Toate elementele necesare pentru noul plan de salvare a Grecia sunt stabilite, a spus luni ministrul de finante francez, inaintea reuniunii de la Bruxelles a omologilor sai din statele membre ale zonei euro, citat de BBC.

Bursele europene au deschis in crestere, pe fondul optimismului legat de aprobarea noului plan de salvare.

Astfel, Bursa din Paris a deschis pe verde (+0,70%). La ora 09,00 (08,00 GMT), lindicele indice CAC 40 castiga 23,94 puncte, pana la 3.463,56 puncte.

Indicele vedeta al Bursei din Frankfurt a deschis si el in crestere de 0,64% pana la 6.892,04 puncte.

Atena are nevoie urgent de 130 de miliarde de euro pentru a evita falimentul la mijlocul lunii martie, cand ajunge la scadenta o suma uriasa pe care guvernul grec trebuie sa o plateasca creditorilor. Duminica, primul ministru al Greciei, Lucas Papademos, s-a deplasat la Bruxelles pentru a incerca sa finalizeze noul acord.

Ministrul de finante al Frantei, Francois Baroin, a spus ca Grecia nu mai poate astepta. In acelasi timp, Timothy Geithner, secretarul Trezoreriei americane, a afirmat ca SUA incurajeaza FMI sa sprijine acest acord, dar inca nu este clara suma cu care FMI-ul va participa.

Planul de salvare include de altfel si stergerea a 100 de miliarde de euro, dupa ce creditorii privati au acceptat reducerea datoriei pe care Grecia o are fata de ei cu 70%.

"Avem toate elementele pentru un acord ... atat bancile, creditorii din sectorul privat, cat si creditori institutionali, statele si bancile centrale", a declarat ministrul francez de finante.

Pana acum, diferitele masuri de austeritate cerute de catre UE, FMI si Banca Centrala Europeana nu au reusit sa readuca in Grecia cresterea economica si au provocat lupte de strada intre protestatari si politie.

Ultimele masuri aprobate saptamana trecuta de catre parlament reprezinta taieri de 3,3 miliarde de euro din cheltuielile cu salariile, pensiile, sanatatea si apararea. Aceasta decizie a scos in strada mii de persoane care protesteaza impotriva masurilor de austeritate care vor fi implementate de cabinetul lui Papademos.

Datele legate de economia Greciei arata in prezent o rata a somajului de 20,9% din totalul fortei de munca (48% somaj in randul tinerilor), numarul persoanelor fara adapost a crescut cu 25% in ultimii trei ani, 27,7% din populatie este expusa riscului de saracie si al excluderii sociale, una din cinci persoane aflate in saracie nu isi poate permite o masa cu carne odata la doua zile iar numarul persoanelor care suna la linia pentru sinucideri s-a dublat in anul 2011 fata de anul 2010, ajungand la 5.000.