​Concurenta dura dintre Samsung si LG a avut multe fatete si episoade, cel mai recent fiind unul bizar fiindca Samsung acuza angajati si executivi ai LG ca au mers in doua magazine din Berlin si au "vandalizat" cateva masini de spalat, scrie Wall Street Journal. Samsung spune ca LG a vrut sa saboteze produsele sale inaintea targului de tehnologie IFA Berlin. LG spune ca oamenii sai cerceteaza produsele concurentei, dar respinge acuzatiile.

Scandalul a inceput in primele zile din septembrie cand un angajat al unui magazin din Berlin a chemat politia pentru a constata ca oameni ai LG ar fi stricat usile a patru masini de spalat Samsung ce costau 2.700 dolari/bucata.

LG a confirmat incidentul, dar a spus ca nu a fost vorba de intentia de a strica, ci pur si simplu angajati ai LG "cercetau" produsele concurentei asa cum fac mereu si cum fac toate companiile din piata. LG a si platit pentru cele patru masini si scandalul nu avea sanse sa devina public.

Sambata, Samsung a spus ca un alt incident petrecut tot la Berlin a afectat trei masini de spalat si distrugerile ar fi fost cauzate chiar de seful diviziei electrocasnice a LG, Jo Seong-jin. LG a confirmat ca presedintele a fost la un magazin Samsung in Berlin, dar a respins orice acuzatie de vandalism, dand vina pe balamalele de proasta calitate ale masinilor Samsung.

"Directorii nostri au vizitat intr-adevar un magazin pentru a verifica o serie de produse", au spus cei de la LG, adaugand insa ca in strainatate directorii merg adesea sa verifice produsele rivalilor. "Spre deosebire de modelele altor companii, masinile de spalat ale unei anumite companii au avut balamale neobisnuit de slabe", au mai spus cei de la LG, referindu-se la Samsung, fara a si numi compania.

Samsung spune ca nu a vrut sa faca public incidentul, insa a decis ca situatia s-a agravat si ca imaginea companiei ar avea de suferit daca un rival vrea cu orice pret sa dea impresia ca produsele Samsung sunt defecte. Pe de alta parte, LG spune ca daca chiar ar fi fost vorba de dorinta de a vandaliza, cu siguranta nu ar fi trimis un inalt oficial in magazine.

LG sustine ca este numarul unu mondial la vanzarile de masini de spalat, in timp ce Samsung este numarul doi, astfel ca rivalitatea este dura. Cele doua companii s-au confruntat in trecut pe multe domenii, de la televizoare, pana la smartphone-uri, iar Samsung are in total vanzari de cateva ori mai mari peste LG. Insa, telefonul de varf de gama LG G3 a fost in general mai bine primit decat Samsung Galaxy S5, astfel ca tensiunea dintre cele doua companii este din ce in ce mai mare.