O posibila preluare a Adobe de catre Microsoft a facut ca valoarea actiunilor producatorului programelor Flash sa creasca puternic, noteaza AFP, citand surse apropiate discutiilor. Se pare ca foarte recent sefii celor doua companii s-ar fi intalnit, iar subiectul principal de discutie a fost o posibila tranzactie. Adobe a fost in trecut si in vizorul de achizitii al Apple, insa cele doua companii sunt in conflict deschis tot pe tema Flash. Alte surse spun insa ca informatia nu are nicio farama de adevar si ca sefii celor doua companii se intalnesc adesea.

Shantanu Narayen, CEO AdobeFoto: Reuters

Actiunile companiei Adobe au crescut in valoare dupa ce New York Times a anuntat ca directorii executivi ai Microsoft (Steve Ballmer) si Adobe (Shantanu Narayen) au avut recent o intalnire secreta.

Unul dintre subiectele principale ale discutiei a fost Apple si controlul pe care aceasta companie il exercita pe piata. Cei doi directori au discutat despre cum ar putea colabora in lupta impotriva companiei Apple, scrie The New York Times. Printre optiuni s-a numarat si posibilitatea ca Adobe sa fie achizitionata de Microsoft, mai scrie cotidianul american.

Actiunile Adobe au urcat cu 9% dupa aparitia zvonului de preluare, insa niciun reprezentant al celor doua companii nu a confirmat posibilitatea ca o astfel de tranzactie sa se produca. Sursele citate de New York Times au spus ca, in orice caz, o preluare nu este iminenta si ca cele doua companii exploreaza mai multe posibilitati prin care ar putea coopera.

Interesant este ca in trecut s-a vorbit si despre posibilitatea ca Adobe sa fie cumparata de Apple, insa in prezent nu se mai pune problema, din cauza conflictului legat de Flash.

Adobe si Apple au fost implicate intr-o disputa legata de refuzul Apple de a permite utilizarea softului Adobe Flash pe produsele iPhone, iPod Touch si iPad.