Dupa ce Steve Jobs a anuntat recent ca Apple are lichiditati de peste 50 miliarde dolari si a dat de inteles ca va urma o achizitie de amploare, cateva companii de analiza si site-uri de gaming au speculat ca Apple ar putea achizitiona companii foarte mari, precum Sony, Electronic Arts sau Facebook. E greu de crezut ca Sony ar vrea sa fie preluata si ca ar putea fi integrata in Apple, iar EA Sports este in pozitia de a face achizitii, nu de a fi cumparata.

Totul a pornit de la bilantul financiar al Apple care anunta ca are 51 miliarde dolari in cash, iar Steve Jobs - intrebat ce are de gand sa faca Apple cu banii - a raspuns ca exista cateva "oportunitati strategice" de care Apple poate profita fiindca se gaseste intr-o "pozitie unica" datorita situatiei financiare extrem de buna.

Ei bine, de aici s-a dedus ca Apple are de gand achizitii de amploare si au aparut posibile nume. Ei bine, compania de consultanta Kaufman Brothers estimeaza ca printre tintele de achizitii s-ar putea numara producatorul de jocuri video EA Sports sau chiar Facebook, in timp ce revista de business Barron's da ca posibila tinta compania Sony. Site-ul de gaming CVG spune ca Sony poate fi o varianta fiindca anul trecut a inregistrat pierderi de peste 600 milioane dolari, iar valoarea de piata a companiei ar fi de 40 miliarde dolari, suma de care Apple dispune.

Totusi, presa internationala atrage atentia asupra faptului ca o astfel de achizitie nu e atat de usor de realizat fiindca, spre exemplu la Sony ar putea fi vorba doar de preluare ostila a unei companii care colaboreaza cu Google si se afla in directa concurenta cu Apple. EA pe de alta parte a facut in ultimii ani achizitii si nu pare in situatia de a fi ea insasi o tinta, in timp ce Disney, un alt nume vehiculat, are o valoare de piata mai mare decat cea a Apple.

S-a vorbit si de o posibila achizitie a Adobe, insa dupa ce conflictul dintre cele doua companii s-a intetit pe tema Flash, un astfel de scenariu pare foarte putin probabil. In orice caz, concluzia este ca probabil Apple va cumpara companii mult mai mici decat ea si cu activitati intr-un anumit segment, nu in nenumarate, cum e cazul Sony.