​Agentia de creatie Brandstalk, parte a holdingului de comunicare The Group, se transforma in DDB Romania prin afilierea la reteaua internationala a agentiei DDB Worldwide, ce apartine grupului Omnicom, potrivit unui anunt al grupului condus de Zoltan Szigeti si Mihaela Nicola. DDB era prezent pe piata locala printr-o alta agentie infiintata la mijlocul anilor '90, Olympic DDB, devenita ulterior DDB Bucharest. "Nu e o tranzactie, e o afiliere a unui business local la o retea internationala", a spus, pentru HotNews.ro, Zoltan Szigeti, presedinte The Group.

Este cel de-al treilea pas al apropierii dintre grupul local de comunicare si conglomeratul international Omnicom, dupa afilierea agentiei de PR Nicola Porter Novelli si dupa ce, la inceputul acestui an, The Group a devenit actionar in agentiile OMD si PHD, apartinand Omnicom.

  • "Nu e o tranzactie, e o afiliere a unui business local la o retea internationala. Conform contractului de afiliere, Brandstalk isi schimba numele in DDB. Si preluam pe firma noastra acel business, insemnand clienti si o parte din echipa", a declarat, luni, pentru HotNews.ro Zoltan Szigeti, presedinte The Group.

O informare a The Group il citeaza pe Pietro Tramontin, Presedinte DDB Europe, potrivit caruia "DDB a fost activa pe piata romaneasca inca din 1995. Suntem una dintre agentiile cu cele mai multe premii pentru creativitate in toata lumea si renumita pentru abilitatea sa de a se adapta la evolutiile climatului de business, astfel incat sa ne putem servi cu excelenta clientii. Tocmai de aceea, in Romania, am luat decizia de a realiza o alianta strategica cu cel mai de succes grup al industriei de comunicare, The Group".

Roxana Memetea, managing partner Brandstalk, ramane managing partner DDB Romania. Agentia atrage branduri ale unor clienti precum Henkel, MOL Romania, Pepsico Romania, Marks&Spencer, Alpha Bank. Potrivit informarii The Group, agentia are o echipa de 35 de oameni - echipa de pana acum a Brandstalk si o parte dintre cei care lucrau la DDB - si estimeaza o cifra de afaceri de peste 5 milioane euro in 2013.

Comunicatul il citeaza si pe Christos Papapolyzos, presedinte DDB South Eastern Europe (ce opera pana acum afacerea DDB din Romania), potrivit caruia:

  • "Este o placere pentru mine sa pot contribui la extinderea colaborarii profesionale cu The Group si consolidarea acesteia in domeniul creatiei publicitare, de data aceasta in ceea ce priveste brandul DDB. Sunt convins de faptul ca abilitatile noastre conjugate adauga un plus de valoare solutiilor de comunicare  pe care le oferim clientilor existenti si celor pe care ii vom adauga in viitor".