Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca emisiunea in format MP3

Numarul de someri a ajuns in octombrie la un maxim al ultimilor cinci ani si jumatate

Numarul somerilor continua sa creasca in Romania. Rata somajului inregistrat in luna octombrie a fost de 7,1%, fata de 6,9% in luna septembrie 2009 si 4,0% in aceeasi luna a anului 2008, potrivit Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca. Astfel, numarul de someri a crescut in octombrie pentru a 16-a luna la rand. Un numar atat de mare de someri nu a mai fost atins din aprilie 2004, cand au fost inregistrate 661.895 persoane fara loc de munca.

Numarul total de someri a crescut in octombrie cu 28.799 fata de luna precedenta, pana la 653.939.

Cea mai mare rata a somajului se inregistreaza in judetul Mehedinti (13,2%), urmat de Vaslui (12,4%), iar cea mai mica in Bucuresti si Ilfov (2,1%).

Din numarul total de someri, peste 374.000 sunt indemnizati si peste 279.000 neindemnizati. Rata somajului in randul femeilor a urcat la 6,8%, de la 6,5% in septembrie.

Popa, BNR: Economia Romaniei va creste anul viitor cu 0,5-1,5%

Economia Romaniei va creste anul viitor cu 0,5 - 1,5%, declara viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Cristian Popa. El a precizat totusi ca aceasta este o prognoza personala, si nu a bancii centrale. Comisia Nationala de Prognoza si FMI anticipeaza o crestere a PIB, in 2010, de 0,5%.

Economia Rusiei s-a comprimat cu 8,9% in trimestrul trei

Economia Rusiei s-a comprimat cu 8,9% in cel de-al treilea trimestru fata de perioada similara din 2008, insa a crescut comparativ cu trimestrul anterior, acesta fiind primul semn al unei posibile reveniri a activitatii economice. Comparativ cu al doilea trimestru, Produsul Intern Brut (PIB) al Rusiei a crescut cu 13,9%. In cel de-al doilea trimestru al anului, PIB-ul Rusiei a scazut cu 10,9%. Banca Mondiala estimeaza in ultimul raport dat publicitatii ca economia Rusiei se va comprima cu 8,7% in 2009, urmand ca in 2010 sa aiba loc o usoara revenire.

Pretul aurului a atins joi un nou nivel record, de 1.123,38 dolari/uncie

Pretul aurului a atins un nou nivel record, de 1.123,38 dolari pe uncie, in contextul in care investitorii au continuat sa cumpere aur pentru a se proteja de deprecierea monedei americane. In ultimele sase saptamani, pretul aurului a crescut constant. Incepand cu data de 6 octombrie, cursul a depasit recordul care data din martie 2008 si a ajuns la peste 1.070 dolari pe uncie la jumatatea lunii octombrie. Cresterea a reinceput saptamana trecuta, cand a urmat a doua serie de recorduri, ce a culminat cu noul varf de 1.123,38 dolari pe uncie.

La final principalele repere ale zilei:

Astazi are loc intalnirea dintre Emil Boc si premierul moldovean, Vlad Filat. Oficialii romani si moldoveni vor semna“Acordul privind micul trafic la frontiera”, ”Acordul interguvernamental cu privire la punctele de trecere a frontierei de stat dintre Romania si Republica Moldova” si „Protocolul de amendare a Acordului interguvernamental privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor.