Unul din sapte minori are simultan telefon si calculator, iar timpul petrecut pe aceste dispozitive urca de la trei ore la varsta de cinci ani, pana la aproape cinci ore in adolescenta, arata datele interne ale Bitdefender, centralizate din modulul de asistenta parentala. Circa 15% dintre copii au telefon si calculator simultan; timpul petrecut pe dispozitivele lor creste constant: de la trei ore pe zi la varsta de cinci ani, pana la cinci ore pe zi in apropierea majoratului.

In medie, baietii petrec cu o treime mai mult timp folosind telefonul sau calculatorul decat fetele

Dupa varsta de 12 ani, adolescentii folosesc mai mult telefonul decat calculatorul

Copiii cu varsta intre cinci si 17 ani petrec in medie doua ore pe zi pe calculator, in timp ce durata folosirii mobilului urca de la o ora la doua ore si jumatate pana la majorat. Dupa varsta de zece ani, diferenta intre baieti si fete devine semnificativa, primii petrecand in medie cu peste o ora mai mult timp, mai ales din cauza jocurilor pe calculator si a deschiderii mai mari pentru tehnologie.

Folosirea excesiva a acestor dispozitive de la varste fragede poate avea consecinte negative asupra dezvoltarii fizice si emotionale a copilului si il poate expune unor riscuri nedorite.

Cum informatiile despre copii sunt distribuite pe retele de socializare fara ca accessul la ele sa fie restrictionat, orice utilizator poate sa le acceseze. Platformele de socializare ofera utilizatorilor posibilitatea de a regla gradul de intimitate a informatiilor publicate, pentru a fi accesibile doar unui grup restrans, precum prieteni apropiati sau membri ai familiei.

Copiii care au profile personale publice sunt expusi raufacatorilor si pot fi contactati direct ¬ fie pentru a fi hartuiti sau pentru a fi infectati cu diverse amenintari informatice. Tocmai de aceea, retelele de socializare incurajeaza utlizatorii sa aiba o varsta minima (cel putin 14 ani) inainte de a avea astfel de conturi.

Datele Bitdefender arata ca unul din trei vizitatori ai siteurilor cu continut pornografic este minor, iar studii recente ale organizatiei Salvati Copiii confirma ca unul din doi copii a fost hartuit in mediul online in ultimul an.

Bitdefender ofera si cateva recomandari

- Nu folositi telefonul sau calculatorul ca mijloc de a tine copilul ocupat si a castiga timp liber pentru alte activitati. In lipsa unei supravegheri atente, copilul poate petrece ore in sir in mediul virtual.

- Amplasati calculatorul familiei intr-un loc de unde sa aveti vizibilitate asupra monitorului.

- Asigurati ca toti prietenii virtuali ai copilului sunt persoane reale, pe care le cunoaste direct.

- Stabiliti reguli pentru utilizarea calculatorului si vorbiti deschis cu copiii despre temerile dvs. si despre felul in care orice exces poate deveni nociv.

- Invatati copiii sa nu raspunda la mesaje spam sau la mesaje cu continut agresiv sau obscen.

- Sfatuiti copiii sa fie atenti cand instaleaza aplicatii pe telefon. Unele pot contine amenintari informatice care trimit mesaje la numere cu suprataxa si incarca substantial factura.

- Folositi o solutie de securitate pe toate dispozitivele si tineti cont si de functionalitatile pentru protectia copiilor cand cumparati astfel de produse.