Romania va trebui sa solicite o noua derogare pentru neindeplinirea conditionalitatii privind arieratele, a declarat vineri seful misiunii FMI pentru Romania, Jeffrey Franks, la iesirea de la intrevederea cu guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, relateaza Agerpres.

De la inceputul programului cu Romania a existat o tinta referitoare la eliminarea arieratelor, a subliniat Jeffrey Franks, "si de la inceput au fost probleme in acest domeniu. Vom continua sa lucram cu autoritatile si sa cautam solutii pentru a reduce arieratele in continuare", a adaugat seful misiunii FMI pentru Romania.

In ceea ce priveste posibilitatea de a se reduce contributiile sociale Jeffrey Franks a declarat ca "Este prematur sa se pronunte asupra a ceea ce va putea sau nu sa fie introdus in bugetul pe 2011".

Guvernul va obliga autoritatile locale, din 2011, sa includa platile de arierate in executia bugetara proprie si sa nu mai angajeze noi cheltuieli sau imprumuturi inainte de a rambursa vechile datorii, dupa ce FMI a sesizat noi acumulari de arierate, au declarat surse guvernamentale, citate de Mediafax.

Romania a obtinut deja trei derogari pentru neindeplinirea tintei privind arieratele.