Retailerul roman de incaltaminte si marochinarie Leonardo a inchis in acest an 30 de magazine neprofitabile si a concediat 600 de angajati, potrivit Ensight Management Consulting, relateaza Mediafax.

Mediul de vanzari din Romania este dominat din ce in ce mai mult de centre comerciale si mall-uri, fapt care erodeaza insusi motivul de a exista al magazinelor traditionale de strada, explica Ensight Management Consulting.

Reteaua de magazine cuprindea la sfarsitul anului 2008 peste 200 de magazine in principalele zone urbane din Romania, Ungaria, Bulgaria si Moldova si avea peste 3.000 angajati.

Leonardo Romania a avut in 2008 o cifra de afaceri de 500 milioane de lei, fara TVA, iar grupul Leonardo a atins vanzari de peste 600 milioane de lei in aceeasi perioada.

"Piata retailului de incaltaminte a fost puternic afectata de criza economica, vanzarile scazand, in 2008, cu aproximativ 30% fata de 2007. In anii precedenti, Leonardo a urmat o politica de extindere agresiva a retelei de magazine. Pentru aprovizionarea magazinelor, a achizitionat din ce in ce mai multa marfa, fapt ce a condus la crearea unor datorii semnificative fata de furnizori", se mentioneaza in comunicat.

In contextul reducerii vanzarilor, corelata cu cresterea dificultatii de a obtine finantare suplimentara, datoriile au devenit dificil de acoperit, iar retailerul a inceput un proces de restructurare.