Rompetrol nu a depus la CNVM documentele pentru ofertele de preluare la Rompetrol Rafinare si Rompetrol Well Services

de Dragos Comache     HotNews.ro
Vineri, 20 noiembrie 2009, 16:21 Economie | Burse

Grupul Rompetrol nu a depus la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) in termenul cerut rapoartele de evaluare necesare pentru inceperea ofertelor publice de preluare in cazul Rompetrol Rafinare si Rompetrol Well Services, potrivit NewsIn care citeaza un oficial al CNVM. Astfel, Rompetrol ar putea primi in prima faza un avertisment din partea CNVM, iar ulterior societatea ar putea primi amenzi calculate pe baza unui procent din capitalul social.

In urma cu doua zile, CNVM a respins o noua cerere a grupului Rompetrol pentru amanarea termenului de depunere a documentelor.

Comisia hotarase in data de 11 noiembrie sa prelungeasca pana in 20 noiembrie termenul pana la care The Rompetrol Group poate realiza si depune rapoartele de evaluare in vederea lansarii ofertelor de preluare la Rompetrol Rafinare si Rompetrol Well Services, desi grupul ceruse o amanare a termenului cu 45 de zile. Aceasta amanare a venit dupa ce BRD-Societe Generale, societatea care intermediaza oferta, a solicitat la inceputul lunii noiembrie prelungirea cu 45 de zile a acestui termen, dupa ce prima evaluare realizata a fost respinsa de CNVM.

Cand a respins prima evaluare, arbitrul pietei de capital a cerut actionarului majoritar al celor doua companii sa aleaga un alt evaluator independent pentru a face un nou raport, care sa utilizeze o "abordare pe baza de venituri", in conformitate cu standardele internationale de evaluare, si sa calculeze activul net pe actiune tinand cont de dispozitiile Legii pietei de capital.

Ulterior, KazMunai Gaz, actionarul majoritar al Grupului Rompetrol, a anuntat ca a selectat o firma din grupul "Big Four" pentru evaluarea pretului de oferta la Rompetrol Rafinare si Rompetrol Well Services, care isi va alege singura metoda de evaluare.

Arbitrul pietei ceruse anterior grupului petrolier sa lanseze o oferta publica de preluare si sa dezvaluie, totodata, pretul la care KazMunaiGaz a cumparat compania, pret care ar putea fi luat in calcul de catre un evaluator independent pentru a stabili suma pe care este obligat sa o ofere Rompetrol Group actionarilor minoritari de la Rompetrol Rafinare si Rompetrol Well Services.


Citeste mai multe despre   




















Jurnal​ din Israel

FOTOGALERIE Tel Aviv: artistic si sofisticat

Tel Aviv e un oras nou pornit de la un port vechi si are un tip de sofisticare, nearoganta, care-l face definitiv interesant. Arhitectura lui, accentele moderne, tusele europene, aspiratiile americane, muzeele, casele memoriale permit calatorilor sa traiasca in el si o experienta culturala. Spiritul relaxat al orasului si umorul generatiei tinere din Tel Aviv se traduce uneori in mici capodopere in culoare pe ziduri. Unul dintre cele mai bune, amuzante si interesante tururi e cel din cartierul florentin, cunoscut ca partea boema a orasului.

329 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version