O noua sentinta in cazul Cathedral Plaza. Dezvoltatorul cladirii sustine ca Judecatoria sector 1 a respins demolarea turnului. Arhiepiscopia neaga informatia

de Catiusa Ivanov     HotNews.ro
Vineri, 14 septembrie 2012, 20:07 Economie | Imobiliar

 documente
(14 Sep 2012) PDF, 34KB
Dupa ce duminica trecuta, Arhiepiscopia Romano Catolica a anuntat ca Tribunalul Dmabovita a decis demolarea turnului de langa biserica Sf. Iosif, vineri, Millennium Building Development, dezvoltatorul cladirii, a dat publicitatii un comunicat de presa in care sustine ca Judecatoria sector 1 a respins cerea Bisericii de demolare a imobilului. Astfel, cel putin in acest moment, ar exista doua sentinte, una pentru demolare si una impotriva demolarii. Parintele Francisc Dobos, purtatorul de cuvant al Arhiepiscopiei, sustine insa ca procesul castigat de MBD se refera la suportarea costurilor de catre investitor, nu la demolarea cladirii.

UPDATE: Millennium Building Development a trimis catre HotNews.ro un document (o intampinare) din care reiese ca procesul pierdut de Arhiepiscopie la Judecatoria sector 1 se refera la demolarea cladirii. Decizia poate fi atacata cu recurs.

Potrivit unui comunicat de presa, MBD, dezvoltatorul Cathedral Plaza, "saluta decizia magistratilor Judecatoriei Sectorului 1 care au respins vineri, ca neintemeiata, cererea reprezentantilor catedralei “Sf. Iosif” de demolare a Cathedral Plaza".

"Judecatoria Sectorului 1 s-a pronuntat  vineri in dosarul nr. 42201- 299- 2010, respingand “ca neintemeiata” actiunea formulata de reprezentantii lacasului de cult din vecinatatea Cathedral Plaza impotriva Millennium Building Development.  In plus, instanta a obligat reclamanta sa plateasca paratei suma de 10.000 de lei reprezentand cheltuieli de judecata", se arata in comunicatul de presa.

“Sentinta Judecatoriei Sectorului 1 este o dovada de normalitate, care subliniaza lipsa de temei legal a unei actiuni precum demolarea Cathedral Plaza. Demersurile pentru salvgardarea acestei investitii majore, intreprinse de Millennium Building Development in conditii de deplina legalitate si transparenta, continua, fie ca ele se refera la respingerea in instanta a cererilor reprezentantilor lacasului de cult din vecinatate, fie la desfasurarea si finalizarea procedurilor de regularizare a cladirii din punct de vedere urbanistic”, sustine Robert Rosu, avocat asociat la Tuca Zbarcea & Asociatii, firma care reprezinta in instanta compania Millennium Building Development.

Contactat de HotNews.ro, purtatorul de cuvant al arhiepiscopiei, parintele Francisc Dobos a declarat ca decizia Judecatoriei sectorului 1nu se refera la demolarea cladirii ci la suportarea costurilor demolarii de catre investitor. "Din ce stiu eu, obisctul procesului de pe rolul Judecatoriei sector 1 nu se referea la demolarea cladirii ci la suportarea costurilor desfiintarii de catre dezvoltator. Dorim sa fie foarte clar ca demolarea acestui imobil nu se va face din bani publici", a declarat acesta.

Proiectul Cathedral Plaza al Millennium Building Development a fost autorizat de Primaria Sectorului 1 pe 24 februarie 2006. Lucrarile au inceput pe 9 martie 2006. In aprilie 2006, autorizatia a fost contestata in instanta de reprezentantii Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucuresti. Din iulie 2007, lucrarile au fost intrerupte de mai multe ori din cauza litiigiilor intre Arhiepiscopie si dezvoltatori. Imobilul a fost terminat in mod oficial in vara anului trecut. La cateva zile dupa, in iulie 2011, Curtea de Apel Suceava a respins cea de a sasea si ultima cale extraordinara de atac promovata de MBD "stabilind irevocabil nulitatea autorizatiei de construire a auto-intitulatei cladiri Cathedral Plaza". In mai 2012 CEDO a respins plangerea formulata de Millennium Building Development (MBD), dezvoltatorul turnului de langa biserica Sfantul Iosif, impotriva Satului Roman.

In plangerea formulata in ianuarie 2012, MBD reclama faptul ca deciziile Curtii de Apel Suceava, care au avut ca efect anularea autorizatiei de constructie a Cathedral Plaza, violeaza Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care protejeaza proprietatea privata si consfinteste dreptul la un proces echitabil.





















Jurnal din Israel​

​FOTOGALERIE Tel Aviv: plaje, muzici si trupuri

Greu sa gasesti in lume un oras care petrece mai mult, care se odihneste mai seren. Un New York pe Malul Mediteranei, un colt de Europa sofisticata in Orientul Mijlociu, o destinatie de plaja excelenta, un oras in care noptile de distractie se continua si dupa ce se crapa de ziua. Oameni pe longboard-uri colorate coboara spre faleza orasului, de multe ori purtand doar o pereche de pantaloni scurti. Esti in inima civilizatiei est-mediteraneene, cu hedonismul ei milenar, cu cultul inca pastrat al corpurilor frumoase, cu o senzualitate subtila, dar neascunsa.

1937 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    legalitate deplina??? (Vineri, 14 septembrie 2012, 20:49)

    ion roata [utilizator]

    "...in conditii de deplina legalitate..." - pai cum asa, nu exista o decizie definitiva care spune tocmai ca nu a fost legalitate? nu m-as mira sa fie o intoxicare; probabil ca acesta este un nou episod in lupta disperata pe plan mediatic, dupa acela cu 'sondajul de opinie' in randul bucurestenilor. Daca justitia nu s-a lasat induiosata, poate ca opinia publica e mai 'sensibila'...
    • +1 (1 vot)    
      observaţie bună (Sâmbătă, 15 septembrie 2012, 4:12)

      Sakura [utilizator] i-a raspuns lui ion roata

      Ai observat bine tentativa de a crea "opinie publică." Vezi la precedentul articol pe tema asta, cred că toţi comentatorii de partid, aflaţi în pauza dintre alegeri, au fost închiriaţi de Milenium...
      Probabil apar şi aici dacă n-au sâmbăta liberă.
  • 0 (0 voturi)    
    invatatura de minte pt Chiliman (Duminică, 16 septembrie 2012, 19:15)

    mirceacr [utilizator]

    Chilimane

    ai autorizat demolari de vestigii istorice si constructii grosolane ; se vede deci c aulciorul nu merge de multe ori la apa

    nu as fi de acord cu demolarea Cathedral Plaza; e un lucru muncit, o constructie, buna sau rea are o utilitate in orasul asta gri si trist

    investitorul a stiut din faza de proiect despre problemele pe care le are si a ignorat constant si cu buna stiinta

    Trebuie insa creat un precedent care sa arate ca exista o limita pana la care se poate exagera. Haosul din constructii si autorizari merita pe deplin astfel de lovituri.
    Primaria Sector 1 este un cuib de spagi si ilegalitati. Acum trebuie sa raspunda pentru astfel de nerozii.

    Asadar, aviz amatorilor.
    • 0 (0 voturi)    
      exact (Luni, 17 septembrie 2012, 20:42)

      Vlad C [anonim] i-a raspuns lui mirceacr

      Dupa parerea mea, in afara de cazul cand este un pericol pentru cladirile din jur sau are alte problme grave, nu ar trebui demolata, ca nu suntem talibani.

      Pe de alta parte, daca intr-adevar s-au comis ilegalitati, n-as avea nicio problema cu o solutie de genul confiscarea cladirii.

      Daca solutia cu confiscarea nu e fezabila legal, atunci macar niste amenzi cat casa poporului pentru dezvoltator/constructor.

      Si evident ceva amenzi, eventual si un pic de puscarie, si pentru cei din primarie si alte institutii care l-au ajutat la sa incalce legea.

      Si daca nu plateste amenzile, executare silita, si indirect ajungem la confiscarea cladirii :)


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi