Beneficiarii creditelor garantate de stat vor pierde locuinta la trei luni de la neachitarea ratelor. Prima Casa nu se poate vinde timp de cinci ani

de Alina Neagu     HotNews.ro
Vineri, 5 iunie 2009, 9:46 Economie | Imobiliar

Trei luni este perioada de gratie acordata persoanelor care vor achizitiona locuinte prin programul "Prima Casa", adica prin credite garantate de stat, dar care nu vor mai achita ulterior ratele la banca. Dupa trei luni de neachitare a ratelor, beneficiarii programului vor pierde locuinta: "Va fi o perioada de trei luni pentru a evita intrarea imediata in colaps, dar programul «Prima Casa» nu este un Mos Craciun", a afirmat, joi seara, premierul Emil Boc, invitat la B1 TV, potrivit Mediafax.

Primul ministru a precizat ca acest termen va fi introdus prin normele metodologice de aplicare a programului "Prima Casa".

In plus, a anuntat premierul, bancile vor institui si reinnoi, in favoarea statului, un drept de ipoteca de rangul I asupra locuintelor garantate prin programul "Prima Casa", pe intreaga durata a contractului de creditare, cu interdictia de vânzare a casei pe o perioada de cinci ani.

  • Programul "Prima Casa", disponibil dupa 20 iunie

Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanta de urgenta ce prevede ca "asupra imobilelor achizitionate in cadrul programului «Prima Casa», bancile instituie si reinnoiesc in favoarea statului roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, un drept de ipoteca de rangul I pe toata durata contractului de creditare, cu interdictia de vanzare a locuintei pe o perioada de 5 ani", a explicat Emil Boc.

Premierul si ministrul Finantelor au explicat, dupa sedinta de Guvern de miercuri, ca Executivul va adopta, in termen de 15 zile, normele metodologice pentru functionarea programului "Prima Casa", iar programul va fi aplicabil incepand cu data de 20 iunie. Practic, urmeaza sa fie stabilite plafonul anual al garantiilor care pot fi astfel emise, conditiile de acordare a acestora si de eligibilitate a bancilor si a persoanelor fizice beneficiare ale programului, precum si regulile de gestionare a garantiilor.

Guvernul a aprobat, in urma cu doua saptamani, prin morandum, programul "Prima Casa", destinat sprijinirii persoanelor care achizitioneaza pentru prima data o locuinta si nu au beneficiat in trecut de credit ipotecar. Prin acest program, Guvernul va garanta 80% din valoarea imprumutului pentru cumpararea locuintei.

"Cei interesati pot merge dupa 20 iunie sa ceara o garantie guvernamentala, de pana la 60.000 de euro pentru obtinerea unui credit de cumparare a unei locuinte, in conditiile pe care deja le-am discutat, urmand ca ele sa se regaseasca in normele metodologice ce vor fi aprobate in maximum 15 zile: avansul maxim de 5% si cea mai mica dobanda existenta pe piata", a afirmat, in urma cu doua zile, Emil Boc.

Valoarea maxima a creditului va fi de 60.000 de euro, iar pentru beneficiari nu va exista limita de varsta. Conditia esentiala este ca potentialii baneficiari sa nu fi beneficiat anterior de un credit ipotecar.

Programul va fi derulat prin bancile care vor fi selectate dupa urmatoarele criterii de eligibilitate:

  • Costul creditelor
  • Reteaua de distributie
  • Durata de aprobare a creditului
  • Avansul solicitat beneficiarului 


Citeste mai multe despre   




















Jurnal​ din Israel

FOTOGALERIE Tel Aviv: artistic si sofisticat

Tel Aviv e un oras nou pornit de la un port vechi si are un tip de sofisticare, nearoganta, care-l face definitiv interesant. Arhitectura lui, accentele moderne, tusele europene, aspiratiile americane, muzeele, casele memoriale permit calatorilor sa traiasca in el si o experienta culturala. Spiritul relaxat al orasului si umorul generatiei tinere din Tel Aviv se traduce uneori in mici capodopere in culoare pe ziduri. Unul dintre cele mai bune, amuzante si interesante tururi e cel din cartierul florentin, cunoscut ca partea boema a orasului.

3802 vizualizari

  • +1 (9 voturi)    
    E "Mos Gerila" defapt (Vineri, 5 iunie 2009, 9:58)

    Falco [anonim]

    E "Mos Gerila" defapt ,da o sa treaca ceva vreme pina se va prinde lumea .
  • +1 (9 voturi)    
    SI????? (Vineri, 5 iunie 2009, 10:03)

    luputehno [utilizator]

    daca pe piata libera valoreaza 20000..banca o doare in ..... ca si ia garantia....proprietarul ia 60000..iar noi fraierii(cei care platesc impozite)platim...cu dobanzi comisiane,etc...iar boc @co poate sa fie fericit...lasa ma
    • +1 (1 vot)    
      Habarnist (Vineri, 5 iunie 2009, 16:07)

      Alexandru C [utilizator] i-a raspuns lui luputehno

      Prietene ciucu mic ca esti pe langa rau de tot. :)
      Daca valoreaza 20.000 ia credit de 20.000 si statul garanteaza 20.000. Simplu si logic pentru cine poate sa gandeasca.
      • 0 (0 voturi)    
        sictir... (Sâmbătă, 6 iunie 2009, 7:11)

        luputehno [utilizator] i-a raspuns lui Alexandru C

        daca statul trebuie sa fie cumparatorul final..si daca
        noi vom fi tepuiti de la inceput...tu ce carai....nu poti dormi de grija lui boc???
  • +3 (7 voturi)    
    refinantare ptr casa cumparata ? (Vineri, 5 iunie 2009, 10:03)

    dan [anonim]

    este oare posibil? asa ar fi corect
    • +3 (9 voturi)    
      ... (Vineri, 5 iunie 2009, 10:29)

      tudor [anonim] i-a raspuns lui dan

      ce refinantare domnule? pai din cauza fraierilor ca tine care s-au bagat in datorii la banci pe 2-3 vieti au ajuns preturile unde au ajuns...vrei refinantare? I-ati un job in plus :D.

      acest program e un bull shit electoral si atat suna bine in teorie dar 1. urca preturile care sunt in cadere libera astfel multi mahari cu sute de apartamente la vanzare pierd o gramada de bani de spart prin cluburi 2. statul roman calculeaza cat vine pe luna o rata? ca e peste 1 salariu si jumatate mediu? (care salariu mediu 75% din romani nu-l au nici pe ala)
      • +1 (1 vot)    
        maharii au luat credite (Vineri, 5 iunie 2009, 11:50)

        claudiopolis [utilizator] i-a raspuns lui tudor

        crezi ca marile cartiere rezidentiale n-au fost construite tot cu credite bancare? Iar daca mii de apartamente ajung la banci nu tot statul va salva bancile de la faliment? Programul e foarte bun pentru toti cei implicati: bancile isi incaseaza ratele la creditele date investitorilor si incep sa dea din nou credite populatiei, investitorii nu dau faliment (somerii rezultati dintr-un faliment nu tot statul ii plateste?), iar unii romani isi rezolva problema locativa. Statul, cel putin in prima faza nu scoate un leu din buzunar. In schimb va incasa o gramada de taxe si impozite aferente tranzactiilor, bani din care in anii urmatori va mai plati cate-o garantie.
        In concluzie daca aduni toate veniturile pe care le va incasa statul incepand cu tva si terminand cu impozitele pe salariile angajatilor furnizorilor de materiale de constructii si scazi garantiile pe care le va plati in anii ce urmeaza, rezultatul nu poate fi decat pozitiv
        • +1 (1 vot)    
          f bun raspuns (Vineri, 5 iunie 2009, 12:19)

          razvan [anonim] i-a raspuns lui claudiopolis

          uite cineva care gandeste, bravo!!, pacata ca pe aici sunt putini care gandesc.
        • 0 (2 voturi)    
          "Prima casa" este pipi de negru (Vineri, 5 iunie 2009, 14:04)

          Alex [anonim] i-a raspuns lui claudiopolis

          Nu se poate aplica, este doar gargara de PeDeLici.

          Mai discutam peste un an.
      • 0 (0 voturi)    
        Ai dreptate... (Marţi, 9 iunie 2009, 11:25)

        Catalin [anonim] i-a raspuns lui tudor

        prietene ai dreptate cu preturile care vor incepe sa creasca iar , dar altfel cum iti poti achizitiona o locuinta??? ideea este ca tot statu' trebuie sa se implice shy in stabilizarea preturilor pe mp construit , teren intravilan shy teren extravilan ...... prin primarii , in functie de zone , shy de multe alte criterii pe care le pot stabilii , pentru a nu ne mai confrunta cu o asemenea explozie de preturi , iar cei ce vor sa vanda sa se stie exact pretul zonei , shy va fi mult mai bine ........ dar interesele sunt mari shy pornesc de sus ......... pacat de noi ca ne chinuim shy........altii cu relatii isi fac interesele , pacat de tara ca iti vine sa pleci shy sa ii lasi doar pe cei cu interese sa vedem dupa aia cum se vor descurca ....asta e pacat de noi tinerii care nu avem alta varianta decat sa supravietuim mai ceva ca in jungla
  • +3 (5 voturi)    
    Bancile nu par incantate (Vineri, 5 iunie 2009, 10:19)

    eugen [anonim]

    Au anuntat recent ca bancile nu sunt incantate de program, nu prea au profit la creditele respective, iar rata pt o locuinta pleaca din 340 eur, cam mult pt o familie de amarasteni ca noi, ca doar noua amarastenilor ni se adreseaza , nu?!!
    Mai exat cu sau fara program casele e inca scumpe domne.
    PS:
    Mos craciun exista doar pt copii si ....
    Mai cresti Boc.
    • +1 (5 voturi)    
      Daca (Vineri, 5 iunie 2009, 10:56)

      Bock [anonim] i-a raspuns lui eugen

      nu pareau incantate, fii sigur ca nu se inscriau 20 de banci (din cate?) in program. Bancile nu o sa isi asume NICIUN risc, ba dimpotriva, vor castiga din atragere clienti, dobanzi, comisioane, executari silite. Cat despre guvernanti, vorba lui Celine, ei nu se gandesc la tine decat atunci cand vor sa iti faca rau.

      p.s. m-am saturat de „sustinerea tinerilor” care vor sa cumpere scump pe credit; pe cand un program de sustinere a tinerilor care vor sa cumpere ieftin din economii?
      • 0 (2 voturi)    
        „sustinerea tinerilor”?! (Vineri, 5 iunie 2009, 11:19)

        eugen [anonim] i-a raspuns lui Bock

        Ce te face sa crezi ca acest program sau multe altele pe care le-au data astia pe gusa vin in sustinerea unei anumite categorii de persoane?
        Tre sa fii cel putin naiv sa crezi ca astia fac ceva gratuit, vezi si tu ce au facut in anii electorali,
        promisiuni pt toti si nimik pt nimeni.
        Vezi programele ANL, cine a prins locuinta (varsta si pozitie sociala), sunt cativa si de prin media care latra tare cateodata spunand ca e coruptie si hotie.
        Si nea prigoana are casa de la anl, ce sa-i faci si el e tanar si neajutorat
    • -3 (5 voturi)    
      hai frate (Vineri, 5 iunie 2009, 11:10)

      razvan [anonim] i-a raspuns lui eugen

      nu ai 340 de euro intr-o familie?

      in Bucuresti? da ce muncesti....hai sa fim seriosi sunt atatia oameni care se invart peste700 si pana in 2000 de euro in buc ai fi uimit sa afli cati agenti d evanzari in toate domeniile cu liceu castiga peste 30 40 de mil, contabili, finantisti, inspectori, agenti de politie, profesori care au au 20 si pana in 30 de mil, sanatate, asigurari, marketing, nu mai vorbim de iT sau cnsultanta, audit?

      Scuza-ma dar daca in familia ta, adica 2 persoane, nu se castiga 340 de euro si ai peste 25 de ani ar trebui sa-ti pui semne de intrebare si sa faci ceva.....nu sa aspiri la casa ci la schimbarea jobului sau sa inveti ceva etc...

      Plus ca o garsoniera e 40 de mii, adica o rata de 226 de euro, nu mai fiti carcotasi, ia-ti o garsoniera daca esti sarac cine te impinge la 2 camere?

      Si inca ceva daca nu era statul sa faca programul asta tu amarastean ce faceai?

      Ce naiba sa nu cadem in patima aialalta....
      • 0 (2 voturi)    
        ... (Vineri, 5 iunie 2009, 11:29)

        tudor [anonim] i-a raspuns lui razvan

        Vezi ca gandesti ingust ca si guvernanti?
        Esti un Mitic de bucuresti care mai mult de centura capitalei nu vede nimic in jur...colegu tarisoara asta e mare si nu se catiga in alte parti cat se castiga acolo in funtie de oras se cam imparte la 2..2,5 chiar poate si mai rau ..si totusi legea e data pt toata tara dar cu preturi de bucale
        • +1 (1 vot)    
          de ce buc ? (Vineri, 5 iunie 2009, 11:51)

          radu [anonim] i-a raspuns lui tudor

          Daca nu stai în Bucureşti preţul casei tale de provincie va fi mai mic decât cel al casei de Bucureşti. Preţ mai mic înseamnă o rată mai mică, adică o rată sustenabilă cu un salariu mai mic.
        • +2 (2 voturi)    
          eu ii raspunsesem lui ionutz (Vineri, 5 iunie 2009, 12:10)

          razvan [anonim] i-a raspuns lui tudor

          care se referea la bucuresti, nu la tara, al fel cum salariile sunt mai mici in tara probabil si casele sunt mai ieftine nu?
        • -1 (1 vot)    
          da sunt mitic de bucuresti (Vineri, 5 iunie 2009, 12:13)

          razvan [anonim] i-a raspuns lui tudor

          care e voluntar face ecologizare, a vazut munti, a vazut toate orasele tarii, e patriot si spera ca mai sunt si oameni ca mine in tara, a vazut continente, si-a plasat banii in calatorit si invatat, deci iata ca miticii de bucuresti sunt si altfel.
          • +1 (1 vot)    
            ba esti o gura sparta (Vineri, 5 iunie 2009, 20:45)

            daniel [anonim] i-a raspuns lui razvan

            parintii mei triesc din 2 salarii de 4,5 si 5 milioane de lei noi intr-un oras cu 20000 de locuitori und daca castigi 15 milioane pe luna esti considerat bogat... eu am salariu acceptabil siil intretin si pe fratele meu si ii ajut si pe ei... asa ca te plimbi degeaba daca nu vezi realitatea... sunt orase in care 7 milioane este considerat venit bun si platesc la fel ca si tine pe intretinere si mancare
  • -5 (7 voturi)    
    Intrebare (Vineri, 5 iunie 2009, 10:21)

    Ionut [anonim]

    Stie cineva daca prin acest program se poate cumpara o locuinta de la o ruda de gradul I?
    Multumesc.
  • +4 (8 voturi)    
    Si cine plateste oalele sparte? (Vineri, 5 iunie 2009, 10:24)

    Alin [anonim]

    Noi contribuabilii bineinteles... Intrebarea e: DE CE???
  • +2 (8 voturi)    
    incompetenta (Vineri, 5 iunie 2009, 10:27)

    Dedalus [anonim]

    Fugiti, mai oameni buni, cu ursu"!

    "Cea mai mica dobanda existnta pe piata"!

    Lui Boc & comp le mai trebuie ceva reciclare profesionala, ca sa nu mai piarda vremea cu asemenea elucubratii.

    In 6 luni de zile au reusit cu succes sa ia numai masuri "pro-criza", nicidecum "anit-criza".

    Bancile manifesta o evidenta diplomatie acceptand sa intrre in acest program care ajuta pe cei fara locuinte exact ca o frectie la un picior de lemn.

    Cat priveste garantia statului, e vorba cumva de acelasi stat care are trezoreria zero si a pierdut deja un miliard de eur din imprumutul FMI, acelasi care se chinuie sa vanda o emisiunie de obligatiuni toata luna iune?
    • +2 (6 voturi)    
      Corect (Vineri, 5 iunie 2009, 10:43)

      Catalin [anonim] i-a raspuns lui Dedalus

      Ei nu stiu despre ce vorbesc, dar lanseaza slogane electorale, ca da bine.

      Cele mai mici dobanzi de pe piata sunt la creditele marilor clienti tip corporatii ("Corporate" in jargonul bancar). Asa e si normal, aceste firme imprumuta sume de zeci (chiar sute) de milioane, si cu ele dezvolta afaceri care aduc bani tarii....

      Chestia cu 3 luni si pierzi casa e o balarie....dupa trei luni abia incepe executarea silita - adica banca executa garantia, inhata 60 mii euro (din banii nostri, ai contribualililor, evident) si scapa de rau-platnic...Pe urma statul trebuie sa execute silit rau platnicul, si oricine are legatura cu asa ceva stie dificultatile unei executari silite si dificultatile unei evacuari din casa! Practic rau platnicul cu putin tupeu poate sta ani buni in casa pana sa pateasca ceva. Pe banii nostri evident!


      Lista aberatiilor primei tepe poate continua. O ultima precizare fac, insa - prima teapa va fi data de fapt contribuabililor. Care vor plati, din plin, ca niste smecheri sa isi ia case pe banii statului. Remember creditele neperformante date de BANCOREX - ati auzit de vre-un beneficiar al acelor credite sa fi fost executat silit de stat? Avand in vedere ca din randul lor s-au ridicat actualii multimilionari romani, eu zic ca nu!
    • +1 (1 vot)    
      Lasa pulimea sa aiba preocupari existentiale (Vineri, 5 iunie 2009, 14:09)

      Alex [anonim] i-a raspuns lui Dedalus

      nu mai da explicatii.

      Deja sint lesinati, peste citeva luni o sa ramina fara job si o sa cada pe strada de foame.

      Sa traiti bine !
  • +2 (6 voturi)    
    pacaleala (Vineri, 5 iunie 2009, 10:33)

    Stefan [anonim]

    Din ce inteleg eu statul nu imi garanteaza decat ca imi va lua locuinta si o va da "nevoiasilor" care voteaza cum trebuie. In loc sa se straduisca sa ofere o economie stabila cu locuri de munca stabile, Boc imi spune ca daca firma la care lucrez da faliment din cauza politicilor economice fara cap din RO si eu raman fara servici, in 3 luni imi ia casa. HOTILOR

    Pai pana acum asta facea si banca, care mai e diferenta?
    • +2 (6 voturi)    
      diferenta e (Vineri, 5 iunie 2009, 10:57)

      gabi [anonim] i-a raspuns lui Stefan

      ca preturile vor creste la loc, bancile asigurandu-se ca astfel nu ies in pierdere foarte mare daca nu-ti mai poti plati cocioaba. si asta pe spinarea noastra. In loc sa te ajute, statul iti da in cap
  • 0 (4 voturi)    
    nedumerire (Vineri, 5 iunie 2009, 10:45)

    Dedalus [anonim]

    OK, de luat casa o sa o ia.

    Dar cui o sa i-o dea?!
    • +1 (5 voturi)    
      pai (Vineri, 5 iunie 2009, 11:02)

      gabi [anonim] i-a raspuns lui Dedalus

      copii copiilor neo-comunistilor din parlament unde sa stea? le ia tati imediat un aparatament de la un nefericit care nu si-a mai platit ratele la banca.
      Tot sa fii banca si sa faci afaceri in romania. Riscurile sunt ca si inexistente
  • +3 (3 voturi)    
    ? (Vineri, 5 iunie 2009, 10:58)

    Anonim [anonim]

    Mai baieti, am si eu o intrebare:
    (ipotetic) vreau sa-mi cumpar casa de 100.000 E.
    statul imi garanteaza 60.000. Pentru restul trebuie sa mai aduc drept gaj / garantie inca un imobil (practic un nou contract / imprumut) sau din valoarea imobilului nou achizitionat fiecare parte (adica statul si banca) isi impart feliile?

    Multam
  • -1 (5 voturi)    
    lasa-ne (Vineri, 5 iunie 2009, 11:04)

    eu [anonim]

    da' mai lasa-ne nea' Boc (Poc) cu prima ta casa!!
    de cand tot vorbesti de asta... multa apa a mai curs!!

    pana se implementeaza "marele program de revigorare a economiei" nu vei mai fi decat un pseudo parlamentar.

    ce e asta - guvern cu reforma minimalista / subiect unic de europene / bauhaus..??
  • +1 (3 voturi)    
    Banc cu Prima Casa... (Vineri, 5 iunie 2009, 11:22)

    mioara cea sfioasa [anonim]

    Într-o seara friguroasa de iarna o tânara statea pe unul din podurile Dâmbovitei si se gândea cum sa scape de viata asta amara.
    La un moment dat Mos Craciun se apropie si-i zice:
    -Ce faci tu aicea, fata mosului?
    -Ce sa fac, mosule, iaca sunt suparata, ca n-am servici, n-am casa, n-am bani si ma gândesc sa ma omor sa scap de toate necazurile.
    -Ei, fata mosului, stai ca nu-i dracu’ asa de negru.. . Uite, eu pot sa-ti îndeplinesc trei dorinte, acum, pe loc. Spune, ce-ti doresti?
    -Pai, as vrea sa am o vila în Cotroceni…
    -S-a facut, asta e adresa, si astea sunt cheile de la noua ta casa. Altceva?
    -O masina, mi-ar fi de mare folos…
    -Nici o problema, în garajul casei un Mercedes te asteapta. A treia dorinta?
    -Pai, as vrea sa am un cont în banca ca sa-mi nu-mi mai fac griji din cauza banilor..
    -În casa o sa gasesti un carnet de cecuri, ai un milion de dolari în banca. Dar stii fata mosului ca toate astea sa se îndeplineasca trebuie sa îndeplinesti o conditie…
    -Spune, Mos Craciun, ce trebuie sa fac?
    -Pai, as vrea sa te asezi in genunchi si sa-ncerci un sex oral.
    -Vai, mosule, nu pot sa fac una ca asta!
    -Cum, pentru toate dorintele care ti le-am indeplinit?
    Pina la urma fata se lasa convinsa si se apuca de treaba. Dupa vreo 5 minute, mosu’ o întreaba:
    -Câti ani ai tu, fata mosului?
    Luând o scurta pauza, fata raspunde:
    -28, mosule.
    -Si la vârsta asta, mai crezi în Mos Craciun?!!
  • 0 (2 voturi)    
    tot vorbe, vorbe... (Vineri, 5 iunie 2009, 11:24)

    me [anonim]

    tot vorbesc toata ziua despre Prima casa...si nu spun nimic
  • 0 (2 voturi)    
    Prima casa - petarda electorala (Vineri, 5 iunie 2009, 11:39)

    mihai [anonim]

    20 iunie este un deadline aberant. De ce? Aici: http://traficulmasii.ro/2009/06/05/programul-prima-casa-trafic-cu-iluzii/
  • +2 (4 voturi)    
    Mare abureala (Vineri, 5 iunie 2009, 11:44)

    fdfeff [anonim]

    E o mare vrajeala cu Prima Casa. Tot cei saraci au de pierdut. Draga Boculet, ai fost destul de bun ca primar dar esti foarte slab ca presedinte de partid si premier.
    • 0 (0 voturi)    
      Chia asa (Vineri, 5 iunie 2009, 12:05)

      TNT [anonim] i-a raspuns lui fdfeff

      Si eu zic ca a fost bun ca si primar.....ca locuiesc in alt oras !
  • +1 (1 vot)    
    cel mai tare agent imobiliar (Vineri, 5 iunie 2009, 12:57)

    lungu bogdan [anonim]

    in acest fel guvernul romaniei se va trezi cu cateva mii de locuinte in portofoliu si va deveni cel mai tare agent imobiliar din romania. oare cat e comsionul lui boc la o vanzare?
    • 0 (0 voturi)    
      Noroc ca vin alegerile.... (Vineri, 5 iunie 2009, 13:35)

      mnbvcxz [anonim] i-a raspuns lui lungu bogdan

      Si o sa plece sleahta de ardelieni adusa la Bucuresti si pusa la ingrasat. Pai astia mint intr-una frate!!! N-am mai vazut atata tupeu!
      Ei maresc salariile profesorilor, maresc pensiile, maresc salariile celor care lucreaza in conditii grele, mai nou dau case in conditii "foarte convenabile". Asata ne trebuie daca nu votam cum trebuie! Portocaliii au adus tara in sapa de lemn...
      Sper sa se trezeasca lumea si sa ii arunce la cosul de gunoi al istoriei ca pe pntcd. Mi-e atat de sila si scarba!
      • 0 (0 voturi)    
        nu numai ardeleni (Vineri, 5 iunie 2009, 13:55)

        lungub bogdan [anonim] i-a raspuns lui mnbvcxz

        vorbesti de parca cei din moldova sau din muntenia au venit la bucuresti sa faca numai fapte bune. nu conteaza provenienta spagarilor ci numai marimea spagii.
  • 0 (0 voturi)    
    Prima Casa = Alta TEAPA (de la Boc) (Vineri, 5 iunie 2009, 14:25)

    Burebista [anonim]

    Programul Prima casa,la care este coautor si nenea Isarescu, pare cert o alta TEAPA pe care Boc & Compania o trage romanasilor.Oare Base si-o pregateste pe a sa ? Sau il sacrifica pana la urma pe PM ?Pai voi credeti ca romanasii dupa ce s-au FRIPT cu atatea in ultimul timp mai au curajul sa puna _ _tul la inca o teapa,dupa ce mafihotii din banci le iau casele daca valoarea de piata a scazut sub cea ipotecata ,desi sunt la zi cu ratele ?Sau cand stiu prognozele de somaj pe 2009 si 2010 (800 000 someri anul acesta si ~ 1 000 000 anul viitor) mai au curajul sa se imprumute ?
    Sa va ajute cel de sus sa traiti dupa faptele voastre !
  • 0 (0 voturi)    
    restanta credit prima casa (Marţi, 8 martie 2011, 17:06)

    mirel [anonim]

    cele trei luni de gratie sunt valabile si pt cei care au deja un credit in derulare? am o intirziere de 48 zile si vreau sa stiu daca pierd casa sau nu. stie cineva sigur?


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version