In ultimele 18 luni, Banca Mondiala a acordat credite in valoare de 100 de miliarde de dolari - cifra record, pentru a ajuta mai multe tari sa combata efectele crizei economice internationale. Cea mai mare parte a creditelor acordate de la inceputul recesiunii - de peste 60 de miliarde de dolari - a fost acordata tarilor cu venituri medii.

De asemenea, creditele acordate statelor sarace s-au dublat, comparativ cu perioada de dinaintea crizei. Directorul pentru serviciile de tara oferite de Banca Mondiala, Kyle Peters, a declarat ca aceasta cerere este normala pentru tarile care se confrunta cu tensiuni economice. "Multe state au vrut sa se asigure ca pot asigura masuri de protectie sociala", a precizat Kyle, citat de Reuters.

Pe de alta parte, presedintele Bancii Mondiale, Robert Zoellick, a avertizat ca relansarea economica dupa criza va fi una inegala, iar statele lumii se vor confrunta cu noi provocari. In aceste conditii, Banca Mondiala a solicitat tarilor membre sa aprobe o majorare de capital, aceasta decizie urmand sa fie luata la finalul lunii aprilie. Principalele tari emergente si-au exprimat, deja, acordul pentru o astfel de masura, in schimbul unor participatii mai mari.