Actualizat acum

(P) VIDEO: Cosmin Marinescu, Tradeville, despre brokerii falsi: O persoana care te agaseaza sigur nu iti vrea binele

de Smile Media    
Miercuri, 2 aprilie 2014, 13:54 Economie | Burse

Cosmin Marinescu
Foto: Tradeville
Tot mai multi romani vad bursa ca o alternativa la depozitele bancare ale caror dobanzi scad de la an la an, iar investitiile bursiere sunt un instrument util in administrarea finantelor personale. Care este rolul unui broker si care sunt informatiile pe care trebuie sa ti le puna la dispozitie? Care sunt serviciile si expertiza care transforma brokerul intr-un partener de incredere? Despre cum functioneaza bursa, calitatea serviciilor de brokeraj si criteriile de alegere a unui broker a discutat online cu Cosmin Marinescu, director de vanzari Tradeville.



Fragmente din interviul video

  • In contextul actual in care auzim despre evenimente negative legate de bursa, increderea e pe primul loc in momentul in care un potential investitor alege sa investeasca. A fi un broker autorizat de ASF este extrem de important si, in ciuda acestor evenimente neplacute, cred in continuare ca Autoritatea de Supraveghere Financiara intr-adevar actioneaza in interesele clientilor investitori.
  • Cred ca este foarte important ca un broker sa aiba o expertiza si o experienta in instrumente financiare de mult timp. De exemplu, Tradeville are o experienta de 18 ani pe burse. Asta inseamna ca am avut un business pe care l-am crescut timp de 18 ani si, mai mult, a supravietuit unei perioade de crize financiare care a triat destul de puternic brokerii.
  • E foarte importat modelul de business al unui broker. Tradeville a ales sa nu faca tranzactii "pe house", adica sa nu tranzactionam banii firmei. Business-ul nostru sta exclusiv in obtinerea de venituri din comisioane de la clienti. Am ales sa nu fim intr-un conflict de interese cu clientii nostri, astfel ei pot avea incredere in noi pentru ca suntem direct interesati ca un client sa aiba succes.
  • Avem exemple negative pe piata, de exemplu Harinvest, care aveau 5 persoane angajate conform ultimului bliant. Un broker serios investeste in oameni, investeste in calitatea serviciilor. In Tradeville suntem 51 de persoane si muncim sa dam clientului cele mai bune servicii.
  • Un broker care are servicii de calitate trebuie sa ofere un acces facil oricarui investitor de rand sa investeasca pe bursa, atat pe bursa locala, cat si pe cea internationala. Trebuie sa ofere platforme de tranzactionare online, sigure, stabile, usor de folosit pe toate device-urile mobile. Conteaza sa obtii de la un broker know-how-ul. Brokerul trebuie sa discute cu clientul, sa-l sfatuiasca in ce sa investeasca si in ce nu, sa aiba o discutie pe baza profilului investitional.
  • Inclusiv eu sunt contactat frecvent de catre asa-zisi brokeri. A fi broker inseamna in primul rand a avea un atestat si a fi autorizat de catre ASF. In plus, trebuie sa cunosti legislatie si sa stii care sunt efectele in momentul in care discuti cu un client. Acesti oameni nu au niciun fel de acreditare si ii nu isi asuma nicio responsabilitate in ceea ce spun si transmit clientului. De altfel, lucreaza pentru SRL-uri si nu pentru o firma autorizata.
  • Fiind atat de agresivi, ajung la o paleta foarte mare de potentiali clienti pentru brokerii loiali si evident ca distrug imaginea pietei. O persoana care te agaseaza sigur nu iti vrea binele. Drept urmare, un broker autorizat si supravegheat de ASF nu te agaseaza.

Scurta biografie: 

Cosmin Marinescu face parte din echipa Tradeville inca din anul 2006, acumuland 8 ani de experienta in instrumente financiare investitionale atat pe piata locala, cat si pe pietele internationale. Din 2007 este speaker principal la multiple seminarii educationale organizate de Tradeville. A sustinut peste 50 de seminarii la care au participat peste 1000 de persoane, in urma carora mai mult de jumatate sunt acum investitori pe piata de capital.

A absolvit Facultatea de Relatii Economice Internationale din cadrul ASE si a finalizat programul master “International Project Management”, sustinut in Limba Engleza. In prezent urmeaza programul de EMBA la Maastricht School of Management Romania.















5655 vizualizari

  • Garantii (Miercuri, 2 aprilie 2014, 14:57)

    broncotaurus [anonim]

    Ca sa am incredere intr-un broker, trebuie sa-mi prezinte niste garantii. Prin urmare, ce garantii am ca nu ma expun unor situatii gen Harinvest? Investitorii de acolo au fost de buna-credinta si au pierdut.
    • Raspuns (Joi, 3 aprilie 2014, 11:19)

      Cosmin Marinescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui broncotaurus

      Cred ca dupa exemplul cu Harinvest si alte exemple negative, orice garantie oferita de vreun broker nu mai prezinta incredere. Toti cei mentionati au oferit garantii. Cred ca responsabilitatea sta acum mai mult ca niciodata pe umerii investitorului, care trebuie sa selecteze mult mai riguros brokerul cu care lucreaza. Cred ca mai importante decat garantiile, care s-au dovedit a nu fi prea de folos, sunt garantiile oferite de increderea, imaginea, brandul si businessul pe care un broker le are si nu isi permite sa le piarda. In sensul acesta, cred ca un broker activ pe piata de capital, care investeste permanent in cele de mai sus, este mult mai putin expus unui eveniment precum Harinvest. Un alt aspect extrem de important in selectia unui broker este modelul de business. Astfel, sunt brokeri (ma refer la societati de brokeraj) care fac business doar din comisioanele generate de clienti si intermediari care pe langa aceste comisioane aleg sa tranzactioneze cu banii lor proprii pe bursa. A doua categorie este evident mult mai riscanta decat prima categorie. Un broker care se incadreaza in prima categorie nu este expus la niciun risc de piata, intrucat veniturile vin din comisioanele clientilor, iar cheltuielie sunt predictibile. Va invit astfel sa reflectati la acest subiect.
  • Garantii ? (Miercuri, 2 aprilie 2014, 15:56)

    Dan [anonim]

    @broncotaurus@

    Ce garantii astepti sa primesti mai exact ? Brokerul de obicei este doar cel care intermediaza, deciziile le ia investitorul singur, nu le ia nimeni pentru el. Asta e o mentalitate proasta in Romania, toti vor sa investeasca si sa fie mereu doar pe plus, sa nu piarda niciodata, sa primeasca garantii etc.

    Ei bine, pietele/bursele nu functioneaza asa. INTOTDEAUNA vor exista situatii in care sa si pierzi, mult chiar. Cineva care nu a pierdut niciodata la bursa e cel care nu a investit niciodata :)

    Asadar, daca nu aveti disponibilitate sa invatati, sa va mentineti educat/bine informat, mai bine luati-va gandul de la burse si tineti banii la banca...desi nici acolo nu sunt 100% garantati, mai ales daca vorbim de sume mari. (va amintiti ce s-a intamplat in Cipru?)

    Daca ne referim strict la brokeri, pentru Romania strict Tradeville e OK, daca e sa comparam cu oferta globala, normal ca sunt si altii cu oferte mai interesante.

    Multa bafta si nu uitati motto-ul burselor:

    "Cumpara ieftin si vinde scump" :D
    • Raspuns (Joi, 3 aprilie 2014, 13:33)

      Cosmin Marinescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui Dan

      Va multumesc pentru ajutorul dat pentru raspunsul la intrebarea precedenta. Aveti perfecta dreptate. Nu va voi contrazice nici la afirmatia ca sunt altii cu oferte mai interesante :). Ceea ce va rog este sa ma ajutati sa le identific si sa discutam pe baza lor.
  • tranzactiile (Miercuri, 2 aprilie 2014, 17:14)

    andreianul [anonim]

    Cum se tranzactioneaza de fapt la Bursa: cei de la Tradeville imi "joaca" banii sau eu trebuie sa urmaresc actiunile si bursa pentru a le da ordine in ce sa-mi plaseze banii?
    • Raspuns (Joi, 3 aprilie 2014, 11:30)

      Cosmin Marinescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui andreianul

      Noi la Tradeville, am ales sa nu oferim conturi administrate. Clientii nostri iau singuri deciziile, insa beneficiaza de intreg suportul a 19 persoane din departamentele brokeraj, analiza, helpdesk. Pentru a urmari evolutia actiunilor si a da ordine, puteti folosi oricare din platformele noastre de tranzactionare online inclusiv cele disponibile pentru iPhone, iPad, Android, fiind singurul broker care ofera astfel de platforme pentru bursa locala dar si internationala.
  • Intrebari (Miercuri, 2 aprilie 2014, 17:56)

    SlayerSS [anonim]

    Buna ziua,

    M-ar interesa daca exista o suma minima pe care o pot pune la dispozitia unui broker pentru investii pe piata bursiera.

    Care este comisionul brokerului sau a firmei Tradeville? Comisionul trebuie platit si in cazul in care banii investiti sunt pierduti?

    Multumesc.
    • Raspuns (Joi, 3 aprilie 2014, 11:38)

      Cosmin Marinescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui SlayerSS

      Asa cum am raspuns la o intrebare anterioara, noi la Tradeville am ales sa nu administram banii clientilor. Astfel vorbim de o suma minima pe care dumneavoastra, impreuna cu suportul nostru, o investiti pe bursa. Va recomandam sa incepeti cu suma cu care va simtiti confortabil, dar in acelasi timp sa va permita o diversificare optima a riscului. Noi am calculat si stabilit suma minima la 10 000 RON. Puteti vedea grila de comisioane aici.
  • @Dan (Miercuri, 2 aprilie 2014, 21:17)

    Xorciser [utilizator]

    Iti recomand sa citesti legislatia\reglementarile legate de conturile globale aflate in gestiunea brokerilor. De ce exista Fondul de Compensare a Investitorilor? O seara buna.

    Mie mi se pare o completa pierdere de vreme sa investesti in bursa cata vreme nu ai controlul actiunilor si ele sunt blocate in contul brokerului. Stiu ca se poate face direct la Depozitarul Central gestiunea actiunilor, dar asta inseamna sa le blochezi pe termen lung din cauza costurilor de operare la Depozitarul Central (asta e de fapt si motivul conturilor globale, al custozilor globali etc)

    Succes celor ce investesc, sunt mai curajosi decat mine. Eu nu vreau sa risc (ca cei de la Harinvest), iar statul nu pare sa protejeze investitorii onesti.
    • Raspuns (Joi, 3 aprilie 2014, 11:51)

      Cosmin Marinescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui Xorciser

      Sfatul pe care i l-ati dat lui @Dan de a citi legislatia este foarte bun. Indiferent de domeniu in care activeaza, persoana trebuie sa fie cat mai informata privind drepturile sale.

      In ceea ce priveste precizarea ca “actiunile sunt blocate in contul brokerulu”, sa stiti ca un investitor este liber sa isi transfere oricand actiunile de la casa de brokeraj la Depozitarul Central si invers. In plus, daca investitorul opteaza pentru un broker care ii pune la dispozitie o platforma online, auditata conform normelor ASF, isi poate vizualiza oricand portofoliul de actiuni, spre deosebire de cazul la care faceti dvs. referire.
  • comisioane (Miercuri, 2 aprilie 2014, 23:16)

    adriana_pop [anonim]

    Care sunt comisioanele pe care un invvestitor le plateste brokerului? Cred proportional cu marimea portofoliului? Pentru investitiile pe bursele din afara, comisionarea se face diferit? Parca se impozitau si castigurile la bursa, intr-o vreme. Daca mai e valabil, care este procentul?
    • Raspuns (Joi, 3 aprilie 2014, 11:51)

      Cosmin Marinescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui adriana_pop

      Comisioanele variaza de la un broker la altul si depind intr-adevar de marimea portofoliului, dar si de cat de activ este investitorul. Totodata aceste comisioane sunt si direct proportionale cu seriozitatea, increderea si calitatea serviciilor oferite. In cazul Tradeville, noi nu suntem si nici nu ne propunem sa fim recunoscuti pentru cele mai mici comisioane. Punem mult accent pe seriozitate, incredere si calitate, insa cu toate acestea, nu suntem nici cei mai scumpi brokeri. La Tradeville comisionele pentru bursa locala cat si internationala variaza intre 0,25% si 0,65%. Profitul obtinut pe bursa se impoziteaza cu 16%.
  • Taxa catre ASF (Miercuri, 2 aprilie 2014, 23:31)

    alex_kmp [anonim]

    Care este taxa pe care un broker o plareste catre ASF. Cum se calculeaza aceasta? Este standard pentru toate societatile de brokeraj sau nu? ASF a modificat aceasta taxa sau nivelul este acelasi ca pe vremea CNVM?
    • Raspuns (Joi, 3 aprilie 2014, 11:31)

      Cosmin Marinescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui alex_kmp

      Casele de brokeraj platesc catre ASF un tarif lunar de 1% din veniturile din exploatare. In plus, ASF mai percepe comisioane aferente tranzactiilor, insa acestea difera in functie de tipul de instrument financiar. La inceputul lunii februarie, ASF a dispus, pentru perioada 15 martie – 15 septembrie, reduceri sau scutiri pe diferite categorii. De exemplu, cota din valoarea tranzactiilor derulate cu instrumente financiare de tip ETF s-a redus de la 0,08 % la 0,04%. Toate aceste modificari le puteti gasi pe site-ul autoritatii, in Regulamentul nr. 5/2014.
  • Cine supravegheaza brokerii (Miercuri, 2 aprilie 2014, 23:39)

    Alia_gosciu [anonim]

    Piata de capital este supravegheata de o autoritate finantata chiar din banii celor pe care ii supravegheaza. Acum se cheama ASF, inainte era CNVM.
    Intrebare: In aceste conditii, cum a fost posibil cazul Sima sau mai recentul Harinvest?
    • Raspuns (Joi, 3 aprilie 2014, 12:33)

      Cosmin Marinescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui Alia_gosciu

      Este nefericit pentru piata de capital din Romania ca s-a confruntat cu astfel de scandaluri, care au avut un impact extrem de negativ asupra bursei. Aceste evenimente vin sa darame eforturile pe care unii dintre intermediari le depun pentru popularizarea bursei. Conform zicalei "orice padure are si uscaciuni", nici domeniul nostru nu este ferit de exemple negative. Este foarte important insa ca autoritatile sa previna evitarea acestora atat prin reglementari si prin supraveghere continua, iar atunci cand se intampla sa ia cele mai drastice masuri pentru pedepsirea celor vinovati si despagubirea investitorilor.
      Totodata, investitorul trebuie sa isi asume responsabilitatea de a isi selecta riguros brokerul pentru a evita astfel de situatii.
  • comisioane mari (Miercuri, 2 aprilie 2014, 23:44)

    Catalin_PAN [anonim]

    Buna ziua,

    Citeam undeva la inceputul anului ca ASF dilueaza cu 15-25% castigurile operatorilor. Evident nota de plata finala o achita investitorii. Este corecta aceasta estimare?
    In conditiile in care in mod clar brokerii doresc sa incurajeze investitiile pe bursa (articolul de fata este un exemplu), o buna miscare mi s-ar parea sa "luptati" pentru micsorarea comisioanelor. Pot face brokerii ceva in sensul acesta?

    Multumesc!
    • Raspuns (Joi, 3 aprilie 2014, 12:55)

      Cosmin Marinescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui Catalin_PAN

      Nu cunosc care sunt tarifele platite de operatorii de piata catre ASF, dar ma pot interesa. Pentru aceasta, va rog sa imi scrieti la adresa cosmin.marinescu[at]tradeville.eu
      Noi intotdeauna am fost de parere ca orice reducere a comisioanelor, nu doar la nivelul ASF, dar si la nivelul burselor si depozitarilor, este de natura sa stimuleze investitiile.
      Ca sa raspund punctual la intrebarea dvs. ceea ce putem face noi, brokerii, este sa solicitam atat public, cat si in scris reducerea acestor comisioane.
  • despre broker (Joi, 3 aprilie 2014, 9:35)

    mihaescu [anonim]

    daca vreau sa investesc, de ce as alege Tradeville si nu alt broker? :)
    • Raspuns (Joi, 3 aprilie 2014, 12:25)

      Cosmin Marinescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui mihaescu

      Va multumesc pentru intrebare :). As putea vorbi mult despre asta dar ma voi rezuma la numai 4 aspecte:

      1. Pentru seriozitate, incredere si siguranta. Avem o experienta de peste 18 ani pe piata de capital locala si peste 7 ani pe pietele internationale. Aproximativ 2685 de clienti investesc activ prin noi astfel ca una din sursele cele mai importante de business pentru noi o reprezinta recomandarile clientilor nostri. Asta se intampla doar daca ne ridicam la asteptarile lor in ceea ce priveste seriozitatea, increderea si siguranta.

      2. Pentru platformele de tranzactionare pe care le oferim. Suntem singurul broker care a investit si investeste permanent in tehnologie de tranzactionare pe mobil. In prezent avem platforme online de tip Web-based, desktop-based, iPhone, iPad, Android.

      3. Pentru ca o echipa de 51 de oameni lucreaza pentru a ne ridica si depasi asteptarile clientilor nostri. Suntem cu siguranta cea mai mare echipa ce formeaza un broker local. Va invit sa ne cunoasteti personal echipa care va va influenta experienta de tranzactionare in cazul in care ne veti deveni client.

      4. Puteti participa la programul nostru educational (seminarii si webinarii), prin care dezvoltam investitori incepatori in investitori experimentati.


  • Oare asa sa fie (Joi, 3 aprilie 2014, 10:06)

    toma necredinciosu [anonim]

    Daca eliminam comisioanele de tranzactionare si impozitele legale, nu devine mai putin riscant si chiar mai atractiv randamentul unui depozit bancar?
    • Raspuns (Joi, 3 aprilie 2014, 12:00)

      Cosmin Marinescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui toma necredinciosu

      Impozitele se aplica similar atat dobanzilor bancare cat si castigurilor din piata de capital. Comisioanele sunt si ele de diverse tipuri: la brokeri de obicei platesti comisioane pentru tranzactionare in timp ce bancile au alte tipuri de comisioane (administrare de cont, retragere numerar, on-line banking, extras de cont etc.).

      Una peste alta aceste costuri nu dezavantajeaza investitiile bursiere ci, mai degraba, pe cele bancare atunci cand nivelurile dobanzilor sunt reduse sau cand inflatia avanseaza.

      Trebuie precizat, insa, ca o investitie la bursa este mai riscanta decat o investitie la banca daca vorbim de sume sub 100,000 EUR. In schimbul riscului suplimentar, insa, investitorii la bursa au sansa unor castiguri mult mai mari, inclusiv dupa plata tuturor costurilor asimilate (comision si impozite). Un investitor la bursa se asteapta la un randament anual constant intre 10% si 30%, in functie de riscul asumat. Un depozit la banca iti ofera numai 3-4%.

      Ca atare, totul depinde de profilul de risc al investitorului. Acesta difera de la persoana la persoana si, pentru a il determina pe al dumneavoastra puteti folosi, de exemplu, chestionarul on-line pe care Tradeville il pune la dispozitie celor interesati.
  • intrebare (Joi, 3 aprilie 2014, 10:41)

    dona [anonim]

    Pentru ca snt asaltata frecvent de brokeri care ma agaseaza cu sfaturi despre cum ar trebui sa imi investesc banii, reticenta mea asupra acestei forme de castig a crescut mult de tot. De unde credeti ca ar fi cel mai util sa ma informez si apoi, consiliata la cererea mea, sa iau o decizie avizata?
    • Raspuns (Joi, 3 aprilie 2014, 12:53)

      Cosmin Marinescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui dona

      Inteleg pe deplin reactia dumneavoastra. Si eu sunt asaltat de astfel de brokeri falsi si nu reusesc sa scap de ei nici daca le spun ca lucrez in domeniu. Ma bucur si va felicit ca nu ati cazut in plasa acestor indivizi.
      Aceste firme fantoma dauneaza extrem de mult credibilitatii bursei, cu atat mai mult cu cat ce fac ei nu se incadreza in nicio forma de etica in afaceri, ca sa nu fiu mult mai direct si sa ii insult.
      Va recomand cu caldura sa ma contactati pe email, cand doriti dumneavoastra, sa stam de vorba pe baza acestui subiect. Adresa mea de email este: cosmin.marinescu(at)tradeville.eu
      Va garantez ca totul se va intampla in ritmul dumneavoastra si toti din Tradeville se vor comporta asa cum va doriti.

      Va invit totodata la evenimentele noastre educationale pe care le organizam in perioada urmatoare, pentru a ne cunoaste personal echipa. Accesati, va rog, linkul de mai jos pentru programul complet al evenimentelor.
  • Cum se petrec lucrurile? (Joi, 3 aprilie 2014, 11:07)

    Dragos [anonim]

    1. Nu am avut niciodata un broker. Nu stiu exact ce presupune o relatie cu un broker. As vrea sa-mi spuneti cum se petrec exact lucrurile.

    2. Cum si dupa cat timp iti dai seama ca brokerul cu care colaborezi nu ti se potriveste / nu e un bun profesionist?

    Multumesc
    • Raspuns (Joi, 3 aprilie 2014, 13:29)

      Cosmin Marinescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui Dragos

      1. Relatia cu un broker presupune un parteneriat. Daca dvs sunteti la debutul pe bursa, probabil acest parteneriat va fi inceput presupunand foarte multa comunicare pentru ca brokerul sa cunoasca ce doriti de la investitii, iar la randul dvs. sa intelegeti fenomenul bursier. Va trebui sa construiti impreuna o relatie de incredere.

      2. Puteti compara brokerul cu un doctor de exemplu. Este relativ usor sa va dati seama daca un medic este bun: trebuie ca reteta pe care v-o prescrie sa duca la imbunatatirea starii de sanatate. Astfel, as putea spune ca brokerul este medicul contului dvs, iar sanatatea acelui cont va poate spune in timp cat de bun este brokerul. Ca si in relatia cu medicul, importanta este comunicarea astfel incat sa gasiti impreuna cea mai buna solutie pentru dvs.
  • calitate (Joi, 3 aprilie 2014, 12:56)

    asking [anonim]

    Ce servicii ofera un broker? Ce inseamna un broker de calitate? In functie de ce imi dau seama daca ofera servicii de calitate sau nu?
    • Raspuns (Joi, 3 aprilie 2014, 13:27)

      Cosmin Marinescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui asking

      Serviciul de baza pe care un broker il ofera este acela de a facilita investitiile la bursa pentru orice persoana. Un broker intermediaza operatiunea de cumparare/vanzare a unei actiuni sau a mai multor tipuri de instrumente financiare.
      Un broker cu servicii de calitate:
      1. ofera investitorilor platforme performante de tranzactionare online
      2. ofera suport investitorilor atat operational cat si investitional
      3. ofera servicii aditionale care inlesnesc activitatea de investitie a clientilor precum: transfer rapid de bani (in si din contul de tranzactionare), programe educationale, completarea automata a fisei fiscale

      Va puteti da seama daca un broker are servicii de calitate incercand mai multi in acelasi timp. Apoi diferenta va fi evidenta. In general cu cat un broker este mai vechi si a rezistat pe piata cu succes in perioada de criza, cu atat mai mari sunt sansele ca serviciile oferite de acesta sa fie de calitate. Am mai raspuns la o intrebare anterioara despre importanta selectiei unui broker si cateva criterii. Va invit sa ne incercati si pe noi si sa ne judecati cu exigenta.
  • intrebare ptr un trader (Joi, 3 aprilie 2014, 14:46)

    Nelu Fieraru [anonim]

    spuneti-mi va rog , ce platforme ofera Tradeville??Puteti sa le enumerati aici? Va multumesc!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri