Bancile se asteapta la "revigorarea" cererii de credite de la populatie in trimestrul al treilea

de Dragos Comache     HotNews.ro
Marţi, 8 septembrie 2009, 16:54 Economie | Finanţe & Bănci

 documente
(08 Sep 2009) PDF, 717KB
Bancile se asteapta ca cererea de credite din partea populatiei sa creasca pentru toate tipurile de imprumuturi in cel de-al treilea trimestru, insa estimeaza ca solicitarile din partea companiilor vor continua sa scada pentru scadente mai lungi, se arata intr-un sondaj al BNR. Cererea de credite pe maturitati scurte venite din partea companiilor se va mentine la nivelul din trimestrul anterior.

Pe sectorul populatiei, "cererea de credite de consum s-a restrans mai mult decat in cazul creditelor ipotecare. Pentru trimestrul urmator, bancile se asteapta la revigorarea solicitarilor pentru toate timpurile de credite", se arata in sondajul bancii centrale.

Standardele de creditare au devenit intr-o oarecare masura mai restrictive in trimestrul doi, atat in cazul creditelor pentru achizitia de locuintele si terenuri, cat si in cazul creditelor de consum. Procentul bancilor care au luat astfel de masuri este de aproximativ 40%.

Limitarea si mai mult a accesului populatiei la surse de finantare a fost determinata de faptul ca rata restantelor la populatie a crescut de aproape trei ori in perioada iunie 2008-iunie 2009, apropiindu-se de 2%, si ca asteptarile privind somajul si veniturile populatiei indica o deteriorare a ambilor indicatori.

Factorii care au contribuit la modificarea normelor de creditare in privinta achizitiei de locuinte si terenuri se refera la asteptarile privind situatia economica generala si a pietei imobiliare si modificarea ponderii creditelor neperformante pentru locuinte in portofoliul bancilor. In ceea ce priveste creditele de consum, factorii care au contribuit la modificarea normelor de creditare se refera la asteptarile privind situatia financiara a populatiei, riscul asociat bonitatii clientilor si riscul asociat colateralului/garantiilor.

Pe sectorul companiilor, standardele de creditare au continuat sa se inaspreasca in al doilea trimestru din 2009, insa caracterul restrictiv a avut o intensitate mai redusa. Efectul cumulat al ultimelor cinci trimestre consecutive de inaspriri face ca gradul de restrictivitate al standardelor de creditare pentru companii sa fie in prezent la un nivel considerabil. Asteptarile bancilor pentru urmatoarele trei luni indica o evolutie asemanatoare ultimului trimestru.

"IMM-urile continua sa resimta cel mai pregnant inasprirea standardelor de creditare, indiferent de maturitatea creditarii. Companiile mari se afla intr-o pozitie mai buna. In continuare, bancile anticipeaza o usoara inasprire a standardelor de creditare la nivelul tuturor companiilor, sensibil mai pronuntata pe scadentele lungi", se arata in sondaj.

Factorii care au justificat modificarea standardelor de creditare au scazut in importanta la nivelul sectorului bancar, dar si-au pastrat cu mici exceptii ierarhia. Riscul asociat colateralului/garantiei solicitate este atent monitorizat de institutiile de credit, intucat cea mai mare parte a creditului catre companii este garantata cu ipoteci. Asteptarile privind situatia economica generala si riscul asociat industriei in care activeaza compania raman in continuare importanti pentru standardele de creditare. Cresterea ponderii creditelor neperformante in portofoliul bancilor apare ca un factor putin important, in pofida dinamicii accentuate pe care acest indicator a cunoscut-o in perioada analizata.

Bancile considera ca riscul de credit s-a majorat in toate ramurile economiei nationale, mai putin sectorul energetic. Cea mai pronuntata deteriorare se manifesta in continuare la nivelul sectorului tranzactiilor imobiliare si al constructiilor, opinie impartasita de peste 90% din banci. Un risc de credit in crestere semnificativa fata de trimestrul anterior au inregistrat si comertul, turismul, industria financiara, transportul, comunicatiile si alte servicii.

Sondajul, efectuat trimestrial de BNR in lunile ianuarie, aprilie, iulie si octombrie, are la baza un chestionar care este transmis primelor zece banci alese dupa cota de piata aferenta creditarii companiilor si populatiei.


Citeste mai multe despre   












Jurnal​ din Israel

FOTOGALERIE Tel Aviv: artistic si sofisticat

Tel Aviv e un oras nou pornit de la un port vechi si are un tip de sofisticare, nearoganta, care-l face definitiv interesant. Arhitectura lui, accentele moderne, tusele europene, aspiratiile americane, muzeele, casele memoriale permit calatorilor sa traiasca in el si o experienta culturala. Spiritul relaxat al orasului si umorul generatiei tinere din Tel Aviv se traduce uneori in mici capodopere in culoare pe ziduri. Unul dintre cele mai bune, amuzante si interesante tururi e cel din cartierul florentin, cunoscut ca partea boema a orasului.

1215 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    inceput de sfarsit (Marţi, 8 septembrie 2009, 17:36)

    sasd [anonim]

    urmeaza acum sa se revergoreze si ieconomia
  • 0 (0 voturi)    
    guvernul, bancile si sectorul privat (Marţi, 8 septembrie 2009, 17:39)

    mircea [anonim]

    nu o sa aveti salarii corespunzatoare, dobinzile sint extrem de mari si asta ca sa va indatorati si sa deveniti sclavi.
  • +1 (1 vot)    
    I-auzi una.. (Marţi, 8 septembrie 2009, 17:47)

    bozzo [anonim]

    ... mai sunt trei saptamani si gata cu trimestrul al treilea. Probabil ca de maine dimineata o sa dam buluc la banci sa ne mai ingroase o tzara franghia... hai sictir


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri