Airbus Helicopters: Un contract cu statul roman, esential pentru demararea productiei la noua fabrica de la Ghimbav

de Vlad Barza     HotNews.ro
Marţi, 14 februarie 2017, 10:58 Economie | Companii

Airbus H215
Foto: Airbus
Airbus Helicopters va produce primul aparat la noua fabrica de elicoptere de la Ghimbav, inaugurata anul trecut, cel mai devreme la finalul anului viitor, daca obtine suficient de repede numarul de comenzi necesar pentru lansarea productiei, grupul francez vizand in special un contract pentru inlocuirea flotei de elicoptere Puma ale armatei, potrivit declaratiilor reprezentantilor grupului, citate de news.ro.

Un inalt oficial al Airbus Helicopters are programata o intalnire cu premierul Sorin Grindeanu, dupa ce si o delegatie a grupului american Bell Helicopter a avut, recent, intalniri cu oficialii romani.

Principalul atu pe care francezii de la Airbus Helicopters il scot in evidenta este faptul ca au construit deja o uzina noua la Ghimbav pentru a contrui elicoptere atat pentru Romania, cat si pentru export, ceea ce ar contribui la economia Romaniei.

In schimb, americanii de la Bell ar fi dispusi, din informatiile disponibile, sa construiasca in Romania doar unele parti ale elicopterelor, aparatele fiind, practic, importate in mare parte de la producatorul american.

Noua fabrica a Airbus Helicopters de la Ghimbav are o capacitate maxima de 15 elicoptere pe an.

"Nu pare mult, dar in realitate este. 15 elicoptere (pe an) reprezinta mult. Daca iei in calcul urmatorii 30 de ani, pentru ca investitia este pe 30 de ani, sunt 450 de elicoptere. Este mult, mai ales in cazul unor elicoptere de aceasta dimensiune si complexitate. Pentru a produce 15 elicoptere, avem nevoie sa avem vizibilitate pentru urmatorii patru-cinci ani", a declarat  Olivier Michalon, vicepresedinte senior pentru Europa in cadrul Airbus Helicopters, intr-o discutie cu jurnalistii romani.

Reprezentantii Airbus Helicopters spun ca orice comanda din partea Romaniei poate fi o optiune, fie din partea Armatei sau a Ministerului de Interne, dar se gandesc in primul rand la inlocuirea elicopterelor Puma ale aviatiei militare, dintr-o generatie veche de 45 de ani, chiar daca unele au fost modernizate la standadul SOCAT.

"Daca te uiti la necesitatile din Romaniei - si nimeni nu stie mai bine decat ministerele despre numarul necesar de elicoptere -, estimarea noastra este ca, pentru modernizarea intregii flote militare (a Romaniei n.r.), este nevoie de 40-50 de aparate", a spus Michalon.

Reprezentantii Airbus Helicopters spun, insa, ca modernizarea flotei de elicoptere lmilitare se poate face in timp.

"Poate fi un prim contract, de cinci elicoptere pe an pentru Romania, iar celelalte zece elicoptere pe an (din capacitatea uzinei, n.r.) vor fi acoperite de piata de export", a explicat Michalon.

Pretul unui aparat H215 este diferit in functie de dotarea cu echipamente, dar reprezentantii producatorului scot in evidenta flexibilitatea modelului, care poate fi folosit atat pentru transport de trupe, de personal civil sau de echipe de comando, cat si pentru supraveghere aeriana, suportul infanteriei la sol sau chiar pentru lupta antisubmarin.

Un nivel de 20 milioane euro pentru un aparat poate fi considerat un prim reper, dar pretul depinde de echipamentele instalate si de numarul de aparate comandate.

""Pretul va fi proportional cu cerintele guvernului roman. Nu stim ce echipamente vor dori instalate. Pot fi foarte simple, si vor costa mai putin, dar pot fi echipamente foarte complexe, si pretul va fi mai mare de 20 de milioane de euro", a subliniat Michalon.

Airbus considera ca, pentru Romania, avantajul proiectului ar fi atat militar, cat si economic.

"Avem oportunitatea de a incepe un nou ciclu, un ciclu cu adevarat industrial, in jurul modelului H215. Ambitia noastra nu este numai de a produce elicoptere in Romania pentru Romania, nici nu stiu daca afacerea ar fi foarte sustenabila, ambitia noastra este ca Romania sa devina un centru de excelenta pentru H215 si sa exporte acest model in intreaga lume", a declarat  Olivier Michalon.

Reprezentantii Airbus Helicopters scot in evidenta avantajul productiei pentru toata economia romaneasca si pentru balanta comerciala a Romaniei.

"Un elicopter H215 fabricat in Romania poate fi vandut oriunde in lume si va fi perceput ca un elicopter romanesc"
, a mentionat Michalon.

Compania are deja comenzi din intreaga lume pentru modelul H215, insa aceste comenzi nu implica deocamdata fabricqa de la brasov.

Anul trecut, producatorul a semnat pentru modelul H215 contracte cu politia germana, cu aviatia militara din Spania, cu Chile si cu state din Orientul Mijlociu.

Insa o comanda din partea statului roman este esentiala pentru lansarea productiei la noua fabrica de la Ghimbav.

"Este foarte important ca Romania sa dea un exemplu, pentru ca atunci cand vrei sa exporti, elicopterul nu este un produs obisnuit, prima reactie a potentialului cumparator este: tara in care se fabrica elicopterul il cumpara?", a afirmat Michalon.

Totusi, reprezentantii Airbus se feresc sa considere ca ar fi vorba de o conditie sine qua non.

"Nu este o conditie, nu lucram in felul acesta. Totusi, este foarte important ca Romania sa cumpere (elicoptere).  Acest lucru va avea un impact asupra momentului in care vom lansa complet proiectul industrial. Timing-ul este legat de portofoliul de comenzi. Daca avem destula vizibilitate pentru planificarea industriala, atunci vom sti cand este momentul potrivit pentru lansarea productiei"
, a spus Michalon.

Vicepresedintele Airbus Helicopters a afirmat ca grupul vrea sa lanseze productia cat mai repede la Brasov.

Acum cinci luni, in 13 septembrie 2016, fabrica de elicoptere de la Ghimbav a Airbus Helicopters a fost inaugurata oficial, in prezenta presedintelui francez Francois Hollande si a premierului roman Dacian Ciolos.

Airbus Helicopters  a precizat ca intentioneaza sa creeze in Romania un cluster de furnizori care sa livreze solutii si echipamente pentru fabrica de elicoptere de la Ghimbav, finalizata recent, insa productia nu vqa incepe decat dupa ce compania va primi "o comanda semnificativa care sa asigure fluxul minim de productie", a anuntat luni subsidiara romaneasca a constructorului european de elicoptere.

In 2016, Airbus Helicopters a infiintat in Romania filiala Airbus Helicopters Industries, care se ocupa de constructia si gestionarea liniei finale de asamblare a elicopterelor H215.

Airbus Helicopters, cel mai mare producator european de elicoptere si unul dintre cei mai mari din lume, va vinde elicopterele pe care le va produce in Romania, la fabrica pe care a realizat-o la Ghimbav, clientilor din intreaga lume, iar unul dintre primii clienti ar putea fi Organizatia Natiunilor Unite, au declarat recent oficialii companiei.

Airbus Helicopters a avut intalniri cu reprezentantii a 70 de firme prezente in Romania, interesate sa devina furnizori ai producatorului de elicoptere.

La intalniri au participat companii precum Aerostar, Aeroteh, Romtehnica, IAR, Electromagnetica, Alro Slatina, IMSAT, Turbomecanica, Sonovision Romania si Siemens.

La dezvoltarea proiectului H215, care are atat o versiune militara, cat si una civila, in Romania participa deja companiile romanesti IAR, Aerostar, Aeroteh si Turbomecanica.

Potrivit reprezentantilor Airbus Helicopters, intreaga piata mondiala va fi deservita de la Brasov pentru toate elicopterele din gama H215, care avea si o denumire comerciala distincta. Sefii companiei ar putea chiar organiza o competitie in Romania pentru gasirea unei denumiri pentru noul elicopter.

Ministerul Apararii din Romania, care detine echipamente invechite la aproape toate capitolele, ar trebui sa beneficieze de bugete marite substantial in urmatorii zece ani, de cel putin 2% din produsul intern brut (PIB).

Elicopterele Puma ale Armatei, fabricate in anii '70 in Romania sub o licenta cumparata din Franta, au motoare considerate de specialisti prea slabe pentru perioada actuala, iar tehnologia este depasita.

Armata a modernizat 25 de aparate la standardul SOCAT in perioada 1999-2005, printr-un contract cu IAR Brasov si firma israeliana Elbit.

Insa Airbus sugereaza ca o noua modernizare a vechilor aparate Puma ale armatei nu ar fi o optiune de dorit, in conditiile in care procurarea pieselor de schimb, spre exemplu, este tot mai dificila pentru un model iesit din uz.

Totusi, armata are deja mai multe proiecte prioritare care necesita sume importante, precum noul transportor de lupta al infanteriei, construirea de noi corvete la santierul Damen Galati sau modernizarea fregatelor englezesti.

Bugetul pe 2017, aprobat de Parlament, aloca Ministerului Apararii 16,3 miliarde lei (3,6 miliarde euro), echivalent cu 2% din PIB-ul estimat pentru acest an.

Airbus Helicopters este o companie la care participa Franta, Germania si Spania, insa francezii au cuvantul cel mai greu de spus in cadrul societatii.

Principalii concurenti ai Airbus Helicopters sunt americanii de la Bell, Sikorski si Boeing si italienii de la Leonardo (Agusta), insa in liga mare a producatorilor de elicoptere incearca sa intre si companii din Rusia, China sau Coreea de Sud.


Citeste mai multe despre   










4132 vizualizari

  • -2 (6 voturi)    
    numele jocului: cerere solvabila (Marţi, 14 februarie 2017, 11:08)

    demaGOGU [utilizator]

    ...cu alte cuvinte, venim sa producem in RO doar daca ne garantati debuseele ptr elicoptere prin comenzi de stat!

    curat...capitalism.
    • +3 (3 voturi)    
      Normal! (Marţi, 14 februarie 2017, 12:40)

      BEDE [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Pai, ce ai vrea?
      Numai Ceausescu voia sa produca totul in tara chiar fara sa aiba unde vinde productia. De pilda basculante de 110t si anvelope gigant pentru ele...
      Normal ca vor ca statul roman sa cumpere cat mai mult din productie. Dar, gasesti o oferta mai buna? Sa fie americanii mai buni? Nu stiu ce calcule vor face secretarii de stat, daca vor face niste calcule urmarind eficienta economica sau cautand shpaga.
  • +3 (3 voturi)    
    nu e nimic exagerat (Marţi, 14 februarie 2017, 13:23)

    DanIonita1 [anonim]

    sa dai o mana de ajutor la urnirea lucrurilor. Si Renoult a fost ajutat prin faptul ca politia a cumparat la greu Logan cand era la inceputul productiei. Toate tarile fac asta. Dai o mana de ajutor ca sa se puna pe picioare ca odata pus, genereaza sinergie. De ex cate 5 bugati pentru 2 ani ar fi ok. 10 bucati care sa inlocuiasca/sau completeze stravechiile pume nemodernizate.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri