Ioan Andreica, secretar de stat MDRT: Vechimea necesara atestarii auditorilor energetici s-ar putea reduce de la 10 la 5 ani

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Miercuri, 17 februarie 2010, 12:05 Economie | Imobiliar

Ioan Andreica, secretar de stat MDRT
Foto: HotNews.ro
"Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) ar putea da in urmatoarele 7 zile un ordin prin care se va stabili ca vechimea necesara atestarii auditorilor energetici sa scada de la 10 ani la 5 ani, iar pentru blocurile care au deja certificate energetice si pentru cele reabilitate termic sa nu mai fie necesare certificate pe apartament”, a declarat miercuri Ioan Andreica, secretar de stat in MDRT.

623 de auditori autorizati in prezent, alti 100 de auditori sunt asteptati in perioada urmatoare

"In timp foarte scurt, speram in cel mult o saptamana, printr-un ordin al ministrului vom reduce numarul de ani vechime necesari pentru profesia de auditor, de la 10 ani la cinci ani, pentru a accelera procesul de crestere a numarului de auditori. Sigur ne referim la facultati de specialitate de constructii, de instalatii, energetica. De asemenea, incercam sa facilitam accesul si celor care au facultate de mecanica dar au masterat sau doctorat in acest domeniu si a profesat", a precizat Ioan Andreica, in cadrul unui eveniment pe teme imobiliare realizat de portalul imobiliar Imopedia.ro.

Potrivit oficialului din ministerul dezvoltarii, in prezent sunt 623 de auditori energetici, din care peste 100 sunt in Bucuresti.

"Speram, dar asta nu inseamna sa-i producem pe banda, ca intr-o luna, o luna si jumatate sa se mai autorizeze circa 100 de auditori", a mai spus Andreica.

Daca blocul este reabilitat termic sau are certificat energetic nu va mai fi nevoie de plata unui certificat energetic pe apartament

Modificarile ce vor fi aduse prin ordinul ministrului Elena Udrea vor preciza faptul ca nu va mai fi nevoie de certificat energetic pe apartament, in cazul blocurilor reabilitate termic sau in cazul in care exista un certificat energetic pe intreg blocul de locuinte, asa cum au in prezent o parte din noile blocuri de locuinte.

"La toate locuintele noi care au deja certificat energetic, chiar daca e un certificat global, pe bloc, dar si la blocurile reabilitate termic, o sa permitem ca proprietarul sa nu mai trebuiasca sa plateasca un alt certificat pe apartament", a mentionat Ioan Andreica.

Certificatul energetic pentru cladiri ar putea redeveni obligatoriu din luna martie 2010, daca Guvernul aproba Ordonanta de Urgenta referitoare la reintroducerea acestuia, propusa de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT).

Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania a cerut la sfarsitul anului trecut amanarea termenului de aplicare a legii, spunand ca masura ar ridica pretul locuintelor vechi cu cel putin 5-10% si ar bloca piata. De asemenea, UNNPR argumenta amanarea si prin capacitatea redusa a corpului auditorilor energetici de a raspunde solicitarilor, lista acestora fiind extrem de redusa. Daca in Bucuresti sunt 176 de auditori, in Giurgiu sunt doar 3, iar in alte judete nu exista niciun auditor.

Prin certificatul energetic, potentialul cumparator sau chirias este informat asupra performantei energetice a apartamentului, exprimata prin consumul total anual specific de energie, exprimat in kWh/mp arie utila, respectiv prin consumul de caldura anual specific pentru incalzire, apa calda de consum si iluminat; eficienta energetica a apartamentului, prin incadrarea acestuia intr-o clasa energetica (de la clasa A-eficienta energetica ridicata, la clasa G-eficienta energetica scazuta), functie de consumul total anual specific de energie.

Cele mai multe cladiri vechi din Romania sunt incadrate in clasele energetice C si D, avand consumuri specifice anuale pentru incalzire, apa calda de consum si iluminat peste 200 kWh/mp/an. Tinta consumului anual specific de energie pentru incalzire este de sub 100 kWh/mp/an si a fost stabilita prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 18/2009. Certificatul este valabil zece ani de la data emiterii si se elaboreaza de catre auditori energetici pentru cladiri, persoane fizice atestate.


Citeste mai multe despre   






















2862 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    Parere (Miercuri, 17 februarie 2010, 12:44)

    Dumitriu [anonim]

    Inca un ciolan bunutz si facil pentru smecheri! Cred ca daca vreau sa-mi cumpar un apartament, imi dau seama si fara certificat energetic daca face banii ceruti de vanzator sau nu! Ma intreb cum sau putut tranzitiona 20 de ani locuinte fara acest certificat. Oare ce smecherii mai urmeaza sa puna pe case?
    • 0 (0 voturi)    
      Mda ... (Miercuri, 17 februarie 2010, 17:38)

      beckk50 [utilizator] i-a raspuns lui Dumitriu

      Decat sa-ti dai cu parerea in necunostinta de cauza, mai bine taci.
    • 0 (0 voturi)    
      cineva (Miercuri, 17 februarie 2010, 19:55)

      cineva [anonim] i-a raspuns lui Dumitriu

      Avand in vedere ca e una din conditiile impuse de UE pt aderarea Rmaniei, nu consider ca e o smecherie. In statele civilizate acest certificat e de mult implementat. Inteleg ca tu consideri ca te pricepi sa estimezi daca face sau nu banii locuinta sau orice alta constructie...dar nu crezi ca totusi ar fi bine sa stii si parerea cuiva avizat? Unul care a muncit ceva ani facand o facultate, eventual un master sau chiar cursuri platite...
  • 0 (0 voturi)    
    parere (Miercuri, 17 februarie 2010, 19:09)

    Livia [anonim]

    Cred c-ar trebui sa fie admisi la cursurile de auditori si alte categorii de ingineri, nu doar cei mentionati in articol.
    Toti inginerii am facut in facultate si cursuri de instalatii, pe care le-am trecut cu succes ( cei care am facut facultatea inainte de "89, chiar am facut carte ).
    Avand o pregatire tehnica este destul de usor sa asimilezi cunostintele necesare acestei noi profesii. Astfel s-ar oferi ocazia reconversiei profesionale a celor ale caror domenii de activitate au intrat in declin.
    Nu credeti?


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version