Varujan Vosganian, despre gazele de sist: Am putea sa facem o activitate de explorare ca sa stim cum stam

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Joi, 28 februarie 2013, 16:30 Economie | Telecom

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a afirmat joi ca este nevoie de explorarea gazelor de sist pentru "ca sa stim in Romania cum stam". "În cazul gazelor de şist ar trebui să avem câteva elemente să vedem dacă dezbaterea merită făcută. Am putea să facem o activitate de explorare ca să ştim în România cum stăm, astfel încât mai târziu să procedăm şi la exploatarea cu ajutorul tehnologiilor noi", a spus Vosganian, arătând totodată că este nevoie de avize de mediu", a spus Vosganian.

Declaratiile au fost facute in contextul protestelor de miercuri de la Barlad. Peste 7.000 de cetateni protesteaza, la Barlad, impotriva exploatarii gazelor de sist. Marsul, organizat de Grupul de Initiativa al Societatii Civile (GISC) Barlad, a adunat reprezentanti ai unor parohii din Barlad si din imprejurimi, activisti de mediu, reprezentanti ai galeriei FC Vaslui, dar si cetateni care sunt impotriva exploatarii gazelor de sist prin metoda fracturarii hidraulice de catre compania americana Chevron.

Participantii l-au criticat pe premierul Victor Ponta, despre care spun ca si-a schimbat atitudinea cu privire la acest subiect.

"Am fost pacaliti de politicieni. Chiar domnul Victor Ponta cand era in opozitie, era impotriva exploatarii gazelor de sist, iar acum colaboreaza cu Chevron. Nu putem accepta asa ceva. Daca tinem la viitorul copiilor nostri, e de datoria noastra sa protestam. Sper ca vocea noastra sa fie auzita", a declarat unul dintre protestatari.

Totodata, protestatarii le-au cerut politicienilor vasluieni sa li se alature. Niciunul dintre politicienii vasluieni prezenti la marsurile similare de anul trecut, nu au mai participat, miercuri la manifestarea organizata la Barlad.

Manifestari similare au avut loc si in cursul anului trecut la Barlad.


Citeste mai multe despre   




















Material sustinut de BRD Groupe Société Générale

5 motive de cheltuit banii - electronice pentru casa. Idei de cadouri si rasfat

Decembrie este luna cadourilor si in toata nebunia asta trebuie sa mai cumperi si cate ceva pentru casa ta. Bine, sau poate vrei sa faci un cadou unor apropiati, asa ca de "casa noua". Motive de cheltuit bani se vor gasi mereu. Asadar, va propunem o lista de "motive" pentru cheltuit banii, mai ales ca acum e ocazia perfecta sa beneficiezi de ofertele de Craciun ale comerciantilor.

1720 vizualizari

  • +4 (8 voturi)    
    Varujane, (Joi, 28 februarie 2013, 16:43)

    evoque [utilizator]

    asta este vrajeala cu activitatea de explorare ca sa vedem cum stam. Vezi la americani ce s-a intamplat dupa ce au inceput exploatarile si atunci ai sa intelegi de ce nu lucreaza Chevronul acolo si vrea la prostii de romani.
    Sau mai bine spune clar care este comisionul vostru? Pentru ca atunci cand era pdl-ul la guvernare urlati din toti bojocii ca nu este bine cu gazele de sist, acum cand ai ajuns la guvernare ar fi bine ca iti completeaza veniturile marunte din salariul de ministru.
    Fara prosteala, ca nu tine.
    • +4 (6 voturi)    
      Motivatie (Joi, 28 februarie 2013, 17:22)

      Sani [utilizator] i-a raspuns lui evoque

      Parerea mea este ca acesti idioti pe care i-au ales sublimul popor roman nu mai stiu cum sa-si ceara iertare de la americani (nu de altceva dar n-au surse la buget carevasazica) si acuma fac pe umilii si promit orice, vand orice.

      Pe scurt, asa cum a facut Iliescu sa i se uite derapajele "mineresti" asa fac acum urmasii lui.

      Dar chestiile astea costa....exact fraierii care i-au votat si care inca urla ceea ce i-au invatat PeNaLii.

      Hai sa traiesti Popor Roman!
      • 0 (2 voturi)    
        Si daca (Joi, 28 februarie 2013, 17:25)

        evoque [utilizator] i-a raspuns lui Sani

        aceste proiecte incepute de guvernarea pdl erau duse de pdl pana la capat ai fi avut aceiasi pozitie?
        Sa nu uitam de unde a plecat povestea cu gazele de sist.
  • +7 (9 voturi)    
    Oare ? (Joi, 28 februarie 2013, 16:49)

    czc_1968 [utilizator]

    Domnule Vosganian, chiar ne iei de prosti ? Care firma privata se apuca se exploreze pe banii ei, daca nu are contractual garantia ca va putea si exploata, in cazul in care gaseste gaze ?
    • +2 (2 voturi)    
      Se poate (Joi, 28 februarie 2013, 18:02)

      SimionA [utilizator] i-a raspuns lui czc_1968

      Tehnic vorbind, se poate.
      Chevron exploreaza si suporta anumite costuri: face analiza seismica, baga o sonda, gaseste gaz. Desi Chevron nu are dreptul inca de exploatare (de a lega acea sonda de gaz la reteaua nationala), totusi compania are dreptul asupra licentei respective, drept pe care acum il poate vinde mai scump deoarece are surse dovedite, si nu doar probabile. Bineinteles, cel care va cumpara mai tarziu va cumpara pentru a exploata, deci la un moment dat se bazeaza pe faptul ca se va da drumul la posibilitatea de a produce gaz.
  • +6 (6 voturi)    
    poate (Joi, 28 februarie 2013, 17:05)

    zz one [utilizator]

    ca inainte sa exploreze statul prin reprezentantii sai actuali ar trebui sa:
    - intocmeasca reglementari privind exploatarea gazelor de sist cu prevederi si sanctiuni clare
    -sa faca publice riscurile la care este supus mediul si sa arate cum si cine poate combate riscurile alea.
    tacerea de pina acum in privinta asta cred ca ascunde ceva nu tocmai bun
    - sa introduca in legislatia privind mediul reglementari noi privind sanctiuni la cei care exploateaza gazele de sist si contamineaza solul
    -sa indice intr-o lege anumite obligatii pentru cel care face exploatarea gazelor ( adica sa lase curat in urma, nu prapad si sa-si ia cu el , mizeria pe care sa o duca unde trebuie)etc

    daca stie domnul ministru Vosganian tehnologii noi care implica extraterestri si ozn-uri care duc pe luna toate substantele alea chimice ( care distrug orice forma de viata ), sa ne spuna si noua ca sa vedem cum arata raiul pe pamint dupa exploatarea gazelor de sist.
  • +5 (7 voturi)    
    prosteala pentru prosti (Joi, 28 februarie 2013, 17:09)

    prenume [utilizator]

    dupa ce fac aia explorarea o sa aflam ca daca statul nu-i lasa sa continue cu exploatarea va trebui sa platim 'nspe mii de milioane de euro si cum statul nu poate mai bine sa-i lasam sa ne otraveasca apele cu:
    Lista restrânsă, cuprinde 29 de compuși chimici foarte toxici:

    Metanol (alcool metilic) – toxic-letal
    Etilenglicol (1, 2 – etandiol) – malformant, induce cașexie
    BTEX (emulsie din benzen, toluen, etilbenzen și xilen) – cancerigen, toxic-letal
    Naftalina – cancerigen, volatil
    Xilen (dimetilbenzen) – presupus cancerigen, mutagen
    Acid clorhidric – biocid, puternic reactiv
    Toluen (Toluol sau Metilbenzen) – puternic cancerigen, afectează sistemul nervos central (SNC)
    Etilbenzen (feniletan) – presupus cancerigen
    Dietanolamina (2, 2 – iminodietanol)
    Formaldehida (Aldehida formică) – cancerigen, afectează sistemul nervos central (SNC)
    Acid sulfuric – cancerigen, biogen, puternic reactiv
    Tiouree – cancerigen, volatil
    Clorura de benzil – cancerigen
    Cumen (Izopropilbenzen) – toxic-letal
    Acid nitrilotriacetic – cancerigen, toxic-letal
    Dimetil-formaldehida – presupus cancerigen, toxic-letal, biocid, volatil
    Fenol – toxic-letal, biocid
    Benzen – cancerigen (cancer de piele, cancer ganglionar)
    Di-2-etilfenilftalat – cancerigen, mutagen, biocid, folosit la detergenții industriali
    Acril-amida – cancerigen, mutagen, folosit la detergenții industriali
    Acid fluorhidric – biocid, toxic-letal
    Anhidridă ftalica – induce cașexie
    Acetaldehida – cancerigen, asociat canceului hepatic și celui pancreatic
    Acetofenona – afecțiuni oftalmologice
    Săruri de cupru – toxic-letale
    Oxietilena – puternic cancerigen
    Plumb – cancerigen
    Oxipropilena – puternic cancerigen
    Para-xilen – mutagen, presupus cancerigen
  • -3 (5 voturi)    
    Sa inceapa in Jud. Vaslui (Joi, 28 februarie 2013, 17:22)

    eugenrc [utilizator]

    Nu am nimic impotriva sa inceapa in Jud. Vaslui cu exploatarea gazelor de sist.

    E un judet sarac care in acest fel ar putea aduna ceva mai multi bani la bugetul local si ar contribui la bunastarea sustinatorilor USL si cred eu mai ales a membrilor USL din Vaslui.

    Asa vor simti in mod direct binefacerile deciziilor USL.

    In orice alta zona sunt impotriva exploatarii gazelor de sist.

    Asteptam sa vedem rezultatele de acolo si apoi mai vorbim.
    • +1 (1 vot)    
      :) (Joi, 28 februarie 2013, 17:53)

      federal [utilizator] i-a raspuns lui eugenrc

      io zic sa inceapa cu zacamintele de sub blocul tau.
      sa dea gaura direct de pe casa scarii ca sa incapa biga de la utilajul de forat si sa vezi direct din patul tau ce frumos arata sisturile.

      nici nu mai e nevoie sa ai baie.poti renunta la ea.faci baie direct in foraj.

      batem palma repede , ca in cateva zile nu mai ai nevoie de Folten, iti creste par in palma si ne gadili pe toti .
      • 0 (0 voturi)    
        Baia ca baia (Vineri, 1 martie 2013, 13:15)

        eugenrc [utilizator] i-a raspuns lui federal

        Sa vezi cand o sa gatesc la chiuveta din bucatarie asa cum am vazut intr-un filmulet de la americani dintr-o zona de exploatare a gazelor de sist. Ardea apa la chiuveta de ziceai ca e benzina asa de bine era imbunatatita cu gaze de sist.

        Raman la aceiasi parere ca daca vor sa inceapa astfel de exploatari sa o faca in zona stafului lui Oprisan. Ar fi o mica razbunare pentru faptul ca de atatia ani voteaza la greu cu acolitii lui Iliescu.
        Stiu ca nu e frumos dar nu m-am putut abtine.

        PS.
        Nu am votat PDL tocmai din cauza faptului ca sustineau exploatarea gazelor de sist.
        Presupun ca este evident ca nu am votat nici USL .
  • +1 (1 vot)    
    Cârpele afaceriștilor, (Joi, 28 februarie 2013, 17:41)

    TimantiusRaptor [utilizator]

    asta sunt politrucii mioritici, latră cât sunt în opoziție, cum ajung la ciolan dau frumos din codiță și pupu poala oricui le dă un oscior!
    Mi-e greață de scursorile astea!
  • +2 (4 voturi)    
    Ati putea as intrebati prima data poporul (Joi, 28 februarie 2013, 18:05)

    alex1234 [utilizator]

    "Am putea sa facem o activitate de explorare ca sa stim cum stam"

    Ati putea sa intrtebati oamenii printr-un Referendum Popular "ca sa vedem cum stam"

    Iarasi ignorati vointa poporului!

    Iarasi puneti in pericol sanatatea populatiei!

    Iarasi dati pe nimic resursele Tarii!
  • +3 (3 voturi)    
    Trebuie sa trecem la actiune. (Joi, 28 februarie 2013, 18:26)

    AlinNeculai [utilizator]

    Aerul si apa le aveam gratis in tara asta, acum capusele de politicieni vor sa ne distruga si apa potabila.
  • +3 (3 voturi)    
    desigur (Joi, 28 februarie 2013, 19:28)

    IoanaDC [utilizator]

    Desigur ca ati putea incepe sa va ganditi serios la aceasta problema, domnule Vosganian. Sa va informati, sau mai bine sa va bazati pe niste cercetatori adevarati sa faca asta, si apoi eventual sa decideti explorarea si, cine stie, chiar exploatarea. Curios insa ca anul trecut cand guvernul PDL vroia sa faca acelasi lucru, erati total impotriva, foarte vocal. Chiar trebuie in fiecare zi sa ne dati inca o dovada de ipocrizie? Sau pur si simplu aveati nevoie de o amanare a proiectului pana cand veti fi pus mana pe putere si implicit pe "comision"?
  • 0 (0 voturi)    
    energii (Joi, 28 februarie 2013, 21:20)

    Angoasat [utilizator]

    Romania chiar nu are nevoie de perturbarea resurselor de apa subterana, care sunt mai valoroase.. avem gaze in Marea Neagra iar hidrogenul reprezinta o potentiala sursa. de ce nu?..
  • 0 (0 voturi)    
    Si totusi (Vineri, 1 martie 2013, 8:44)

    SimionA [utilizator]

    Si totusi, daca s-ar putea extrage gazele de sist in siguranta, ati fi de acord sa avem o infuzie de capital de cateva miliarde de dolari? Pentru ca in Statele Unite riscul ca o sonda de gaze de sist sa fie periculoasa pentru UN om este mai mic decat riscul aceluiasi om de a se urca in masina dimineata sa plece la serviciu.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri