"Escaladarea violentei in Coasta de Fildes a urcat pretul boabelor de cacao la un nou record", a declarat Yingxi Yu, analist la Barclays Capital. Criza politica din Coasta de Fildes a ucis cel putin 300 de persoane de la mijlocul lunii decembrie 2010, conform ONU, iar tensiunile au crescut in ultimele zile, scrie Le Figaro.
Interzicerea exporturilor, prelungita
Mai mult decat atat, zvonuri aparute in presa au fost confirmate marti seara de catre guvern. Astfel, oprirea exportului de cacao, in vigoare de la sfarsitul lunii ianuarie si valabil pana la 23 februarie, a fost prelungita pana la 15 martie.
Decizia este foarte respectata de catre comerciantii mari si de catre producatorii de ciocolata. Si asta pentru ca cei care nu respecta dispozitia autoritatilor risca "sanctiuni nationale si internationale", a avertizat guvernul.
De o luna, piata de cacao din Coasta de Fildes este grav perturbata. Stocurile nevandute incep sa putrezeasca, se plang analistii.
Coasta de Fildes este cel mai mare producator de cacao din lume si exporta o treime din productia globala.



















