VIDEO Negocierile TTIP: SUA si UE se impotmolesc la organismele modificate genetic si protectia produselor traditionale europene cu indicatii geografice ​

de Claudiu Zamfir     HotNews.ro
Marţi, 10 februarie 2015, 20:44 TTIP

Negocierile TTIP
Foto: Hotnews
Organismele modificate genetic si indicatiile geografice prin care produsele europene sunt protejate pe piata sunt doua subiecte importante care au fost discutate, toata saptamana trecuta, la Bruxelles, de catre negociatorii americani cu cei europeni, in cadrul celei de-a opta runde de negociere in cadrul viitorului Acord transatlantic de liber schimb (TTIP), insa nu s-a ajuns la vreun acord.

Americanii au insistat inca o data pentru eliminarea sistemului european al indicatiilor geografice, de protectie a marcilor traditionale europene pe piata, insa negoiatorii UE au refuzat sa renunte la indicatiile geografice.

"Am discutat despre drepturile de proprietate. Nu cred ca ideea e sa gasim o armonizare a indicatiilor geografice, dar credem ca vom gasi un mod mai pragmatic de lucru pentru a atinge o mai buna protectie a indicatiilor geografice din Euopa in SUA. Au fost intrebari factuale, despre cum functioneaza sistemele noastre", a declarat negociatorul-sef al UE, Ignacio Garcia Bercero.

Omologul sau american a replicat ca produsele europene se vand deja foarte bine in SUA, nefiind nevoie de indicatiile geografice care sa protejeze in plus produsele europene agroalimentare pe piata americana.

"Produsele protejate in Europa prin indicatii geografice au mers destul de bine in SUA - de exemplu, la unele categorii de branzeturi din Italia, importurile au crescut cu 300-400%, la fel si la unele produse frantuzesti. Deci vrem sa purtam discutiile acestea in spiritul pragmatismului", a spus Dan Mullaney.

Americanii urmaresc aici ca produsele sa fie protejate doar prin marci inregistrate (trade mark), nu si prin indicatiile geografice, care protejeaza in plus produsele europene traditionale.

In privinta accesului organismelor modificate genetic pe piete, cele doua parti au avansat propuneri scrise, fara sa se ajunga la un acord.

In context, americanii au admis ca produsele americane bazate pe biotehnologii trebuie sa respecte procedurile Uniunii Europene pentru a putea patrunde pe piata europeana, dar negociatorii din SUA insista sa nu se instituie nicio restrictie fara o baza stiintifica.

"Trebuie sa pornim de la ideea de baza ca acolo unde UE are legislatie care cere un proces stiintific privind aplicatiile pentru biotehnologie, acele proceduri trebuie sa fie urmate. In TTIP discutam barierele tehnice la comert, conditiile sanitare si fitosanitare. Credem ca masurile privind siguranta alimentara trebuie sa se bazeze pe cercetari stiintifice", a declarat negociatorul-sef american.

Un alt subiect arzator este cel legat de energie, unde europenii cer instituirea unui capoitol separat in viitorul TTIP care sa reglementeze posibilitatea ca statele UE sa importe energie din SUA. Europenii vor astfel sa poata cumpara in primul rand gazul petrolier lichefiat american, ieftin, care sa reduca dependenta energetica fata de Rusia.

Nici de data aceasta, insa, americanii nu au acceptat introducerea unui capitol distinct pe energie.

"Avem un grup de lucru care exploreaza chestiunile legate de energie si in urma evaluarilor vom vedea daca un capitol pe energie va aduce valoare adaugata", a spus negociatorul-sef american, Dan Mullaney.

Guvernul SUA si Comisia Europeana mai planuiesc inca doua runde de negociere in semestrul I al anului 2015, pentru viitorul TTIP.

Inca de la jumatatea anului 2013 guvernul SUA si Comisia Europeana negociaza un viitor Parteneriat Transatlantic pentru Comert si Investitii (TTIP), insa discutiile avanseaza mai greu decat isi propusesera initial cele doua parti.

Cel mai sensibil subiect este cel legat de clauza de protectie a investitorilor ISDS - care ar presupune rezolvarea litigiilor state companii la curti de arbitraj indeendente. Comisia Europeana a lansat o consultare publica ampla in UE privind ISDS, intrerupand negocierile cu americanii pe acest subiect, inca din primavara lui 2014. Nici acum nu s-a reluat subiectul.


Citeste mai multe despre   



















1695 vizualizari

  • +6 (10 voturi)    
    Firmele americane (Marţi, 10 februarie 2015, 21:18)

    BobMuller [utilizator]

    vor sa intre tare in piata europeana, sa o domine in intregime.

    "Nicio respingere a OMG fara baza stiintifica" in conditiile in care exista "institute" in SUA finantate de Monsanto, Syngenta & Co. care produc "studii" privind siguranta OMG-urilor pe banda rulanta.

    Monsanto a creat si un ONG special ca sa-i dea premii in fiecare an pentru diverse chestii inventate.

    Acestea fiind zise, mai bine fara TTIP...
    • 0 (4 voturi)    
      Surpriza (Marţi, 10 februarie 2015, 22:55)

      Taras Bulba [utilizator] i-a raspuns lui BobMuller

      Anonime, cred ca e prima data cand iti dau un plus!

      Sa nu fie cu banat, dar sunt de-a dreptul surprins ca matale gandesti asa.

      Bravo!
  • +1 (3 voturi)    
    Explicatii (Marţi, 10 februarie 2015, 23:39)

    Andrei [anonim]

    La americani, orice poate intra pe piata daca nu se dovedeste clar ca nu e nociv (baza stiintifica inseamna sa se arate clar ca dauneaza)
    La europeni, ninic nu intra pe piata daca nu se dovedeste clar ca NU e nociv (baza stiintifica inseamna sa demonstrezi clar ca ceva nu face rau).

    Americanii vor sa impuna standardul lor si, pana acum, nu au cedat la nimic. Fara TTIP!
  • 0 (4 voturi)    
    Fara mancare din USA!!! (Marţi, 10 februarie 2015, 23:47)

    Dragos [anonim]

    Nu avem nevoie de produse alimentare din SUA.
    Romania trebuie sa stie sa se protejeze.
    • -3 (3 voturi)    
      Absolut, porumbul se face din plin la noi (Miercuri, 11 februarie 2015, 3:11)

      Wanheda [utilizator] i-a raspuns lui Dragos

      Ala modificat genetic de specialistii comunisti. Bine ca poporul nu stie...crede ca-i altoit, doar.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi