Ziaristul Dan Radu a fost numit consilier al presedintelui TVR, Alexandru Lazescu. Dan Radu, in virsta de 45 de ani, are o experienta de presa de 24 de ani, fiind unul dintre fondatorii fostei retele de ziare Monitorul, redactor sef al acestei retele, manager al publicatiilor locale Media Pro si director al TVR Iasi si Ziarul de Iasi, anunta televiziunea publica, intr-un comunicat.

"Dan Radu este un vechi om de presa, pe a carui extinsa experienta manageriala ma bazez foarte mult in proiectele de reformare manageriala, de programe si de imagine pe care intentionez sa le pun in practica in aceasta institutie. Am inceput deja desenarea strategiilor si sint convins ca le vom duce la bun sfirsit impreuna, pentru ca aceasta institutie trebuie sa se reaseze in prim-planul jurnalismului romanesc", a declarat Alexandru Lazescu, presedintele TVR.

Contactat, joi, de Mediafax, Dan Radu a spus că atribuţiile lui în TVR sunt "destul de variate". "Am expertiză pe toată plaja de management, dar şi pe cea editorială", a explicat Dan Radu. El a precizat că în TVR va fi "asignat problemelor de moment". Astfel, potrivit lui Dan Radu, dacă vor fi probleme în legătură cu grila de programe a TVR, el se va ocupa de rezolvarea lor, dacă vor fi probleme de management, se va ocupa de soluţionarea acestora.

Pe 29 iunie, Alexandru Lăzescu l-a înlocuit pe Alexandru Sassu în funcţia de preşedinte-director general al TVR, după ce a fost avizat favorabil de Parlament. Lăzescu a fondat în 1991 reţeaua naţională de cotidiane locale Monitorul.