Agenda de evenimente dedicate publicitarilor se incarca, in aceasta toamna, cu un "Targ de Publicitate al Romaniei - Ad.expo". Ad.expo face parte dintr-o serie de evenimente dedicate pietei de profil ce vor fi organizate de compania Clero Vision, care din 2012 se ocupa in special de productie video live.

"Targul" face parte din proiectul AD.events, o serie de evenimente ce va cuprinde, pe parcursul a doua luni, competitii de publicitate, interviuri si dezbateri live, un masteclass si premii pentru performanta in industria de publicitate, conform organizatorilor.

Ad.expo va avea loc pe 29 noiembrie si, potrivit unui anunt de presa, va "crea conditii pentru interactiunea dintre managerii companiilor care isi gestioneaza singuri campaniile publicitare si expozantii care vor prezenta idei si solutii inovatoare, adaptate momentului atat in ceea ce priveste noile tehnologii cat si trendurile de comunicare". Tot atunci vor avea loc, in cadrul proiectului, dezbateri live pe teme de publicitate si o gala de premiere.

Acelasi proiect-cadru AD.events mai include un concurs de campanii de promovare a Romaniei, numit "AD.games", dedicat "tinerilor creativi".

Organizatoare este 4.Events, divizia de evenimente a Clero Vision, companie care se ocupa, prin divizia Flexi.live, si de productie video live pentru evenimente, fiind condusa de Clement Nicolaescu, fost director executiv la ARBOinteractive/Goldbach Audience Romania.