Grupul american Chevron renunta la activitatile de explorare a zacamintelor de gaze de sist din Polonia, ale caror rezultate nu s-au ridicat la nivelul asteptarilor initiale, scrie Mediafax. "Divizia din Polonia a Chevron a decis sa intrerupa operatiunile de explozare a zacamintelor de sist din Polonia, intrucat oportunitatile oferite de acestea sunt mai mici decat alte oportunitati din portofoliul global al grupului", se arata intr-un comunicat al Chevron.

Exxon Mobil, Total si Marathon Oil au renuntat la randul lor, in ultimii trei ani, sa caute gaze de sist in Polonia.

Initial, aceste grupuri, precum si alte companii din sectorul energiei, au fost atrase in Polonia de estimari privind existenta unor rezerve masive de gaze de sist in aceasta tara.

De la lansarea activitatilor de exploare, estimarile au fost reduse, conditiile geologice de efectuare a forajelor s-au dovedit dificile, iar liderii de companii s-au plans de incertitudinile legate de cadrul legislativ.

In ultimele cateva luni, declinul puternic al preturilor hidrocarburilor la nivel mondial au obligat marii producatori energetici sa reduca cheltuielile si sa renunte la proiectele nerentabile.

Sectorul gazelor de sist este incert si in Romania, unde Chevron desfasoara activitati de explorare. Premierul Victor Ponta a declarat in noiembrie anul trecut ca se pare ca Romania nu are gaze de sist, in pofida eforturilor de a fi descoperite.

Guvernele din estul Europei, in special din Polonia, Romania si Lituania, au fost entuziasmate initial de gazele de sist, considerate ca o solutie de reducere a dependentei de importurile din Rusia, noteaza Reuters.

Pe de alta parte, Europa de Est isi diversifica furnizorii prin alte cai, in special prin importurile de gaze naturale lichefiate, de exemplu din Qatar, si prin constructia unor legaturi mai bune cu reteaua de gazoducte a Europei Occidentale.

Profitul Chevron, al doilea mare grup energetic din SUA in functie de capitalizare, dupa Exxon Mobil, a scazut in trimestrul patru cu 30%, de la 4,93 miliarde de dolari in urma cu un an la 3,47 miliarde de dolari, cel mai redus nivel din ultimii cinci ani, din cauza declinului cotatiilor petrolului, potrivit datelor publicate vineri.

La nivelul anului 2014, Chevron a obtinut un profit net de 19,2 miliarde de dolari, in scadere cu 10,3% fata de 21,4 miliarde de dolari in 2013.

Grupul a obtinut in trimestrul patru venituri totale in valoare de 46,1 miliarde de dolari, cu 17,2% mai mici fata de 56,1 miliarde de dolari in intervalul simular al anului anterior. In 2014, veniturile Chevron au scazut cu 7,4%, la 211,9 miliarde de dolari, de la 228,8 miliarde de dolari in 2013.

Investitiile de capital al Chevron vor fi in acest an de 35 de miliarde de dolari, cu 13% mai mici fata de 2014.

Chevron a extins investitiile in proiecte marine de mare adancime, in conditiile in care preturile titeiului au scazut cu aproape 60% din iunie 2014.

In decembrie, Chevron a inaugurat productia la exploatarea Jack/St. Malo din Golful Mexic, proiect de 7,5 miliarde de dolari care, potrivit estimarilor, va produce petrol si gaze timp de patru decenii. La inceputul acestei saptamani, Chevron a convenit sa cumpere participatii la doua perimetre din Golful Mexic, de la grupul BP.

Presedintele si directorul general al Chevron, John Watson, a declarat ca vrea ca productia mondiala a grupului sa urce cu peste 20% pana la sfarsitul anului 2017.

In Romania, Chevron a finalizat in iulie 2014 activitatile de explorare la prima sonda din Romania, in localitatea Silistea-Pungesti, judetul Vaslui, dupa doua luni de foraj la adancimi de 3.000 de metri.

Compania americana detine alte trei acorduri de mediu in judetul Vaslui pentru explorarea gazelor de sist in localitatile Paltinis - Bacesti, Popeni - Gagesti si Puiesti. De asemenea, compania a mai obtinut anul trecut si cea de-a doua autorizatie de construire pentru amplasarea unei noi sonde de explorare, in perimetrul detinut la Puiesti.

Dupa ce Chevron a obtinut, in octombrie 2013, autorizatie de construire pentru amplasarea in judetul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de sist in Romania, la Pungesti au avut loc mai multe proteste violente ale localnicilor.