Banca Nationala a Romaniei (BNR) a injectat luni in piata bancara 9,78 miliarde de lei (2,28 miliarde de euro), printr-o operatiune de tip repo cu scadenta pe 2 noiembrie, potrivit NewsIn. Operatiunea repo la care au participat 17 banci s-a realizat la o dobanda egala cu cea de politica monetara, respectiv 8% pe an.

Ultima injectie de lichiditate in piata, de 11,027 miliarde de lei, a avut loc pe 12 octombrie si a avut scadenta la doua zile, numarul participantilor ridicandu-se la 18 banci. Operatiunea s-a realizat de asemenea la o dobanda de 8% pe an.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de luni, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 10,36% pe an, in crestere fata de cel din sedinta anterioara, de 7,49% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR) dobanda a urcat la 10,86% pe an, de la nivelul de vineri, de 7,99% pe an.

Dobanzile la depozitele pentru o zi de tip overnight au crescut luni peste 10% pe an, ca urmare a inceperii unei noi perioade de constituire a rezervelor minime obligatorii. Dupa efectuarea operatiunii repo, dobanzile interbancare au coborat usor, la 8-10% pe an, mentinandu-se totusi peste dobanda de politica monetara, de 8% pe an.