In primele sase luni ale anului curent, societatile de asigurare au platit asiguratilor si pagubitilor despagubiri in suma de circa 2,13 miliarde lei in temeiul contractelor de asigurari generale, adica 67,3% din primele brute subscrise la aceeasi categorie de asigurari. "Procentul este la fel cu cel inregistrat in perioada similara a anului 2010, ceea ce arata faptul ca societatile de asigurare si-au onorat obligatiile de plata fata de clienti, chiar daca veniturile lor din asigurari au continuat sa se reduca din cauze independente de vointa lor", se arata intr-un comunicat al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.

Astfel, evolutia nefavorabila a vanzarilor de autovehicule noi si, in special, reducerea semnificativa a contractelor de leasing auto si-au pus amprenta asupra primelor brute subscrise din asigurarile Casco, care au scazut cu 20,83% comparativ cu aceeasi perioada din 2010, pana la un volum de circa 0,99 miliarde lei.

Aceasta evolutie a fost inregistrata in pofida faptului ca prima medie pe un contract de asigurare Casco a scazut considerabil, de la circa 3009 lei/contract cat a fost in semestrul I din 2010, la 2457 lei/contract in semestrul I din 2011, in perioada analizata fiind incheiate putin peste 400.000 de asemenea contracte noi.

In paralel, si primele subscrise din asigurarile de raspundere civila auto au scazut cu 17,49% fata de semestrul I din 2010, pana la 1,13 miliarde lei, ca efect direct si exclusiv al reducerilor mari de tarife operate de societati pentru asigurarile obligatorii RCA.

In total, asigurarile auto au generat in primele 6 luni din 2011 un volum de prime brute subscrise de 2,13 miliarde lei, adica cu 19,1% mai putin decat in aceeasi perioada a anului trecut.

Pentru ca asigurarile auto reprezinta peste 67% din totalul asigurarilor generale, scaderea lor a condus implicit la scaderea intregii piete de asigurari generale, cu 10,08%, pana la 3,16 miliarde lei.

"Societatile de asigurare au redus tarifele RCA astfel incat acestea sa reprezinte o cheltuiala si mai mica in bugetele proprietarilor de vehicule, deja afectate de conditiile economice dificile, in unicul scop de a mentine peste 85% gradul de cuprindere in asigurarea obligatorie a vehiculelor din Romania, asa cum cere Uniunea Europeana. Daca volumul total de prime subscrise din asigurarile de raspundere civila auto ar fi ramas cel putin la acelasi nivel ca in semestrul I din 2010, respectiv de 1,37 miliarde lei, scaderea intregii piete de asigurari generale ar fi fost de numai 3,27%, in loc de 10,08%. Este insa imbucurator faptul ca asigurarile de incendii si alte calamitati naturale, si in special cele de locuinte, precum si asigurarile de raspundere civila generala sau cele de sanatate isi continua cresterea pe care am remarcat-o si in primul trimestru", a spus Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, Angela Toncescu.