[P] Facultatea de Cibernetica: Sectorul IT ar putea absorbi 584,000 de specialisti romani in anul 2020

de     Smile Media
Luni, 22 mai 2017, 10:53 Economie | IT

Aula Magna a Academiei de Studii Economice
Foto: captura site
Un studiu prezentat de Facultatea de Cibernetica releva ca sectorul IT ar putea oferi 584,000 de locuri de munca specialistilor romani in anul 2020. Autorii au realizat analiza in incercarea de a estima cati absolventi ai unor facultati cu profil adecvat din Romania ar putea lucra in industria IT&C in anul 2020. Companiile din industria IT locala confirma estimarea.  

In cadrul unui workshop realizat la implinirea a 50 de ani de la fondarea Facultatii de Cibernetica din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti a fost prezentata o estimare a evolutiei cererii de specialisti IT romani. Conform acesteia, in anul 2020 ar putea gasi de lucru in companiile locale in jur de 584,000 de specialisti IT&C, daca acestia ar fi disponibili. Lucrarea a fost realizata de Razvan Bologa si Ana Ramona Lupu si a fost publicata in cunoscuta revista  Journal of Economic Computation and Economic Cybernetics Studies and Research, numarul 1/2017. Workshop-ul a fost sponsorizat de compania Crystal System.

Distributia teritoriala estimata in cadrul studiului este urmatoarea:



Modelul folosit defineste specialistii IT in sens larg, incluzand si persoane care lucreaza in acest domeniu fara a fi programatori. Angajatii din centrele de Business Process Outsourcing (BPO) care au un profil IT sunt de asemenea inclusi in estimare. La realizarea estimarii s-a tinut cont de urmatorii factori: nivelul salariilor din Romania, nivelul salariilor din UE, populatia Romaniei, numarul total de job-uri IT din UE, deficitul de specialisti IT in 2020 estimat de Comisia Europeana(800,000), mobilitatea companiilor si a fortei de munca, lucrul la distanta prin tehnologii moderne si inclinatia tinerilor din Romania spre a studia informatica.

Exista si o serie de ipoteze si limitari ale modelului. Cea mai importanta dintre ele este presupunerea ca salariile specialistilor IT din Romania nu vor depasi 13.3 euro/ora in 2020. De asemenea impactului mobilitatii resurselor a fost estimat in mod empiric. In valoarea calculata sunt inclusi si specialistii IT din Romania care lucreaza la distanta (teleworking) pentru companii aflate in strainatate sau cei care aleg sa se mute in alte tari UE ca urmare a cererii de acolo.

Concluziile workshop-ului

Ca urmare a discutiilor avute pe marginea subiectului deficitului de specialisti, s-au cristalizat urmatoarele idei:

- cresterea cifrelor de scolarizare in facultatile cu profil informatic sau compatibil ar ajuta mult la formarea de noi specialisti. O mare parte din cererea pentru specialisti IT este pentru persoane cu o pregatire complexa care pot face fata unor proiecte sofisticate ce necesita cunostinte din multe domenii. Cererea pentru specialisti cu studii medii este mai redusa;

- cifra estimata de autorii studiului privind cererea de specialisti IT in 2020 (584,000) este apropiata de cea mentionata de una din companiile mari participante la workshop care estimeaza ca pe o piata a muncii ideala, in Romania ar fi necesari in jur de 600,000 de specialisti IT;

- exista un deficit de profesori de informatica in universitati si scoli. Tinerii prefera salariile mai mari din companiile private. Scutirea de impozitul pe profit a profesorilor de informatica ar ajuta universitatile si scolile sa atraga tineri;
- realizarea unei campanii mediatice in favoarea informaticii ar ajuta tinerii sa inteleaga avantajele acestei profesii. Momentan, in mass-media si in retelele sociale sunt mentionate salariile mari ale specialistilor IT, insa profesia e perceputa ca fiind dificila si greu accesibila. Acest fapt nu corespunde realitatii;

- o solutie eficienta ar fi si reconversia unor tineri albsoventi de facultati cu profil non-informatic prin realizarea de programe aditionale de formare profesionala in care sa participe universitatile si companiile;

- incurajarea initiativelor antreprenoriale de tip start-up in IT este un al mod eficient de a creste numarul de specialisti avand in vedere ca start-up-urile sunt veritabile scoli in domeniul noilor tehnologii.
 
Declaratii pe marginea subiectului

- "Pentru a sprijini dezvoltarea industriei de IT locale am crescut numarul de locuri disponibile in domeniile prioritare intre care intra si informatica", prof. univ. dr. Pavel Nastase, ministru al Educatiei;

- "Dezvolarea programelor de studiu ale facultatilor din domeniile prioritare reprezinta politica Academiei de Studii Economice din Bucuresti", prof. univ. dr. Nicolae Istudor, rector al Academiei de Studii Economice din Bucuresti;

- "Este necesara asigurarea unui nivel adecvat de calitate a absolventilor. Universitatile nu trebuie sa coboare stacheta doar pentru ca exista cerere pe piata muncii." prof. univ. dr. Ion Smeureanu, pro-rector al Academiei de Studii Economice din Bucuresti;

- "Programele pentru formarea profesionala a absoventilor de facultati non-IT reprezinta o sansa pentru dezvoltarea de noi specialisti. Compania noastra are o experienta valoroasa in acest domeniu". Costin Avram, sales&delivery VP, Crystal System (sponsor eveniment);

- "O crestere intre 50% si 100%  a numarului de studenti din domeniul IT ar putea fi absorbita fara probleme de piata locala" Marian Popa, director la Deutsche Bank Global Technologies;

- "In acest moment, piata creste cu 14% pe an. Investitia in educatie este importanta, deorece mai multi specialisti inseamna o crestere mai mare" Valerica Dragomir, director executiv ANIS;

- "Domeniul IT este unul strategic pentru Romania. Investitiile in acest domeniu se vor intoarce pe termen mediu si lung." Ionel Nitu, presedinte al New Strategy Center;

- "Facultatea noastra se afla intr-un proces continuu de imbunatatire a curriculei. Dialogam in mod constant cu companiile din domeniu pentru a asigura o corespondenta intre ce se preda in universitati si piata muncii." prof. univ. dr. Marian Dardala, Decan al Facultatii de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica, ASE, Bucuresti;

- "Avand experienta universitatilor din Occident, pot sa va spun ca in alte tari atentia cade pe o pregatire fundamentala temeinica a studentilor care sa le permita adaptarea permanenta la noile tehnologii. In acest sens, programul de Informatica Economica de la Universitatea Babes-Bolyai furnizeaza o pregatire bazata pe un mix intre teme fundamentale din informatica si economie si tehnologiile actuale solicitate de firmele din domeniul IT." prof. univ. dr. Gheorghe Silaghi, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj Napoca;

- "Industria de IT este foarte dezvoltata in zona de Vest a tarii. Facem eforturi constante pentru a asigura resursele umane necesare." prof. univ. dr. Mihaela Muntean, Universitatea de Vest din Timisoara.

Informatii despre partenerii evenimentului:

- Departamentul de Informatica si Cibernetica Economica (DICE) din Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica (CSIE) are peste 50 de ani de traditie in domeniul Informaticii Economice, fiind una din primele entitati academice de profil infiintate in lume in anii '60. Facultatea combina cursuri de dezvoltare software cu materii de business oferind o educatie adecvata Societatii Informationale si Revolutiei Industriale 4.0. In anul 2017 se implinesc 50 de ani de la infiintarea Facultatii de Cibernetica, aceasta datand inca din anul 1967 prin HCM 2365/23.Sep.1967;

- Crystal System este o companie de consultanta IT si dezvoltare software care este un partener al ASE de peste 12 ani. Crystal System s-a implicat constant in actiuni care au avut drept scop formarea la cel mai inalt nivel al studentilor din cadrul Facultatii de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica din cadrul ASE Bucuresti. Compania are peste 300 de angajati si este activa in mai multe tari europene;

- Asociatia "Clubul Informaticii Economice - CyberKnowledgeClub" (CKC) este o organizatie non-profit fondata de catre membri ai DICE, CSIE, ASE. CKC reprezinta o punte intre companii si mediul academic care initiaza proiecte de formare a studentilor in spiritul cerintelor economiei reale. CKC a implementat cu succes un proiect de reforma curriculara in IT si organizeaza anual o conferinta stiintifica recunoscuta international.


Citeste mai multe despre   










8137 vizualizari

  • -13 (19 voturi)    
    vise maica vise, fara matematica ZERO sanse (Luni, 22 mai 2017, 11:26)

    mnicku [utilizator]

    nici macar IT-isti la coada vacii, daca-i pui pe multi it-isti sa scrie un vector se uita urit la tine ........

    pasarea mmaaaaalai viseaza
    • -11 (17 voturi)    
      Ejobs are doar 3715 locuri în IT majoritate false! (Luni, 22 mai 2017, 13:11)

      simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui mnicku

      Aceasta este oferta de locuri de munca în IT de pe situl ejobs:

      https://www.ejobs.ro/

      IT Hardware -- 1054
      IT Software -- 2661

      Pe lângă faptul ca majoritatea nu sunt poziții pentru programatori sau ingineri electroniști ci se referă la vânzători de produse hard și soft sau alte meserii care nu au ce cauta la IT, joburile afișate sunt postate repetat cu nume ușor schimbate, nu sunt disponibile pentru Romania ci în Europa iar multe sunt false.

      Cum sa susții ca în 2020 vor fi 584017 joburi în IT dacă azi nu sunt disponibile mai mult de 3715?!
      • +9 (11 voturi)    
        test (Luni, 22 mai 2017, 13:42)

        IT_IT [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

        Studiul indica numarul total de romani care ar putea lucra in IT in 2020, din cate inteleg eu. Tu vorbesti de job-urile publicate astazi. La cele enumerate de tine se adauga cei care sunt deja la lucru si job-urile care vor tot aparea pana in 2020 precum si cele care nu sunt publicate unde indici tu sau sunt publicate in alte categorii. Faptul ca intr-o singura zi exista 3700 de job-uri publicate in doua categorii pe un singur site indica ca piata este extrem de dinamica si ca probabil studiul este corect.
        • -9 (11 voturi)    
          158 săptămâni x 3715 joburi = 586970 în 2020!! (Luni, 22 mai 2017, 15:20)

          simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui IT_IT

          Daca înmulțești numărul de săptămâni pana la 1 iunie 2020 cu 3715 joburi/săptămâna afișate în medie de ejobs pentru IT iți da 586970 noi locuri de munca ce se vor exista în 2020.

          Asa au făcut calculul și le-a dat acea cifra aiurea de 584017 angajați în IT în 2020.

          Ca sa aibă credibilitate, cei care au realizat estimarea trebuie mai întâi sa spună câți lucrează în IT azi în Romania, câți se angajează pe săptămâna și câți își pierd locul de munca.

          Ei considera ca nimeni nu este dat afara iar ofertele de pe ejobs sunt reale și în fiecare săptămâna încă 3715 persoane își găsesc de lucru în IT. Total fals!

          Nu se tine seama ca 95% din persoanele ce lucrează în IT au sub 30 ani și situația este asa de peste 20 ani. Cei care azi au 27 ani în 2020 vor înregistra 30 și nu vor mai lucra în IT.
          • -8 (10 voturi)    
            Majoritatea IT-istilor sunt dați afara la 30 ani (Luni, 22 mai 2017, 15:42)

            simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

            Majoritatea celor din IT (95%) nu apuca vârsta de 30 ani cu aceasta meserie. Sunt dați afara și înlocuiți cu alții mai tineri cărora li se dau salarii mici pe motiv ca nu au experiență. Când ajung aproape de 30 ani și cer mai mult sunt imediat concediați și înlocuiți.

            IT-istul este un tânăr muritor de foame care lucrează pe un salariu de nimic. Banii multi pe care i-ar câștiga lunar programatorii și alții din IT sunt doar o poveste.
            • +3 (3 voturi)    
              Wow (Luni, 22 mai 2017, 18:05)

              tudor74 [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

              Trebuia sa fiu dat afara acum 10 ani dupa logica ta ! E timpul sa ma ascund sub birou sau sa ma leg de scaun ?
    • +11 (11 voturi)    
      sa afle si p(r)ostacii :) (Luni, 22 mai 2017, 14:00)

      un.critic [utilizator] i-a raspuns lui mnicku

      stire din ianuarie 2016 despre cati lucreaza in IT&C:

      http://www.zf.ro/business-hi-tech/numarul-persoanelor-care-lucreaza-in-it-c-a-depasit-pragul-de-200-000-14978986

      stire de azi despre cat de mult se cauta programatori buni:

      http://www.zf.ro/business-hi-tech/cererea-de-programatori-sparge-toate-recordurile-3-000-de-euro-daca-recomanzi-un-it-ist-bun-16349833
      • -5 (5 voturi)    
        sa fim putin atenti (Luni, 22 mai 2017, 16:32)

        Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui un.critic

        a) Depinde de ce inseamna "a lucra in IT"

        b) Articolul vorbeste de specialisti BUNI si nu ofera nici un alt numar, sursa credibila sau altceva in sprijinul gnerealizarilor respective.

        Din articolele respective nu se poate trage nici o concluzie serioasa.
      • -3 (3 voturi)    
        iT - ist nu e masinist (Luni, 22 mai 2017, 17:16)

        marsur [utilizator] i-a raspuns lui un.critic

        Confundati operatorii de masini ( indiferent de industrie ) cu IT-isti . IT- istul este cel care creeaza programe sau platforme nu utilizatorul lor ...... Masini cu comanda numerica exista de 30 de ani si cei care le operau SE NUMEAU OPERATORI ... Cei care faceau programele pe cartele Fortran pentru ele erau programatori ..... Alte vremuri
        Mai nou si cei care au facebook sunt itisti .
  • -2 (4 voturi)    
    Doamne ferește (Luni, 22 mai 2017, 13:15)

    RedGuard [utilizator]

    ca numărul de persoane calificate să fie apropiate de cerere. O să fim plătiți ca restul. Cum să mai cerem peste 100 de milioane vechi doar să venim la interviu?

    Deși uitându-mă la salarii văd că mulți sunt foarte fericiți cu 2000 - 3000 - 4000 de lei noi. Foarte trist și așa cu deficit de forță de muncă.
    • +12 (14 voturi)    
      cei buni n-au probleme (Luni, 22 mai 2017, 14:24)

      omul.rau [utilizator] i-a raspuns lui RedGuard

      ca in orice domeniu cei mai buni n-au si nu vor avea probleme cu gasirea de locuri de munca bune... un programator foarte bun poate gasi cu usurinta un loc de munca platit peste 2500 euro net in Bucuresti

      in plus cererea de IT-isti depaseste cu mult oferta asa ca si cei medii (cei care se descurca cat de cat) au sanse sa gaseasca locuri de munca bine platite (in jur de 2000 euro)

      avand salarii foarte bune acest domeniu bineinteles ca atrage si multi prostanaci (=oameni care nu fac sau abia fac fata cerintelor postului pe care lucreaza)
      • 0 (0 voturi)    
        Doamne-ajută (Luni, 22 mai 2017, 18:35)

        RedGuard [utilizator] i-a raspuns lui omul.rau

        Până acum nimeni din țară nu mi-a dat cât am cerut. Din străinătate e adevărat că mi-au dat fără nici o discuție.

        În țară nici nu prea s-au uitat la portofoliu și doar mi-au pus întrebări pe care le găsesști la o căutare pe Google. Dar rezultatul mereu a fost: sunteți bine pregătit dar nu putem să vă oferim suma cerută.
  • +1 (9 voturi)    
    realism si individualism (Luni, 22 mai 2017, 16:29)

    Dedalus [utilizator]

    IT - unul dintre cele mai distorsionate domenii in toate studiile si raportarile.

    Am observat ca numarul mare de interpretari divergente in ce priveste variabilele cu car se lucreaza, neintelegerile, confuziile fac pur si simplu imposibila orice concluzie serioasa, fundamentata.

    In orice caz, imi este extrem de greu sa cred ca educatia nationala in halul in care este in prezent si in halul in care tinde sa ajunga poate pregati specialisti in IT.

    Faptul ca exista unii buni in IT - foarte probabil. Dar la fel de probabil este ca lucrul asta se datoreaza eforturilor lor personale, nu scolii.

    ===

    Eu as indrazni sa spun ca a indrepta copilul spre domeniul IT pentru ca "va avea sigur un loc de munca" si pentru ca "se plateste bine" este o idee neinspirata.

    Drumul in viata trebuie sa fie dupa asteptarile si dorintele fiecaruia - diferite intre ele, pentru ca toti suntem diferiti, nu :-)) - nicidecum dupa "cat de bine se castiga".

    Ca sa nu mai spun ca un ITist peste 10 ani s-ar putea sa fie un animal cu totul diferit fata de IT-istul de azi.

    La fel cum programatorii de acum 40 de ani au putine in comun cu cei de acum. Ma rog, in afara de gandirea algoritmica - de care vad ca nimanui nu-i mai pasa .
  • +1 (3 voturi)    
    Cica nu e greu sa lucrezi in IT (Luni, 22 mai 2017, 23:31)

    SebastianDecianu1 [anonim]

    "realizarea unei campanii mediatice in favoarea informaticii ar ajuta tinerii sa inteleaga avantajele acestei profesii. Momentan, in mass-media si in retelele sociale sunt mentionate salariile mari ale specialistilor IT, insa profesia e perceputa ca fiind dificila si greu accesibila. Acest fapt nu corespunde realitatii"

    Informatica chiar este un domeniu greu accesibil. De obicei ajungi greu fara studii superioare, in marea majoritate a rolurilor iti trebuie sa mergi inca din liceu macar pe o specializare de stiinte exacte. Cu studiu individual este foarte greu de organizat.

    Nu stiu la ce au vrut sa se refere cei care au zis asta, in afara de a face pur si simplu reclama. Riscul este sa vina in acest domeniu oameni care nu sunt deloc capabili de asta si nivelul de calitate sa scada semnificativ.
    • 0 (0 voturi)    
      deja au venit (Marţi, 23 mai 2017, 22:27)

      CosminGeorge [anonim] i-a raspuns lui SebastianDecianu1

      si in multe "companii de IT" nivelul e vraiste,se intretin cu unele proiecte mai vechi pt care au clienti si cam atat,proiectele noi doar cu studenti,juniori,mai un intership si alte baliverne.
  • -1 (1 vot)    
    Daca vreti sa lucrati in IT (Marţi, 23 mai 2017, 19:20)

    clint [utilizator]

    in nici un caz nu mergeti la Cibernetica.
    Nici economisti, nici matematicieni, nici ingineri.
    Un fel de statitsticieni, strutocamile care se cred Dumnezeii informaticii care ingroasa, ca si aia de la Mate-Info, randurile javistilor si .netistilor si in general orice nu necesita intelegerea prea multor concepte in afara de cele pur teoretice.
    • 0 (0 voturi)    
      hmmm (Miercuri, 24 mai 2017, 0:05)

      AdrianNeacsu [anonim] i-a raspuns lui clint

      lasa frate ca si la mate info gasesti baieti buni, nu ma jigni, huooo :))) tu ai auzit de curba lui Gauss? primii 5-10 % e buni, restu de umplutura. cu ce vrei sa se umple multinationalele? tu ai facut automatica, altceva nu a mai ramas :)) si nu-ti pare rau ca nu aveai timp sa bei o bere? io stateam pe malu dambovitei cu berea in mana, si tu erai pe la laboratoare. hehe... deci fratilor, nu va duceti la automatica, ca va omoara cu chestii inutile. va recomand mate info, sa aveti si voi zile libere de sarbatori si weekenduri la mare / munte, etc :))) trust me, e verificata :)))
      • 0 (0 voturi)    
        nu e vorba de asta. (Miercuri, 24 mai 2017, 10:16)

        clint [utilizator] i-a raspuns lui AdrianNeacsu

        judecand strict dupa IQ, probabil la mate se duc oameni mai destepti ca la poli, e inca f. bine vazuta la noi matematica, un fel de certificat de inteligenta, pana la urma si Ceauseasca si-a facut copii matematicieni, era o epoca in care nu puteai sa iti exprimi inteligenta in viata de zi cu zi decat rezolvand probleme de mate:)). Si inca am ramas tributari acelei gandiri. Din pacate oamenii de la mate, destepti cum spuneam, nu invata concepte din viata reala. De aceea ajung sa se refugieze in medii "contained" care ii izoleaza tocmai de realitatea in care traiesc.
        Lor le place sa spuna "daca stii mate, stii orice". Oare ? Stii sa construiesti un pod de ex ? Nu, e doar o iluzie ca stii. Bineinteles ca poti invata concepte, gen rezistenta materialelor, ca esti baiat destept, dar asa si matematica se poate invata :)). Problema e ca nimeni nu are timp sa te plateasca sa inveti totul de la 0...
        De aceea in IT matematicienii fac javascript, baze de date, chestii care ii izoleaza de "real", ma rog si industria IT de la noi s-a cam croit dupa chipul si asemanarea lor, dar daca te duci in Germania, o sa ai un soc fiindca acolo se mai fac chestii, engineering, nu sunt jobs pe care la o adica le fac si indienii si care nu presupun stapanirea unor concepte care se invata la o facultate tehnica. Sau ar trebui sa se invete, fiindca nu fac apologia politehnicii ...
        Problema e mai ampla si nu tine doar de rivalitati intre facultati care sunt stupide.
        In definitiv se reduce la ce valoare adaugata produci cand folosesti un framework care iti permite "luxul" sa nu iti pese complexitate pe care o ascunde.
        Totusi, discutia asta nu isi are rostul, mai ales cu oameni care nici macar nu vor sa se gandeasca ca exista o alta lume care le face lor jucariile cu care se joaca, ba mai mult, chiar dispretuiesc foarte organic orice are legatura cu asta.
        Eu scriam pentru cei care isi aleg un drum in viata si care nu vor sa concureze programatorii desculti si cu turban, de pe alte meridiane.
        • 0 (0 voturi)    
          hmmm2 (Joi, 8 iunie 2017, 1:37)

          AdrianNeacsu [anonim] i-a raspuns lui clint

          stai, asa e, scuze, n-am vrut sa par increzut.

          aplicabilitatea e esentiala, degeaba freci matematica, daca nu o aplici. cei de la mate info nu au profesori, logistica etc, care sa-i expuna la realitate. cum au cei de la poli. e greu sa fii autodidact in domenii conexe si complexe. la noi nu se invata cum sa calculezi volumul unui ou, se da formula si gata.

          si cred ca cei care se duc la mate info sunt mai comozi, nu ies in ploaie, se zbarlesc ca pisicutele cand dau de apa, stau la un sah, la un click dreapta. la poli e treaba mai serioasa, iei cizmele in picioare si te duci sa pui siguranta aia :))) apoi te intorci in camera si continui partida de sah cu ala de la mate info :)))


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri