Tatal lui Tudor Gheorghe, fost detinut politic, despre Antena 3: S-au folosit de numele meu in campania lor de salvare a unui comunist murdar

de Alina Neagu     HotNews.ro
Vineri, 15 august 2014, 15:03 Economie | Media & Publicitate

Tudor Gheorghe si Mihai Gadea
Foto: Antena 3
Tatal lui Tudor Gheorghe s-a declarat surprins ca numele sau a fost invocat de Antena 3 printre cei care sustin postul de televiziune si pe Dan Voiculescu. "Eu nu mă uit la mizeria lor. Și cum să creadă cineva că eu aș putea susține pe un bogătaș care a făcut avere din banii comuniștilor, care mai e și condamnat acum? Sunt uimit că și-au permis să spună așa ceva, nu cred că fiul meu ar fi putut să spună și el așa ceva. Fiul meu este în străinătate acum, îl sun peste câteva zile. Este o manevră tipic comunistă. S-au folosit de numele meu în campania lor de salvare a unui comunist murdar. Așa procedează comuniștii, dintotdeauna, îi știu bine", a declarat  Ilie Tudor, fost deținut politic, pentru Kamikaze. Antena 3 a invocat, saptamana aceasta, un mesaj al cunoscutului rapsod popular Tudor Gheorghe, sustinand ca acesta si tatal sau, fost detinut politic, si-ar fi declarat sprijinul pentru Antena 3 si ar fi comparat situatia postului tv cu drama familiei sale, cand tatal sau a fost condamnat politic de catre comunisti la 22 de ani de inchisoare.

Antena 3 a invocat si difuzat, pe 13 august, un mesaj al lui Tudor Gheorghe in care se spune ca "In '59 tata a fost condamnat la 22 de ani de inchisoare si toata averea familie confiscata.Mama cu trei copii a fost trimisa pe drumuri. Prin 70 am primit o scrisoare prin care Justitia isi cerea scuze. De suferinta noastra nicio vorba. Pana la urma se va constata ca totul a fost o facatura ordinara. Si totul se va uita. Amaraciunea, consumul nervos, injurile aduse de colegii de breasla, orbiti de invidie si altele cum vor fi sterse."

Ilie Tudor, tatal rapsodului, legionar si apropiat de Corneliu Zelea Codreanu, cunoscut in special pentru cartea sa ”Un an langa Capitan”, s-a facut remarcat pentru atitudinea sa anticomunista exprimata de-a lungul timpului.

Ilie Tudor a facut parte din copiii saraci sau orfani din Oltenia adusi de Corneliu Zelea Codreanu la Bucuresti pentru a fi scoliti si pregatiti pentru ”comertul legionar” si pusi sub obladuirea Nicoletei Nicolescu, sefa femeilor legionare organizate in corpul ”Cetatuilor”. Fiind unul dintre cei mai mici copii adusi din provincie a fost numit ”iedul” de catre Codreanu.

Ilie Tudor a fost condamanat de regimul comunist ca legionar. In interviurile facute cu domnia sa acesta s-a declarat intodeauna ”legionar si un fervent anticomunist”.

Cartea sa "Un an langa Capitan" este una de referinta pentru literatura si memorialistica legionara: "Ne-a luat în primire o fată înaltă, zâmbitoare, care ne-a spus: - De acum înainte, eu sunt mama voastră. Era atât de caldă şi de atrăgătoare încât am iubit-o din prima zi. Era Nicoleta Nicolescu (...) din primele zile s-a început pregătirea noastră în vederea formării ca viitori oameni, comercianţi români, cu o morală legionară, creştină, cu un comportament corect..." Toate elementele educative necesare unei conduite normale sunt astfel parcurse, iar tinerii ajung în scurt timp sã le asimileze si sã se dezvolte în spiritul ei sub supravegherea atentã a noii lor "mame", Nicoleta Nicolescu si a lui Bartolomeu Livezeanu, "sub care ne-am adăpostit din primele zile ale urcuşului spre adevărata trăire legionară."(fragment din carte)












​Citeste pe Stirile ProTV

VIDEO Cea mai ieftina cazare de pe litoral atrage mai multi turisti straini decat romani. De ce nu le plac hotelurile de lux

O noua forma de cazare incepe sa "prinda" si la malul marii. Hostelurile, un concept popular printre straini, dar inca la inceput aici, incearca sa ii atraga pe tineri cu preturi mici si posibilitatea de a-si face noi prieteni.
25352 vizualizari
  • +73 (77 voturi)    
    Sa trăiești nea Ilie! (Vineri, 15 august 2014, 15:24)

    DelMa [utilizator]

    Scuze, am luat-o puțin pe oltenește. Spune-i și fiului Gheorghe cum sta treaba cu A3 și Felix_Varanu!
    • +50 (52 voturi)    
      sa il traga (Vineri, 15 august 2014, 16:34)

      gopo111 [utilizator] i-a raspuns lui DelMa

      de urechi si sa ii dea si doua palme dupa ceafa
  • +59 (65 voturi)    
    cativa din astia (Vineri, 15 august 2014, 15:27)

    andrei1245 [utilizator]

    cu vreo 50- 60 de ani mai tineri si nu am mai avea probleme cu A3
  • +47 (49 voturi)    
    nu am simpatii legionare..... (Vineri, 15 august 2014, 15:31)

    translativus [utilizator]

    ....dar il admir pe acest om, pentru franchetea sa.
    Sunt curios de reactia lui Tudor. Ar fi hazliu sa aflam ca are aceleasi pareri despre A3, ca si tatal sau.

    Poate ca acum, "plimbaretii idioti" vor avea inca un motiv de indoiala in privinta idolilor lor, asta doar in cazul in care nu sunt "avantajati" in vre-un fel de atasamentul fata de tovaraul infractor varan si puii lui.
    • +12 (12 voturi)    
      Parca a fost legionar... (Vineri, 15 august 2014, 17:11)

      ac [utilizator] i-a raspuns lui translativus

      Asa condamnau comunistii pe aproape toti, pentru chiaburime si legionari. Citi erau legionari de-adevaratelea.
      • +16 (18 voturi)    
        omul a recunoscut...... (Vineri, 15 august 2014, 19:54)

        translativus [utilizator] i-a raspuns lui ac

        ......nu doar ca a fost legionar dar a mai fost si un apropiat al lui Zelea Codreanu.

        Problema este ca legionarii au ucis infinit mai putin romani decat au facut-o comunistii iar pe cei din urma, nu ii baga nimeni la puscarie, ba imbecilimea ii alege sa ii conduca iarasi.
        • +4 (8 voturi)    
          legionarii (Sâmbătă, 16 august 2014, 13:37)

          ticolico [utilizator] i-a raspuns lui translativus

          au ucis romanii tradatori. pe vremeaaia muuult mai putini decat azi.
  • +45 (47 voturi)    
    Bravo nea Ilie (Vineri, 15 august 2014, 15:33)

    Cil [utilizator]

    Iata ca exista si oameni cu coloana vertebrala, care nu se lasa cumparati cu un kil de faina si de zahar si 2 galeti rosii.
    Bravo nea Ilie.Tot respectul
  • +37 (39 voturi)    
    Viata bate filmul (Vineri, 15 august 2014, 15:44)

    jamiroquai [utilizator]

    Daca Draga Olteanu Matei, Dorel Visan si Catrinel Dumitrescu or inseamna film.
  • +37 (39 voturi)    
    da (Vineri, 15 august 2014, 15:46)

    abrahamlincoln [utilizator]

    antena3 rivalizeaza deja cu 0tv (0=zero), dar nici macarcei de la zerotv nu erau atat de nerusinati si mincinosi precum antena3!
  • -5 (41 voturi)    
    din pacate, e din in extrema cealalta (Vineri, 15 august 2014, 15:53)

    outside_the_wall [utilizator]

    Fascismul si comunismul au fost plagile umanitatii. In WW2, lumea a fost pusa sa aleaga intre doi monstri, Hitler si Stalin. Legioanarii au fost o organizatie fascista, xenofoba si habotnica, cealata extrema, opusa comunismului. Extremele nu sint niciodata bune. Legionarii au fost impotriva adevaratilor anticomunisti, cei care au facut ceva pentru tara (Iuliu Maniu, Ion Mihalache, etc.). Mai sint unii care simatizeaza cu legionarii (in special din BOR), asta nu e un lucru bun. Avem nevoie de toleranta si de "anti-extremism". Nu trebuie lasate sa se dezvolte aceste curente asa-zis patriotice. Fascismul si manifestarile fasciste sint intezise prin lege, asa ar trebui sa fie si comunismul si manifestarile comuniste.
    • +12 (22 voturi)    
      Eu zic sa va documentati inainte (Vineri, 15 august 2014, 16:29)

      CristianG [utilizator] i-a raspuns lui outside_the_wall

      sa scrieti aiurea pe forum.
      nici macar nu e nevoie de prea multe carti citite... informtiile se gasesc inclusiv in "tabloide" istorice.
      Poftim:
      http://www.historia.ro/exclusiv_web/grigore-adriana-diana/articol/o-alianta-neprevazuta-iuliu-maniu-corneliu-zelea-codreanu
      • +4 (14 voturi)    
        asta nu demonstreaza absolut nimic (Vineri, 15 august 2014, 17:19)

        outside_the_wall [utilizator] i-a raspuns lui CristianG

        <<Pactul semnifica „înconjurarea actelor şi limbajului de violenţă şi de denigrare, dar nu împiedică afirmarea ideologiei proprii şi discuţia de bună credinţă”[4]>> Si Basescu a incheiat un "pact de neagresiune" cu plagiatorul. Aia nu inseamna nici pe departe ca ar fi fost aliati. Ce anume am gresit mai sus? nu doar copy-paste ca Ponta. Vad ca dau cu minusul simpatizantii legionarilor si ai comunistilor pe care tocmai i-am criticat.
        • +5 (7 voturi)    
          ai gresit contextul (Vineri, 15 august 2014, 23:26)

          stefan2008 [utilizator] i-a raspuns lui outside_the_wall

          Evident ca extremistii sunt rai indiferent ca sunt national-socialisti sau comunisti. Dar sa ataci omul care a punct pe gunoaiele de la A3... este o idee cam proasta avand in vedere contextul.
      • +3 (13 voturi)    
        hmm (Vineri, 15 august 2014, 17:47)

        outside_the_wall [utilizator] i-a raspuns lui CristianG

        imi zici sa ma documentez, iar apoi imi dai ca referinta o sursa nestiintifica. Demonstreaza-mi cu izvoare istorice cum ca Maniu ar fi fost de partea legionarilor. Nu poti? Atunci abtine-te de la a da lectii.
        • +5 (9 voturi)    
          documentare (Vineri, 15 august 2014, 20:40)

          cris64 [utilizator] i-a raspuns lui outside_the_wall

          Uite si eu ti-am dat un minus la prima ta postare. O sa si justific. Asa cum ti-a zis si CristianG, ar fi totusi bine sa te documentezi, inainte de a critica ce va. Miscarea legionara are radacini mai vechi, cam de pe la 1912 cand AC Cuza si N Iorga infiinteaza Partidul Nationalist Democrat. Apoi Cuza impreuna cu medicul N Paulescu infiinteaza in 1922 Uniunea National Crestina din care se desprinde C. Zelea Codreanu in 1927 cand infiinteaza Miscarea Legionara. Este adevarat ca toate acestea aveau un pronuntat caracter antisemit, dar sa nu uitam ca in acea perioada si chiar mult inainte, toti marii oameni ai Romaniei au fost antisemiti. In rest miscarea a fost una nationalista si crestina. Mai toata studentimea romana si taranii erau adepti ai Miscarii. Ca dupa moartea lui Codreanu ea a degenerat sub conducerea lui H Sima, asta e deja altceva. Dar te rog nu-i compara cu comunistii ca diferenta e enorma.
        • +2 (6 voturi)    
          Ocaua mica... (Vineri, 15 august 2014, 21:49)

          Ionut_DO [utilizator] i-a raspuns lui outside_the_wall

          Prin ceea ce tocmai ai spus mai sus te-ai contrazis. Si ma refer aici la argumentele tale.
          Adica tu ceri argumente stiintifice pentru un comentariu la ceea ce ai spus initial, fara a argumenta stiintific ipoteza ta ( cum ca Ilie Tudor ar fi din cealalta extrema ).
          O simpla scuza pentru ceea ce ai afirmat initial ar fi demonstrat putere de caracter ( pentru faptul ca ai afirmat ceva fara a avea sti despre ce vorbesti ), in schimb "ocaua" ta pentru alt comentariu e diferita. Asta denota ipocrizie.

          Sper ca ai inteles logica rationamentului. Stii vorba romaneasca : daca taceai filozof ramaneai
          • 0 (2 voturi)    
            o, da, tu inteligenta superma (Duminică, 17 august 2014, 15:20)

            outside_the_wall [utilizator] i-a raspuns lui Ionut_DO

            Ce e neadevarat: ca fascismul si comunistul au fost doua extreme, amindoua foarte periculoase? Maniu/Mihalache nu au fost simaptizanti ai legionarilor? Vorbesti de ocale, dar tu nici macar nu citesti ce scrie in articol si zici ca il acuz pe om ca ar fi fost legionar. Da, asta scrie in articol, ca era legionar, nu sint "inventiile" mele. Citeste inainte de a sari direct la sectiunea de comentarii. Desteptaciunea pamintului, uite ce scrie in articolul pe care nu te-ai sinchisi sa il citesti "Ilie Tudor, tatal rapsodului, legionar si apropiat de Corneliu Zelea Codreanu, cunoscut in special pentru cartea sa ”Un an langa Capitan”, s-a facut remarcat pentru atitudinea sa anticomunista exprimata de-a lungul timpului." Deci eu insinuez. Hmm... Ce argumente ai adus inafara de a face pe judecatorul smartass?
    • +20 (20 voturi)    
      @ outside (Vineri, 15 august 2014, 16:38)

      Ciobanul Bucur [utilizator] i-a raspuns lui outside_the_wall

      Observatia ta e corecta, dar locul ei nu e aici. Mos Ilie Tudor nu are dreptul sa se revolte impotriva Varanului si a haitei platite de el cu sute de mii de Euro ca sa prosteasca poporul? E bine ca fiul lui a fost spalat pe creier de aceasta haita?
      • +5 (5 voturi)    
        de acord (Vineri, 15 august 2014, 20:24)

        outside_the_wall [utilizator] i-a raspuns lui Ciobanul Bucur

        Bineinteles ca are vie, si in privinta asta sint de acord cu dinsul, dar avind un dusman comun (comunismul), nu ne face neaparat frati. Eu NU sint de acord cu extremismul de nicun fel: fie el fascism, (instigare la) ura bazata pe natie, rasa, religie, sex, etc. Asemena doctrine nu isi au locul in Sec XXI. Nu, nu sint "politic corect", asemena lucruri sint lucruri normale.
    • +11 (15 voturi)    
      Asa e si? (Vineri, 15 august 2014, 16:47)

      Ionut_DO [utilizator] i-a raspuns lui outside_the_wall

      Care e legatura cu pozitia lui Ilie Tudor fata de Antena 3 si Felix?
      Daca in comentariul tau, ai facut referire la faptul ca Ilie Tudor ar fi fost legionar, esti in eroare. Faptul ca a facut parte din scoala legionara de comert nu are nici o legatura cu fascismul si daca esti putin curios si te documentezi, vei afla ca la 14 ani, a facut parte din acest grup de 70 de copii care au fost ajutati sa studieze, dupa care si-a continuat studiile independent de miscare.
      Si dupa cum vezi din reactia acestui domn la manipularea euglenelor, inradevar este un caracter demn si vertical. Pacat ca nu avem mai muti oameni cu acest tip de caracter si personalitate in Romania.
      • +4 (6 voturi)    
        reciteste (Vineri, 15 august 2014, 20:29)

        outside_the_wall [utilizator] i-a raspuns lui Ionut_DO

        ai citit articolul? Uite aici: "Ilie Tudor, tatal rapsodului, legionar si apropiat de Corneliu Zelea Codreanu, cunoscut in special pentru cartea sa ”Un an langa Capitan”, s-a facut remarcat pentru atitudinea sa anticomunista exprimata de-a lungul timpului." Deci eu insinuez. Hmm...
    • +2 (18 voturi)    
      Confunzi legionarii cu fascistii.... (Vineri, 15 august 2014, 19:34)

      mnicku [utilizator] i-a raspuns lui outside_the_wall

      Legionarii cu bune cu rele au fost patrioti in primul rind . Comunistii i-au lichidat primii dupa venirea lor la putere .

      Acum vre-o 20 ani am avut as zice privilegiul sa stau de vorba cu citiva oameni trecuti de 8o de ani la acea vreme si am ramas socat de cea ce imi spuneau ei si ce citisem din cartile falsificate de istorie.

      Din pacate nici acum istoria reala nu este prezentata asa cum a fost incepind cu regisorul mihaita si terminind cu gen Antonescu
      • -3 (11 voturi)    
        imi pare rau sa te dezamagesc, dar... (Vineri, 15 august 2014, 20:28)

        outside_the_wall [utilizator] i-a raspuns lui mnicku

        Legionarii si Gada de Fier AU FOST fascisti in toata regula.
      • +7 (7 voturi)    
        Probabil ca si pentru asta trebuia (Vineri, 15 august 2014, 20:37)

        fosta zoezoe [utilizator] i-a raspuns lui mnicku

        trebuia sa facem presiuni, sa iesim in strada.... Au falsificat ei (comunistii de ieri si de azi)si geografia dar istoria ! Sunt doar 5 ani de la circul provocat/tolerat de parlamentari la evenimentul Condamnarea comunismului.Base a facut un gest simbolic-asa cum a facut si biserica catolica cand a recunoscut inchizitia ca si organizatie criminala.Noi ar fi trebuit sa-l continuam.....
    • +5 (5 voturi)    
      Indiferent din ce extremă... (Vineri, 15 august 2014, 21:51)

      Mihail_AD [utilizator] i-a raspuns lui outside_the_wall

      ..., minciuna rămâne minciună
      • 0 (2 voturi)    
        minciuna rămâne minciună (Sâmbătă, 16 august 2014, 1:21)

        alex4321 [utilizator] i-a raspuns lui Mihail_AD

        "minciuna rămâne minciună"
        chiar Centrist fiind ...si chiar Democrat fiind

        Oricine poate Minti....indiferent de orientare...

        A crede ca minciuna e folosita
        doar "la Extreme" e o Naivitate
        • 0 (0 voturi)    
          La centru, democrată sau la extreme... (Sâmbătă, 16 august 2014, 9:24)

          Mihail_AD [utilizator] i-a raspuns lui alex4321

          ..., idealistă sau realistă, minciuna rămâne minciună.

          Nu e cazul să fie încurajată, iar a o scuza nu se pune problema înainte de a fi recunoscută de autorul ei.
  • -10 (32 voturi)    
    ? (Vineri, 15 august 2014, 16:05)

    Gigi Kent [utilizator]

    Legionari, comunisti, turnatori, securisti, unii deveniti dizidenti dupa ce au dus-o bine in "sistem", hoti, manipulatori si multi altii. Oameni normali in tara aceasta mai exista?
    • +15 (27 voturi)    
      oameni normali ? (Vineri, 15 august 2014, 17:00)

      tecumseh [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

      ce-s aia ? baieti buni ca tine ? :)
    • +2 (4 voturi)    
      Exista dar nu sunt propagati (Sâmbătă, 16 august 2014, 1:04)

      alex4321 [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

      Exista dar nu sunt propagati

      Iti trebuie oameni la conducerea unei tari papuase
      pe care sa-i ai cu ce sa-i controlezi
  • +13 (15 voturi)    
    Si apropo de legionari... (Vineri, 15 august 2014, 17:05)

    Ionut_DO [utilizator]

    Nu are legatura directa cu articolul, dar pentru ca veni vorba de legionari.
    Ca si atitudine si mod de manipulare, euglenele latrinelor sunt foarte aproape de stilul garzii de fier ( sub Horia Sima, fiind putin diferit fata de Zelea Codreanu). Si pentru a intelege la ce ma refer, in filmul romaneasc "Drumet in calea lupilor", este o scena in care Nicolae Iorga are un dialog cu capii legiunii (dupa ce a fost "saltat de acestia". Asemanarea intre modul de a contrazice realitatea a legionarilor, versus o personalitate care se baza doar pe argumente logice si fapte, si cei de la Latrine, e izbitoare ( si aproape evidenta cu confruntarea dintre Gadea si Antonescu de acum cateva luni)

    Oare cand se vor trezi acesti Romani manipulati.
    • 0 (6 voturi)    
      Stilul Antena 3 n-are nici o legatura cu Garda de (Sâmbătă, 16 august 2014, 0:55)

      alex4321 [utilizator] i-a raspuns lui Ionut_DO

      Stilul Propagandistic al Antenei 3
      n-are nici o legatura
      cu Propaganda Garzii de Fier

      Propaganda Garzii de Fier era una sobra, solemna
      si pompoasa
      Ceva de genul:
      -------------
      "Camarazi...dupa lupte indelungate
      ...ceasul Biruintei Legionare va sosi...""
      -------------

      Propaganda Antenei 3 este una plangacioasa si siropoasa de tipul predicilor pastorale evanghelice
      -------------
      "Telespectatorii (=Credinciosii) nostri care ne-au fost alaturi in toate aceste zile si impreuna cu care vom fi mereu aproape sa trecem prin aceste clipe grele..."
      ------------

      ------------
      Nici o legatura intre cele doua tipuri de Propaganda
      si Propaganda Ceausista neutra si cam de lemn

      "Dragi tovarasi si prieteni
      sarbatorim astazi 2050 de ani de la Statul Dac Centralizat al lui Burebista...Poporul nostru care sub conducerea Partidului a trecut prin atatea incercari
      isi croieste astazi drumul spre o noua societate..."

      ------------
      Nici o legatura intre Propaganda Legionara
      Propaganda Antenei 3 sau cea Ceausista
      si cea
      Basesciana, una didactic-moralizatoare despre
      "statul de drept"

      "Lipsa statului de drept şi corupţia reprezintă riscuri pentru securitatea naţională...Daca nu vor fi rezolvate, Romania va avea un Risc Major de Tara
      in ceea ce priveste evolutia sa democratica,
      repet un Risc Major de Tara
      in ceea ce priveste evolutia sa democratica"

      -----------------------------------------
      NOTA: Citatele nu sunt reale
      ci scrise sa sune asemanator
    • -1 (5 voturi)    
      Cum naibea poti face referiri istorice dand (Sâmbătă, 16 august 2014, 1:03)

      alex4321 [utilizator] i-a raspuns lui Ionut_DO

      Cum naiba poti face referiri istorice dand
      citate din FILME...???

      TE CITEZ:
      <<
      Si pentru a intelege la ce ma refer, in filmul romanesc "Drumet in calea lupilor", este o scena in care Nicolae Iorga are un dialog cu capii legiunii
      >>


      E de rasul lumii crede-ma...sa "citezi istoria din filme"

      Poate ne povestesti si dintr-un film Hollywoodian
      cu Antoniu si Cleopatra si ne povestesti cum era prin Egiptul Antic...si prin Imperiul Roman.

      Ia te rog Ziarele Vremii de diferite orientari
      Jurnalele diferitelor Personalitati sau
      Memoriile lor
      (ExEMPLU:
      au aparut cele ale lui Mircea Eliade (pro-legionar la acea vreme)
      ale lui Mihail Sebastian evreu-roman anti-legionar)
      Mircea Vulcanescu pro-Antonescu
      Nichifor Crainic - nationalist dar anti-legionar etc...
      etc...etc..)

      Daca vrei sa-ncepi sa-ti faci o parere
      citeste ziarele si jurnalele indicate mai sus
      DAR TE ROG
      sa NU mai citezi istoria din filme (comuniste cum e cel din care citezi sau din orice alt fel de filme :
      e de rasul lumii si nu are nici o legatura cu realitatea)
    • +1 (1 vot)    
      Doamne, Ionut_DO, (Duminică, 17 august 2014, 13:04)

      Leul in iarna [utilizator] i-a raspuns lui Ionut_DO

      dumneavoastra chiar va documentati din filme de dinainte de '89??????????? Si va mai spuneti si public opiniile formate astfel?
  • +16 (16 voturi)    
    Dle Ilie (Vineri, 15 august 2014, 17:07)

    mercedes [utilizator]

    Cereti drept la replica si mergeti la Antena3 macar pentru a repeta fraza: "Eu nu mă uit la mizeria lor. Și cum să creadă cineva că eu aș putea susține pe un bogătaș care a făcut avere din banii comuniștilor" Altfel ramane in suspans declaratia Dvs.
    • +1 (5 voturi)    
      De ce sa mearga la ANtena 3? (Sâmbătă, 16 august 2014, 1:16)

      alex4321 [utilizator] i-a raspuns lui mercedes

      De ce sa mearga la ANtena 3?

      Hot News a facut referire la el nu Antena 3.
  • +12 (12 voturi)    
    ... si adevarul .... (Vineri, 15 august 2014, 18:10)

    cbogdan [utilizator]

    Si adevarul iese la iveala (ne va face liberi).
  • +13 (13 voturi)    
    ca sa fim cinstiti.... (Vineri, 15 august 2014, 20:12)

    minus [utilizator]

    imi pare ca tatal este mult mai zdravan la cap decat fiul.
    iar fiul- o autentica valoare artistica- a fost si este si o autentica expresie a olteanului "decurcaret", maestru al smecheriilor. Am fost la un concert de-al lui, mi-a placut muzica si poezia, mi-au displacut comentariile despre societate si politica. Mi-a displacut si modul sau de a manipula sala.
    Nu stiu daca Tudor Gheorghe a spus sau nu cele relatate de A3. Poate le-a spus, nu urmaresc mizeria aceea. Dar este si greu de inteles de ce comentatorii Hotnews s-au napustit, acum cateva zile, sa tipe ca tatal a fost legionar, ca si cum asta ar avea o relevanta asupra spuselor fiului. Daca TG este "dus", oricum va vedea in reactia asta doar o consolidare a parerii sale ca are dreptate....
    • 0 (8 voturi)    
      Iti dau mare dreptate legat de ce a facut HotNews (Sâmbătă, 16 august 2014, 1:06)

      alex4321 [utilizator] i-a raspuns lui minus

      TE CITEZ:
      "
      Dar este si greu de inteles de ce comentatorii Hotnews s-au napustit, acum cateva zile, sa tipe ca tatal a fost legionar, ca si cum asta ar avea o relevanta asupra spuselor fiului.
      "

      Asa ceva era tipic manipularilor din presa anilor 50
  • +2 (10 voturi)    
    comuniștii au acces puterea prin crimă (Vineri, 15 august 2014, 22:24)

    visio [utilizator]

    la fel vor dispărea....depinde numai de români dacă vor ajunge atât de departe; avem calea alegerilor sau calea sângelui; când vorbim de salvarea națiunii, trebuie să avem un plan precis, pe termen lung și realist; plan economic, social, dezvoltat pe orizontală; avem inventatori, avem forță de muncă; tot ce trebuie să facem este să ne vedem fiecare propriul loc, și să scăpăm de Iliești, Turnătorii Voiculești; Tăriceni, Plagiatori, Boculeți, Băsiști.
    Oameni buni, numai omul inteligent găsește rezolvarea corectă la o problemă; numai cu oameni inteligenți vom ieși din mizeria asta; trebuie să fim responsabili, adică să ne asumăm deciziile; lăsând responsabilitatea pe mânile altora, avem fraude gene Enel, măriri de carburanți, impozit forfetar, etc...”comuismul” este o aberație a naturii, niciun om nu este egal cu altul, suntem diferiți, ânsă ne completăm reciproc...ceea ce este perfect, ca națiune!
    • +4 (6 voturi)    
      CORECT : asta zic si eu pe-aici (Sâmbătă, 16 august 2014, 1:14)

      alex4321 [utilizator] i-a raspuns lui visio

      CORECT : asta zic si eu pe-aici

      dar este "o trupa" care se face ca NU crede ca
      "factura la ENEL"
      "pretul la Petrol si benzina al OMV"
      "apa nepotabila de la Apa Nova"
      "salariile de mizerie date aici
      fata de cele din Vest
      la mai multa munca la noi
      (credeti-ma ce va spun ca i-am vazut la lucru acolo in Vest)

      Ne afecteaza si pe noi si pe pensionarii Antenei 3
      in aceeasi masura
      ---------------------
      DAR in loc sa ne unim si sa ne ajutam unii pe altii
      tineri si batrani , analfabeti sau cu scoala
      fiecare dupa puterile noastre si sa avem
      o solidaritate Impreuna

      suntem
      pusi sa ne injuram si sa ne hartuim unii pe altii
      tocmai pentru a putea fi spoliati mai usor.

      -------------
      Fanii Antenei 3 se iau de beregati cu Fanii Basisti
      ---
      in timp
      ce benzina creste la fel pentru toti ajungand una dintre cele mai mari din Europa
      iar
      salariile raman de 5-7-10 ori mai mici ca "dincolo"...
      si nu exista nici un semn de schimbare..din contra Toate se scumpesc pe zi ce trece
  • +9 (9 voturi)    
    Ma bucur ca mai zice cineva si adevarul (Vineri, 15 august 2014, 23:24)

    Matrafirefox [utilizator]

    ca de dezinformare marca Voiculescu mi s-a acrit de acum cativa ani.
  • +1 (3 voturi)    
    E clar (Duminică, 17 august 2014, 3:28)

    Pseudonim17 [utilizator]

    Mosul a fost platit de Basescu sa atace presa libera de la Antena 3


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă