Un foarte bun post al lui Khris relanseaza o intrebare : de ce nu si in Romania o amnistie fiscala? Am sustinut ideea amnistiei fiscale inca din vara trecuta si o sustin si acum, in ciuda unor explicatii venite dinspre BNR, cum ca nu ar ajuta prea tare. Fara sa am indecenta de a contrazice BNR, spun ca poate ar ajuta, totusi, scrie Dan Popa pe blogul sau.

Problema merita discutata deschis si am inteles ca in ultima parte a vizitei de doua saptamani pe care FMI o face la ANAF, aceasta problema ar putea fi abordata. Stiu care sunt argumentele celor din Finante si ale BNR, dar ele nu se confirma prin experientele celorlalte state care au introdus amnistia fiscala.

Informatiile neconfirmate oficial vorbesc despre 20 de miliarde plasate de romani prin paradisurile fiscale. Patriciu spunea ca in Elvetia sunt vreo 10 miliarde “dositi” de romani. Altii vorbesc despre Luxemburg, Cipru si Cayman, unde ar mai fi alte 7-8 miliarde. Ma intreb daca aducerea la lumina a economiei negre -prin reducerea punctuala a fiscalitatii, ca sa ne intelegem- plus o amnistie fiscala nu ar aduce niste bani frumosi bugetului amarat pe care il are Romania. E nevoie de calcule si de curaj. Ceea ce le lipseste astazi unora care ar putea decide un asemenea gest.

Laurian Lungu, seful Macroanalitica spune ca sunt doua mari cai de atragere a banilor la buget: impozite “adecvate” si o amnistie fiscala insotita de politici economice credibile.

Aministia fiscala, mai precizeaza el, poate fi intr-adevar o solutie daca politicile economice sunt percepute ca fiind credibile. “In Italia, de exemplu, aministia fiscala a adus peste 95 de miliarde de euro anul trecut. Din punct de vedere strict al randamentului economic motivatia aducerii capitalului in tara ar trebui sa existe, cel putin pe termen mediu”, conchide seful Macroanalitica.

Economistii cunosc teoria curbei lui Laffer, desenata de cunoscutul economist pe un servetel in timp ce lua masa. Esenta teoriei lui spune ca, cu cât presiunea fiscală creşte, cu atât veniturile fiscale scad, deoarece o presiune fiscală ridicată va conduce la evaziune fiscală şi, deci, la reducerea încasărilor la buget. Mai mult, creşterea presiunii fiscale poate conduce şi la renunţarea la afaceri, la renunţarea la unele locuri de muncă (dacă, de exemplu, creşte presiunea parafiscală), adică, într-un cuvânt, poate conduce la reducerea bazei de impozitare, ceea ce conduce la reducerea veniturilor fiscale chiar în absenţa evaziunii fiscale.

Olandezii s-au inghesuit anul trecut pe ultima suta de metri sa-si recupereze banii dositi in Belgia. Numai in ultimele saptamani ale lui 2009, circa 160 de olandezi declarau zilnic depozite de bani plasate in Belgia, Elvetia sau in paradisuri fiscale. „Majoritatea celor care isi repatriaza banii dispun de bani negri plasati in bancile din Luxemburg, Elvetia sau Belgia”, explica Marcel Homan, purtatorul de cuvant al Fiscului olandez.

Comenteaza pe blogul lui Dan Popa.