Presedintele - director general al SRTv, Claudiu Saftoiu, a afirmat, marti, dupa ce a fost validat de plenul Parlamentului in aceasta functie, ca indexarea taxei TV este posibila incepand cu 1 ianuarie 2013, dar ea este conditionata de restructurarea televiziunii romane, potrivit Agerpres.

"Fara restructurarea televiziunii romane, fara sa-i convingem pe cetatenii de acasa care platesc odata cu factura la curent electric si taxa TV ca la televiziunea romana se va intampla ceea ce de 20 de ani nu s-a intamplat - reimprospatare pe coordonate de eficienta a activitatii TVR nu vom putea sa emitem pretentii niciunui roman pentru majorarea taxei. Exista in planul de restructurare al SRTv posibilitatea sa demonstram ca merita ca romanii sa dea mai multi bani. Nu putem cere indexarea taxei tv fara sa aducem un produs proaspat, de calitate si de incredere", a afirmat Claudiu Saftoiu.

El a precizat insa ca in cazul in care s-ar dubla taxa tv, ea ar fi ultima din punct de vedere al cuantumului taxelor similare percepute in Europa: "O indexare a taxei ar fi un suflu extraordinar pentru TVR. Dar mai intai, costul orei de transmisie la televiziune (n.r. cea publica) nu trebuie sa fie unul exorbitant in raport cu cel de la televiziunile comerciale".