Recesiunea din SUA a luat sfarsit in iunie 2009 - oficial

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 20 septembrie 2010, 19:39 Economie | Finanţe & Bănci

Recesiunea din Statele Unite a luat sfarsit in iunie 2009, fiind astfel cea mai lunga perioada de cadere economica de la Marea Depresiune din anii '30, a anuntat luni Biroul National pentru Studii Economice (NBER), citat de Reuters.

Aceasta institutie de studii economice, considerata drept 'arbitrul recesiunilor' in Statele Unite, a precizat ca isi bazeaza afirmatia pe rezultatul examinarii datelor legate de produsul intern brut, angajari si venitul gospodariilor.

NBER, format din reprezentanti ai mediului academic, este cunoscut pentru rabdarea de care da dovada inainte de a anunta inceputul sau finalul unei recesiuni.

Institutul a precizat ca a asteptat acest moment pentru a putea avea la dispozitie datele revizuite legate de venitul national, publicate in data de 27 august, astfel incat sa poata dispune de o viziune clara asupra activitatii economice in 2009.

In aprilie, Biroul s-a abtinut sa anunte finalul recesiunii, iar unii dintre membrii sai declarau atunci ca sunt preocupati de riscul unei noi caderi a economiei.

Luni, NBER a precizat ca un eventual nou declin economic se va constitui intr-o a doua recesiune, si nu in prelungirea celei care s-a declansat in decembrie 2007.

Presedintele Barack Obama a declarat luni, comentand anuntul, ca multi americani simt inca realitatea recesiunii, chiar daca ea a fost declarata incheiata in iunie 2009.


Citeste mai multe despre   












Intreb BT. Intalnire online: Credite pentru IMM-uri, in 2018. Doi specialisti raspund intrebarilor cititorilor, vineri, de la ora 12:00

Doi specialisti in credite pentru IMM de la Banca Transilvania raspund vineri, 15 decembrie 2017, de la ora 12.00 la intrebari puse de cititorii StartupCafe.ro si HotNews.ro, la o noua intalnire online "Intreb BT", pe tema creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii - IMM. Daniel Szekely si Marsela Petreus vor raspunde la intrebari pe teme precum planificarea creditarii, la inceputul unui nou an de business, tipuri de credite, in functie de nevoile afacerii, tipuri de garantii.
  • Pune intrebarile folosind formularul de comentarii de pe StartupCafe.ro

2982 vizualizari

  • -1 (9 voturi)    
    curat murdar (Luni, 20 septembrie 2010, 19:43)

    xuleasca [utilizator]

    era de la sine inteles, ei au provocat criza, ei ies primii din criza.
    • +9 (13 voturi)    
      conspiratie impotriva romanilor! sariti pe ei! (Luni, 20 septembrie 2010, 20:16)

      bibishte [utilizator] i-a raspuns lui xuleasca

      nu numai ca SUA a provocat criza, dar ei si celelalte tari dezvoltate au mentinut cu forta un climat economic global astfel incat sa franeze evolutia Romaniei! astfel, Romania (fara voia sa) a fost sabotata si abatuta din drumul sau catre statutul de cea mai industrializata tara. romanii nu au nicio vina pentru criza din tara lor, totul este din vina altora!

      a venit ca o surpriza faptul ca disciplina de fier in a aplica masurile mioritice de revigorare a economiei de azi pe maine - cum ar fi creditele cu buletinul pt a achizitiona lu' ala mic iPhone desi nici macar sa citeasca nu stie (fiind clasa 1), lipsa de initiativa in afaceri si auto-gospodarire si complacerea in a "jmenui" mediocrul si imbarligatul sistem de protectie sociala (vezi toate cazurile de pensionari pe caz de boala sau orbi cu permis de conducere) - nu au mai avut efectele de "duduiala" scontate.

      romani, haideti cu totii sa raspundem acestor afronturi ale vestului si sa aratam de ce suntem in stare. haideti sa nu acordam nicio sansa tiganilor ca sa-i facem sa se mute la astia bogati, sa le refuzam fondurile structurale pentru ca ne-am saturat de cat ne fura UE, sa nu ne vindem tara pentru ca s-ar putea ca altii sa o reconstruiasca si sa ne hranim cu ura de la cei care tipa mai tare la TV ca sa avem argumente cand ne plangem de problemele noastre, mirandu-ne de ce nu se rezolva de la sine.

      GLUMESC, evident! romanii sunt un neam sarit rau de pe fix ;)
      • +6 (6 voturi)    
        :) (Luni, 20 septembrie 2010, 20:33)

        haipapapa [utilizator] i-a raspuns lui bibishte

        frumos zis, dar as completa si indraznesc sa afirm ca Romania intentionat nu va iesi din criza , deoarece se stie ca va urma una noua cat de curand; e ca si cum ti-ai face patul in fiecare dimineata cand stii ca seara oricum te culci la loc
        • +1 (5 voturi)    
          Frumos zis (Luni, 20 septembrie 2010, 21:12)

          flavian [utilizator] i-a raspuns lui haipapapa

          Si frumos zice si cel dinaintea ta.

          Americanii au glumit si ei cand au zis ca au iesit din criza... cine naiba ii mai crede ?

          Pe ei sau pe institutiile astea care dadeau rating maxim bancilor cu putin inainte de faliment.

          Bullshitul e la ordinea zilei.. pana nu-i aud pe cei care vorbeau de criza INAINTE de declansarea acesteia ca s-a incheiat, nu mai pun botul.

          Americanii au si ei bocii lor, vladestiii lor si benerelii lor care-i aburesc din cand in cand ca totul va fi bine.. ca deh.. asta e jobul lor... :)
      • 0 (4 voturi)    
        n-ai inteles ideaa (Luni, 20 septembrie 2010, 21:13)

        xuleasca [utilizator] i-a raspuns lui bibishte

        tovarase, criza nu a pornit de la nemti ci de la bogatii de carton americani
  • +5 (7 voturi)    
    si puricele.. (Luni, 20 septembrie 2010, 20:24)

    or.SwenToh [utilizator]

    Si plopul facea pere si rachita micsunele...

    E doar o senzatie ca e mai bine pentru ca nu mai dau faliment bancile DEOCAMDATA.

    Acum un an de zile datorie externa a USA era cea mai mare din lume - 13450 miliarde $ -. As fi curios de un raport recent sa vedem cam cate sute de miliarde s-au mai adaugat....
    • -2 (6 voturi)    
      hmm (Luni, 20 septembrie 2010, 20:32)

      bibishte [utilizator] i-a raspuns lui or.SwenToh

      intrarea/iesirea din recesiune nu au legatura cu datoria externa. dar n-ai de unde sa stii asta pentru ca habar n-ai ce inseamna lucrurile astea... oricum, esti simpatic ca ai incercat
      • +1 (3 voturi)    
        @cioaca (Luni, 20 septembrie 2010, 21:18)

        or.SwenToh [utilizator] i-a raspuns lui bibishte

        Pai totul a fost sustinut artificial, cu bani care nu au fost ai lor. Dar nu e problema ca merg peste iranieni cat de curand si isi scot parleala
        • +4 (6 voturi)    
          Iran (Luni, 20 septembrie 2010, 21:21)

          bibishte [utilizator] i-a raspuns lui or.SwenToh

          ei vezi, asta e problema romanilor. in loc sa mearga sa invete sau sa munceasca pentru iesirea din criza, stau sa-si faca griji pentru Iran. vai, dragii de voi, cat de grijulii suntem azi! culmea e ca ne pasa de toate popoarele asuprite si asta ne ocupa cam tot timpul.

          hai la munca, pana una alta suntem pe cont propriu ;)
          • 0 (4 voturi)    
            @lol cioaca (Luni, 20 septembrie 2010, 22:05)

            or.SwenToh [utilizator] i-a raspuns lui bibishte

            Eu le fac pe amandoua. Si invat si lucrez si chiar o duc foarte foarte bine, nu am de ce ma plange. Insa stii de ce e asta? Pentru ca nu muncesc in Romania ci pe alte meleaguri unde munca e pretuita cum trebuie :-)
          • 0 (2 voturi)    
            vino (Luni, 20 septembrie 2010, 22:32)

            smen [anonim] i-a raspuns lui bibishte

            tata la munca silnica,ca vad ca esti disperat sa muncesti,am eu vreo 2 hectare nu vrei sa le prasesti,hai ca platesc bine salariu minim pe economie-25% adica vreo 4 milioane,te bagi mai muncitorule,asta imi aduce aminte de un celebru vers comunist,fara sa vreti in prostia voastra astia care o dati cu munca sunteti niste comunisti primari,niste bolsevici
            TREC RANDU,RANDURI MUNCITORII
            CU STEAGU-N VANT DESFASURAT
            E STEAGUL MARILOR VICTORII
    • 0 (0 voturi)    
      hmmm (Luni, 20 septembrie 2010, 20:48)

      ampersand [anonim] i-a raspuns lui or.SwenToh

      deficitul bugetar al SUA este, dacă ţin bine minte, în jurul la 9% - ştii cumva cât e al României?
    • -1 (1 vot)    
      gargara ieftina ceausista. (Luni, 20 septembrie 2010, 20:49)

      Bla [anonim] i-a raspuns lui or.SwenToh

      Numai vineri au mai inchis vreo 5 banci.

      http://www.fdic.gov/bank/individual/failed/banklist.html
    • 0 (0 voturi)    
      Corectie: (Luni, 20 septembrie 2010, 20:53)

      Bucur [anonim] i-a raspuns lui or.SwenToh

      Richita (sic) tovarase!
    • 0 (0 voturi)    
      nu stiu cine haleste micsunele (Luni, 20 septembrie 2010, 21:03)

      gigi marga [anonim] i-a raspuns lui or.SwenToh

      ... daca acum un an de zile datoria era de 13450 miliarde USD, acum este cu aprox. 35 miliarde mai mare.
      Pentru o cifra cu mai multe zecimale, te rog sa consulti http://www.usdebtclock.org/
    • 0 (0 voturi)    
      13485 miliarde (Luni, 20 septembrie 2010, 21:51)

      Valeriu [anonim] i-a raspuns lui or.SwenToh

      http://usdebtclock.org/
  • +1 (1 vot)    
    recesiune (Luni, 20 septembrie 2010, 21:34)

    Criza [anonim]

    Eu sunt de parere ca criza s-a sfirsit si la noi. Cel putin companiile straine au inceput sa angajeze din nou, dar pe bani putini. Incearca sa maximalizeze profitul prin reduceri de cost cu angajatii. Au fost firme care acum jumatete de an au dat oameni afara si acum angajeaza altii in locul lor cu salarii mult mai mici.
    • 0 (0 voturi)    
      hmm (Marţi, 21 septembrie 2010, 2:32)

      bibishte [utilizator] i-a raspuns lui Criza

      s-ar putea sa ai dreptate :) dar romanilor le e mai usor sa se planga decat sa munceasca pt paine
  • -1 (1 vot)    
    depresiune (Marţi, 21 septembrie 2010, 3:08)

    ciocoivechi [anonim]

    nu mai pune aproape nimeni botul la stirile astea de cacat; 20milioane de case goale in us of a, 40milioane de americani pe bonuri de masa stamp food; apar mici orasele de corturi la marginea padurilor: Welcome to the United States of Tent Cities
    ZEROHEDGE.COM
    NBER Announces US Recession Ended In June 2009, No Announcement Yet On When Depression Is Due To End


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă