Comertul electronic cu plata online prin card bancar a crescut in 2008 cu 53%

de Vlad Barza     HotNews.ro
Marţi, 6 ianuarie 2009, 13:58 Economie | IT

Comertul electronic cu plata online prin card bancar a crescut in 2008 cu 53% fata de 2007, ajungand la valoarea de 53,1 milioane euro si un numar de 652.000 tranzactii, conform datelor RomCard. Dintre acestea, in sistemul ePayment au fost inregistrate 541.800 tranzactii, la un volum de 46 milioane euro, conform unui comunicat GeCad.

Pe parcursul anului trecut, piata online a continuat sa se dezvolte, sistemul ePayment atragand 270 de comercianti noi.

„Acest fenomen se va intensifica in 2009, mai ales in perspectiva conditiilor economice severe pe plan mondial si national. Internetul este canalul care aduce multe oportunitati de vanzare si promovare la costuri mult mai reduse si va fi o parte importanta a strategiei companiilor pentru perioada urmatoare. Acesta este si motivul pentru care nu consider ca vom asista la o scadere a volumelor tranzactionate online sub nivelul anului 2008. Tendinta de crestere va continua, intr-un ritm mai ponderat, iar pentru finalul anului estimam o valoare totala a comertului electronic cu plata online de aproximativ 70 milioane euro”, apreciaza Carmen Sebe, CEO GECAD ePayment.

In ceea ce priveste produsele comercializate, topul vanzarilor a ramas relativ neschimbat in 2008 fata de 2007 produsele telecom ocupand primul loc, cu o pondere de 35%, categorie urmata de turism si transporturi cu 26% si e-tail cu 18%. In acelasi timp insa, in 2008 s-a accentuat procesul de diversificare a pietei, iar cumparatorii au putut gasi pe Internet o gama tot mai larga de produse si servicii.

Spre deosebire de 2007 cand cele mai mari vanzari au fost inregistrate in ultimul trimestru, cea mai buna perioada a anului 2008 a fost trimestrul al doilea. Astfel, conform datelor RomCard, in perioada aprilie-iunie s-a inregistrat un volum total de 14 milioane euro, in timp ce in ultimul trimestru valoarea vanzarilor a fost de 13,4 milioane euro.

„Vanzarile in perioada sarbatorilor de iarna au crescut cu aproximativ 36% fata de aceeasi perioada a anului 2007. Cu toate acestea, in a doua jumatate a anului trecut ritmul de crestere a incetinit usor fata de primele luni, acesta fiind motivul pentru care perioada sarbatorilor de iarna nu a reusit sa atraga cele mai multe vanzari”, explica Marin Mitroi, Director General RomCard.

                                      Volum plati online     2007     2008
                                          Trimestrul 1     6.406.575     11.688.910
                                          Trimestrul 2     9.661.893     14.076.829
                                          Trimestrul 3     8.838.457     13.933.245
                                          Trimestrul 4     9.896.830     13.436.760
                                          Total              34.803.755     53.135.744













Material sustinut de Siemens

"Comorile" detinute de primarii: cum pot fi folosite marile baze de date pentru a imbunatati serviciile oferite cetatenilor. Studiu de caz City Pulse

Brasovul si orasul Aarhus din Danemarca au luat parte timp de trei ani la un proiect inedit de cercetare - City Pulse, finantat de Uniunea Europeana. Pe scurt, scopul proiectului a fost sa colecteze si sa coreleze cat mai multe date despre cele doua orase, iar pe baza acestora primariile sau companiile sa dezvolte aplicatii gratuite care sa imbunatateasca serviciile oferite cetatenilor.

475 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri