NN, liderul pietei locale de asigurari de viata, a anuntat marti ca 2016 a fost cel mai bun an din ultimul deceniu, cu venituri din prime brute subscrise in valoare de aproape 662 milioane de lei pe segmentul asigurarilor si active totale de peste 12 miliarde de lei pe segmentul pensiilor private, rezultate obtinute pe fondul evolutiei pozitive a economiei si a interesului tot mai mare al romanilor pentru asigurarea sanatatii si a viitorului financiar prin asigurari cu componenta de economisire si pensii private. Asiguratorul a inregistrat un profit brut de 29,8 milioane de lei in 2016, in crestere cu 31,1% comparativ cu perioada similara a anului trecut.

Marius Popescu, director general NN Asigurari de ViataFoto: NN Asigurari de Viata
  • "2016 a fost un an foarte bun pentru business-ul nostru, in contextul cresterii economice record a Romaniei din perioada post-criza, sustinuta de politici monetare si fiscale stimulative. Astfel, redresarea mediului de afaceri per ansamblu, cresterea numarului de angajati din economie si a valorii beneficiilor oferite acestora s-au reflectat atat in evolutia vanzarilor asigurarilor de viata si sanatate, cat si a pensiilor facultative. In acelasi timp, continuarea scaderii dobanzilor pe plan local, dar si international, a sustinut apetitul romanilor pentru economisirea prin astfel de instrumente financiare.
  • Pentru NN, toate aceste tendinte au dus la accelerarea cresterii primelor brute subscrise pentru asigurarile din portofoliu si a activelor administrate de fondurile de pensii. Nu in ultimul rand, 2016 a fost un an in care am capitalizat experienta din activitatea noastra de baza, asigurarile de viata, pentru a ne extinde cu succes si in segmentul asigurarilor de sanatate. Noua linie de business a avut rezultate foarte bune, contribuind la performanta grupului in Romania cu peste 21% din vanzari anul trecut", a declarat Marius Popescu, director general NN Asigurari de Viata.

Pe segmentul asigurarilor de viata:

  • Activele financiare administrate de NN Asigurari de Viata au depasit 3,26 de miliarde de lei in 2016, cu 7,7% mai mult fata de nivelul de 3 miliarde de lei atins anul anterior. Evolutia este similara celei inregistrate in ultimii ani, ceea ce confirma cresterea sustenabila a business-ului de asigurari de viata.
  • Primele brute subscrise s-au cifrat la 661,7 milioane de lei la finalul anului 2016, cu un avans de doua ori mai mare comparativ cu ultimii ani, de 5,2%, fata de volumul raportat in 2015.
  • Prima bruta medie de asigurare pentru contractele incheiate anul trecut este de 1.815 lei, cu 4,1% mai mare fata de nivelul de 1.744 lei din 2015, evolutie sustinuta in mare parte de sumele platite pentru asigurarea de sanatate lansata in cel de-al doilea trimestru al anului trecut.
  • Suma asigurata medie la nivelul contractelor noi incheiate in 2016 este de 73.808 lei, in crestere cu peste 30% fata de nivelul de 56.311 de lei din 2015. Evolutia este explicata de vanzarile foarte bune ale asigurarii de sanatate, suma asigurata pentru aceste produs fiind de 100.000 lei/an. 
  • Indemnizatiile pentru evenimentele asigurate platite de NN Asigurari de Viata in 2016 s-au cifrat la 32,9 milioane de lei, cu 2,8% mai mult decat in aceeasi perioada din 2015. 
  • Indemnizatiile pentru politele ajunse la finalul perioadei contractuale platite in 2016 au ajuns la 127,9 milioane de lei, in crestere cu 20,5% comparativ cu anul anterior.
  • Valoarea platita pentru contractele rascumparate sau reziliate a scazut cu 6,9% in 2016 fata de anul precedent, pana la 163,4 milioane de lei.
  • Cele mai vandute produse NN Asigurari de Viata in 2016 au fost planurile de economisire, asigurarea de sanatate si planurile financiare pentru copii. In total, 6 din 10 clienti noi au ales anul trecut unul dintre aceste produse, in timp ce numarul contractelor incheiate pentru cele trei produse a inregistrat un avans de 32,5% comparativ cu 2015. 
  • Asigurarea de sanatate a inregistrat performante foarte bune in 2016. Interesul ridicat al clientilor pentru sanatatea lor si a celor dragi a fost canalizat si catre asigurarile de sanatate deoarece le ofera posibilitatea de a beneficia, in situatii neprevazute, de ingrijirea medicala de care au nevoie in conditii moderne si fara griji financiare. Lansat in trimestrul al doilea din 2016, produsul a reprezentat, la finalul anului, peste 21% din totalul vanzarilor noi.
  • Coeficientul de lichiditate a fost 4,4 in 2016, iar marja de solvabilitate, raportata conform Solvency II, a fost 384%.

NN Asigurari de Viata a inregistrat un profit brut de 29,8 milioane de lei in 2016, in crestere cu 31,1% comparativ cu perioada similara a anului trecut. Valoarea include cheltuielile exceptionale realizate anul trecut ca parte a procesului de rebranding, investitiile pentru lansarea asigurarii de sanatate, precum si provizionul tehnic constituit pentru pensiile private facultative. Profitul obtinut din activitatea curenta, fara a lua in calcul toate aceste elemente, s-a cifrat la 52,7 milioane de lei, in crestere cu 31,9% fata de nivelul din 2015.

Pe segmentul pensiilor facultative:

  • Activele administrate de NN Asigurari de Viata in beneficiul participantilor au avut o valoare de 754,1 milioane de lei, cumulat pentru fondurile NN Activ si NN Optim, conform datelor valabile la finalul anului 2016. Comparativ cu finalul anului 2015, NN a inregistrat, astfel, un avans de 21,9% al activelor nete si detine o cota de piata de 50,2%, conform datelor Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF).
  • 176.290 de romani sau 43% dintre cei care economisesc printr-o pensie facultativa contribuie la unul dintre cele doua fonduri facultative administrate de NN Asigurari de Viata, potrivit datelor pentru 2016, cu 7,4% mai multi fata de anul anterior. Concret, cele doua fonduri au inregistrat, cumulat, 12.208 participanti noi in 2016, cel mai ridicat nivel din piata.
  • Participantii la fondul de pensii facultative cu grad de risc dinamic (NN Activ) au economisit, in medie, 121 de lei pe luna in 2016, similar nivelului din 2015. In acelasi timp, contributia medie la fondul de pensii facultative cu grad de risc echilibrat (NN Optim) a fost de 196 de lei pe luna anul trecut, cu 44% peste nivelul din 2015. Din 2016, ca urmare faptului ca participantii au flexibilitatea sa contribuie sume variabile de la o luna la alta, NN a schimbat modalitatea de calcul a contributiilor medii, aspect reflectat inclusiv la nivelul contributiilor din 2015, astfel incat datele sa fie comparabile.
  • Fondurile administrate de NN Asigurari de Viata au avut performante bune in primele noua luni din 2016, peste randamentele medii obtinute la nivel de piata. De la infiintare, in 2007, si pana la finalul anului 2016, fondul cu grad de risc dinamic NN Activ a obtinut o performanta anualizata de 7,56%, iar fondul cu grad de risc echilibrat NN Optim a avut o performanta anualizata de 8,01%, fata de o medie anualizata a tuturor fondurilor din piata de 7,01%. (Sursa: calcule NN / APAPR pe baza statisticilor ASF).

Raluca Tintoiu, director general NN Pensii

Raluca Tintoiu, director general NN Pensii

Foto: NN Asigurari de Viata

"Dinamica economica foarte buna a Romaniei in 2016 a condus la atingerea unor recorduri din 2008 incoace si pe piata muncii. Accelerarea cresterii salariilor si a numarului de angajati la noi maxime post-criza, care a rezultat in cresterea masei salariale cu peste 15% in 2016, s-a reflectat implicit si in evolutia contributiilor medii, a numarului de participanti si a activelor totale administrate de fondurile de pensii obligatorii. NN Pensii administreaza economiile a peste 1,92 de milioane de participanti si a continuat sa investeasca prudent economiile acestora, obtinand randamente pozitive chiar si in contextul fluctuatiilor din pietele financiare si a ratelor de dobanda scazute. Astfel, NN Pensii a obtinut castiguri de peste 2,2 miliarde de lei in beneficiul participantilor de la lansarea fondului de pensii private obligatorii, in mai 2008, si pana la finalul anului 2016", a declarat Raluca Tintoiu, director general NN Pensii.

Pe segmentul pensiilor private obligatorii:

  • Activele nete administrate de NN Pensii in beneficiul participantilor s-au cifrat la 11,5 miliarde de lei, arata datele valabile la finalul anului 2016, cu 26% peste valoarea raportata pentru anul anterior. Astfel, NN Pensii a incheiat anul trecut cu o cota de piata in functie de activele nete de 36,6%.
  • 1,92 milioane de romani contribuie la fondul de pensii obligatorii administrat de NN, reprezentand o cota de 28,2% din numarul total de participanti din piata pensiilor private obligatorii, conform datelor ASF pentru anul 2016. Numarul de participanti a inregistrat o crestere de 2,1%  fata de 2015, care reflecta evolutia numarului de angajati noi intrati in piata muncii de-a lungul anului.  
  • Contributia medie lunara a participantilor la fondul de pensii administrat de NN a fost de 139 lei in 2016, cu 9%  mai mult fata de nivelul de 127,5 lei din anul anterior.
  • Portofoliul investitional al fondului de pensii administrat de NN este compus din titluri de stat (65,5%), actiuni listate (17,3%), depozite bancare (7,1%), precum si titluri de participare si obligatiuni corporative, municipale si supranationale (in total 10,1%), potrivit datelor valabile la finalul lui 2016.
  • Performantele fondului de pensii administrat de NN au fost foarte bune si in 2016, chiar si in contextul fluctuatiilor pietelor financiare si a ratelor de dobanda scazute. Astfel, din mai 2008 si pana la finalul anului 2016, randamentul mediu anualizat al fondului administrat de NN a fost de 9,8%, peste media anualizata a tuturor fondurilor din piata de 9,32% (Sursa: calcule NN/APAPR, pe baza statisticilor ASF).