Bancile si autoritatile implicate in "Prima Casa" vor decide, joi, modificari legislative legate de ipoteca si plata garantiei

de Ioana Morovan     HotNews.ro, EurActiv.ro
Luni, 20 iulie 2009, 17:20 Economie | Imobiliar

 documente
(20 Iul 2009) RTF, 185KB
Irina Constantinescu, director in cadrul Fondului National de Garantare pentru IMM a declarat pentru HotNews.ro - EurActiv.ro ca Ministerul Justitiei a transmis un punct de vedere legat de tipul ipotecii care trebuie constituita in cadrul Programului Prima Casa. Bancile si autoritatile de resort se vor intalni joi pentru a finaliza modificarile necesare la documentul care reglementeaza garantarea creditelor acordate, a mai spus oficialul citat. Aceasta dupa ce o parte din bancheri au amanat sa intre oficial in Program din cauza detaliilor de ordin legislativ.

"Ministerul Justitiei a decis ca ipoteca, in cadrul Programului Prima Casa, trebuie sa aiba statutul de <<ipoteca legala>> si nu conventionala si a recomandat sa fie modificat Ordinul comun" - care contine Conventia de garantare si Conventia de implementare ale programului, n.r. - a declarat Irina Constantinescu.

Potrivit site-ului de specialitate avocatconsult.net, ipoteca poate fi conventionala - cand ia nastere in virtutea conventiei partilor sau legala - cand ia nastere in virtutea unei dispozitii legale. Diferenta dintre cele doua este explicata aici http://avocatconsult.net/cursuri/drept-civil/203-ipoteca.pdf

Daca se aduc modificari la documentul legislativ, acestea se vor aplica si contractelor semnate deja de catre o parte din banci, care vor incheia acte aditionale la aceste contracte.

Cornel Cojocaru, purtatorul de cuvant al Bancii Comerciale Romane, care se numara printre bancile ce nu au semnat deocamdata conventia cu FNGCIMM, a declarat pentru HotNews.ro-EurActiv.ro:

"BCR sprijina deplin Programul Prima Casa si isi pastreaza integral angajamentul de a participa cu cea mai competitiva oferta de creditare ca suma totala si cost. Am inregistrat deja peste 10.000 de solicitanti de credite Prima Casa, carora le oferim asistenta in alcatuirea dosarului de credit si le asiguram simulari in termeni reali privind ratele si graficul de rambursare. Vom incepe creditarea propriu-zisa foarte curand – clarificarile solicitate de banci cu referire la detalii de natura legala si formala privind creditarea si garantarea de catre Fond sunt in curs de finalizare".

Surse din mediul bancar au explicat pentru HotNews.ro - EurActiv.ro ca solicitarile bancilor de a modifica anumite detalii legislative dateaza de mai mult timp, acestea vizand in principal anumite aspecte legate de garantie si ipoteca. Spre exemplu, un mar al discordiei ar fi fost modul in care se efectueaza plata garantiei de catre Fond, catre banci. Sursele mentionate au exemplificat ca in unele articole din actul normativ se spune ca garantia este irevocabila si neconditionata, pe cand in alte articole se mentioneaza anumite situatii in care garantia nu se mai plateste.

Iata articolele care contin asemenea prevederi, in Conventia de garantare:
  • Art. 5^2
Este irevocabila - furnizorul protectiei nu isi poate rezerva prin contract dreptul de a revoca unilateral garantia sau de a creste costul efectiv al garantiei, cu exceptia cazului in care cumparatorul protectiei nu plateste la scadenta costul protectiei.
  • Art. 5^3
Este neconditionata - contractul prin care este furnizata protectia nu contine nicio clauza asupra careia cumparatorul protectiei nu detine controlul, clauza care sa poata scuti garantul de obligatia de a plati in termen de maximum 90 de zile calendaristice, in cazul in care obligatul principal nu achita la termen plata scadenta/platile scadente.
  • Art. 7^2
(1)In termen de cel mult 10 zile calendaristice de la primirea cererii de plata, Fondul analizeaza si aproba/respinge cererea de plata.
(2)Plata garantiei se face numai in conditiile respectarii de catre Finantator a obligatiilor prevazute la art. 6.1 lit. a) - k), m) si n) si art. 7.1 din prezenta conventie.
(3)Daca Finantatorul nu transmite cererea de plata in termenul prevazut la art. 7.1 si/sau cererea de plata nu este insotita de toate documentele prevazute la acelasi alineat, raspunderea pentru aceasta conduita ii revine integral.

Conventia de garantare in vigoare in acest moment - in documentul atasat.

Irina Constantinescu a mai declarat ca 12 banci au semnat pana in acest moment Conventia cu Fondul, Bank Leumi este in curs de semnare. Asadar, 7 banci nu au dorit sa semneze contractul in forma actuala.

Nota. HotNews.ro- EurActiv.ro a solicitat informatii legate de acest subiect Ministerului Finantelor Publice. Vom reveni de indata ce raspunsul va sosi la redactie.

De asemenea, a fost contactat Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), care nu a dorit sa comenteze pe aceasta tema, spunand ca "este anormal ca in presa sa se dezbata un astfel de lucru, este ceva ce se discuta intre doua institutii. ARB colecteaza intotdeauna pozitiile bancilor si merge mai departe cu ele daca este cazul".


Citeste mai multe despre   






















1954 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    ultima sansa..... (Luni, 20 iulie 2009, 17:33)

    luputehno [utilizator]

    oameni buni...rabdare ca asta e ultima sansa sa si dea casele la preturi ireale a samsarilor imbiliari.cine are prieteni in banci pot afla situatia a multi rechini imobiliari...si ca nu mai e mult pana vor fi executati de banci. si atunci sa vezi preturi...plus ca euro nu e 3.8 iar somajul nu are sanse sa descreasca....vremurile de achizitii vor fi dupa prima casa...atunci preturile vor fi ancorate in realitatea...crunta a economiei.
  • -1 (1 vot)    
    Pai corect (Luni, 20 iulie 2009, 17:38)

    G [anonim]

    Pai da, mama, voi luati imprumuturi in prima casa, ca noi, bancile, va modificam conditiile dupa cum avem noi chef, cu guvernul de mana, ca oricum crearea de legi era de fapt sarcina parlamentului...
  • +3 (3 voturi)    
    Stilul caracteristic românesc (Luni, 20 iulie 2009, 17:40)

    ady624 [utilizator]

    Mai întâi lansăm barca la apă și apoi ne gândim la cârmă... Este tipic guvernelor noastre să schimbe regulile jocului în timpul acestuia... Alo, guvernanții, să nu tăiați taman craca.... Ar fi și păcat, la așa 'bun' proiect... Ce-am zis eu prin alte posturi? Ne grăbim să facem și primele silozuri (siloaze pentru unii europarlamentari) fără ca măcar să știm cum au decurs ostilitățile cu Prima Casă.

    Domnilor gubernanți, tăiați de 10 ori apoi gândiți-vă o dată. Așa se face, serios! Cine vă zice invers ori e prost, ori e plătit de ceilalți să o facă.

    Fără stimă pentru gubernanți,
    Adrian
  • +1 (1 vot)    
    Prima... la dreapta (Luni, 20 iulie 2009, 18:01)

    Florin [anonim]

    Va salut,
    Se gandeste oare cineva la sarmanii fraieriti(eu sunt unul dintre aceia) care au avut incredere in initiativa acestui guvern de nimic si au platit avans pentru casa?Noi am dat banii, termenul de scadenta al precontractului se apropie.... si nimic, adica vom pierde avansul.Asta e oare inceputul de drum oferit de guvernantii acestei tari pentru tinerii ei?Atat puteti oferi?Vreti sa va votam? Nici macar cand ne bagam sclavii dumneavoastra pentru 30 de ani nu ne puteti respecta?Asteptam o reactie virulenta din parte presei(a 4 putere in stat), care pana acum nu a facut altceva decat sa para ca se scufunda in mizeria guvernarii.Unde sunt oameni buni criticile?Cum a demarat programul pe 8 iulie?Cum au dat ceilalti credite?Sper ca Hotnews.ro va face toate demersurile posibile pentru a nu avea o campanie de fraierire a romanilor.
    • 0 (2 voturi)    
      trebuia sa astepti.... (Luni, 20 iulie 2009, 18:33)

      luputehno [utilizator] i-a raspuns lui Florin

      spiritul de turma in afaceri niciodata nu a facut bine...si deveniti victime sigure ptr rechinii care abia asteapta sa va vanda casele la pret de palat.plus ca daca intri in incapacitate de plata nici un politician nu ti va plati ratele oricate voturi i ai da.ganditi va ca aceste case nu vor fi ale voastre daca ramaneti someri.si asta va veni din toamna .oameni care vedeau slujba lor sigura s au trezit someri.si esti in postura de a pierde tot.nu prima casa e salvarea voastra ci relansarea economica.
      • -2 (2 voturi)    
        asteaptu tu pana iesi la pensie (Luni, 20 iulie 2009, 21:46)

        traianu [utilizator] i-a raspuns lui luputehno

        asteaptu tu pana iesi la pensie si sa-ti cumperi atunci in rate apartament ca poate vor scadea preturile si o sa-ti permiti sa-ti faci un credit pe 20 de ani pe care sa-l achiti pana la 80 de ani, dupa poti sa mori linistit ca ai casa ta.

        Dobi daca faci un mic calcul ai sa vezi ca vei plati pentru 2 camere o rata lunara de aproximativ 307 euro la banca in cazul in care ai un credit de 57000 euro iar rata va fi in usoara scadere pana la achitarea imprumutului in loc de 300-350 de euro chirie pe acelasi apartament dar care nu va fi al tau. Acum daca e sa nu-mi mai premit sa platesc rata insemana ca nu-mi voi permite sa mai stau in Bucuresti, iar daca e sa se intample asa putin imi pasa de ratele platite ca erau la stat sau la un propriter.

        Inca o data pentru dobitocii ca tine, in Bucuresti chiriile vor fi mereu cele mai mari din tara la fel si preturile apartamentelor.
    • 0 (0 voturi)    
      Prima Casa (Duminică, 26 iulie 2009, 2:02)

      Ovidiu [anonim] i-a raspuns lui Florin

      Prietene, sincer imi pare rau pentru tine si pentru multi altii...dar nu e nimeni de vina ca sinteti inconstienti sa dati un avans considerabil acestor mizerabili denumiti "constructori". Avans se da o suma mica, in comparatie cu pretul total...cum poti da un avans care reprezinta o mare parte din pret, pe o promisiune din partea unui cocalar, fie ea autentificata de notar....te rog sa ma ierti daca iti spun ca o mare parte din vina este a ta...nu te-a pus nimeni sa dai avans...mai bine luai unu gata si dadeai cu citeva mii de euro mai mult, la un credit pe 30 de ani nu se simtea la rata. si chiar daca se simtea...ai nevoie de siguranta cind achizitionezi o locuinta, ca doar nu cumperi o pereche de adidasi sau un frigider....eu chiar nu inteleg cum pot fi oamenii atit de naivi sa dea avans considerabil sau sa plateasca integral pretul inainte ca imobilul sa existe fizic !!! Imi pare rau, dar traim intr-o tara de naivi, iar lumea profita de asta. Gindeste-te ca rahatul ala ajunge sa construiasca intregul imobil pe banii tai si ai celor care au platit integral inainte...jalnic
  • +1 (1 vot)    
    Lista banci (Luni, 20 iulie 2009, 19:48)

    Radu [anonim]

    O intrebare pentru HotNews: care este lista exacta a bancilor care au semnat, pana acum, conventia cu Fondul de Garantare? Intreb fiindca in functie de sursa lista tot difera.
  • 0 (2 voturi)    
    case ANL intre Pipera si Baneasa (Luni, 20 iulie 2009, 21:03)

    nu conteaza [anonim]

    un super tun de care nu se pomeneste in presa, se construiesc peste o mie de case ANL(case, nu apartamente) ce vor fi vandute cu 30 de mii bucata ghici cui? ati ghicit; nu m-ar deranja foarte mult, dar sunt si banii mei de contribuabil acolo
    • -1 (1 vot)    
      .. (Luni, 20 iulie 2009, 21:36)

      traianu [utilizator] i-a raspuns lui nu conteaza

      "ghici cui? ati ghicit" in loc de ghicitori poti incerca sub protectia anonimatului sa zici ce si cum daca stii mai multe.
  • 0 (0 voturi)    
    Prima casa (Marţi, 21 iulie 2009, 14:37)

    sandy [anonim]

    Cum a inregistrat BCR 10.000 de cereri daca nici macar nu a semnat conventia cu FNGCIMM?
    Incercati sa luati relatii de la BCR si o sa vi se raspunda ca nu au primit instructiuni, de unde 10.000 de cereri.
    Programul nu da detalii pentru cei care vor sa-si construiasca casa, respectiv:
    -pretul terenului poate fi considerat ca sursa proprie?
    - achitarea valorii proiectului poate fi considerata ca sursa proprie?
    - cum se face garantarea in cazul construirii?
    -
  • 0 (0 voturi)    
    prima casa (Duminică, 26 iulie 2009, 23:19)

    petcu mihael [anonim]

    EU NU AM INTELES PANA LA URMA PE CINE AJUTA PROGRAMUL PRIMA CASA?EU AM RAMAS ORFANA DE TATA LA 6 ANI SI JUMATATE,NU AVEAM DISCERNAMANT SI TOTUSI MAMA A LUAT HOTARAREA DE A FACE SUCCESIUNE DE DUPA MOARTEA LUI,NU ESTE VINA MEA.EU SI CEI 3 FRATI AI MEI AM MOSTENIT 10 MP CONSTRUIBIL SI 10 MP ARABIL FIECARE.LOCUIM INTR-UN IMOBIL DE 80 MP 12 SUFLETE-TOTI SUNTEM CASATORITI SI CU COPIII-
    DE 4 ANI NAVIG CU GANDUL SA STRANG BANI PENTRU AVANSUL UNUI APARTAMENT,M-AM BUCURAT ENORM CAND AM AUZIT DE PROGRAMUL PRIMA CASA,INSA CEI DE LA BANCA MI L-AU SPULBERAT.SUNT COPROPRIETAR CU FRATII MEI SI MAMA MEA,IAR ACEST LUCRU NU-MI DA DREPTUL DE A APLICA LA ACEST PROGRAM.
    ASTA-I VIATA ,TREBUIE SA MAI NAVIG ..........DE.
    ROMANIA TE IUBESC DE LA DISTANTA.
    MII DE MULTUMIRI CA MA-TI ASCULTAT.
    CU STIMA SI RESPECT PETCU MIHAELA.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri