Motto:
“However beautiful the strategy, you should occasionally look at the results.”-Winston Churchill
Este lăudabil ca in anumite cercuri de la București sunt sesizate evoluțiile in plan energetic național, regional si global, in sensul resuscitării discuțiilor privind o (noua) strategie energetica naționala. Mediul corporatist, societatea civila, experți in energie, securitate si politicieni promovează zilele acestea diverse versiuni, proiecte de elemente de strategie energetica naționala.
Care sa fie motivația, in condițiile in care Romania dispune de o strategie energetica adoptata in 2007, având ca ținta anul 2020 (strategie menținuta, însa, de 5 ani în „stand-by”)? Binecuvântarea geologica a spațiului aflat sub jurisdicție româneasca? Realizarea relevantei si volatilității tot mai accentuate a triunghiului strategic fixat pe coordonatele bazinelor Marii Negre, Marii Caspice, Sud-estul Marii Mediteraneene? Constatarea ca, de fapt, Romania nu deține nicio strategie sau abordare strategica in problema energetica?
De la ce pornim?
In prezent, Romania dispune de o strategie energetica pentru perioada 2007-2020, adoptata prin HG 1069/2007, completata printr-un raport de mediu care a plasat in incertitudine coerenta acestei strategii din perspectiva impactului de mediu. Respectiva strategie energetica este caracterizata prin limbaj si terminologii programatice, lipsit de valente practice, (extrem de frecvente cuvinte precum “vom promova”, “vom sprijini”, “vom iniția” etc), de inspirație (prea accentuata, am putea spune) comunitara, fara a preciza însa “cum”, de „către cine” si “pana când” trebuie îndeplinite liniile de acțiune stabilite.
Orice exercițiu strategic pentru viitor trebuie sa depaseasca insa cadrul limbajului programatic.
S-a reușit chiar “performanta” devierii de la aceasta Strategie din considerente de natura politica si circumstanțiale. Ne vom referi in acest sens la cazurile recente ale suprataxării companiilor petroliere, ale moratoriului politic asupra exploatării hidrocarburilor neconvenționale si a revizuirii schemei de sprijin in energia regenerabila, in totala contradicție cu obiectivele si liniile de acțiune trasate prin strategia energetica (astfel, deși strategia vorbește despre: “promovarea surselor regenerabile de energie” 4.4.2.B.; “pentru atragerea investițiilor in energie Guvernul are in vedere acordarea unor stimulente de natura fiscala si nefiscala” 4.4.2 D1; “încurajarea investițiilor in vederea descoperirii de noi rezerve de hidrocarburi” 4.2, 4.4.2, C2.1, 4.9; “diversificarea surselor si rutelor de aprovizionare cu petrol si gaze naturale si reducerea dependentei de importurile de resurse energetice” 1.2, 4.2, 4.9; “stimularea in faza operaționala-sistemul cu certificate verzi pentru energia electrica 5.2; “este necesara crearea unui climat stabil si predictibil in ceea ce privește cadrul legislativ si de reglementare”5.4, etc).
Despre proiecție strategica in aceasta “strategie naționala”, iarăși nu cred ca putem vorbi. Altfel, credem ca s-ar fi putut aborda in textul sau si problema resurselor de hidrocarburi neconvenționale (exploatate la scara industriala in SUA, cu ceva timp înainte de anul 2007 când a fost adoptata strategia). Astăzi însa se vorbește despre gaze neconvenționale in biserici si in presa tabloida….
Ce se intelege in Romania despre securitate energetica, ca scop al strategiei energetice?
O strategie energetica coerenta nu poate exista in absenta unei definiții clare a conceptului de securitate energetica, concept care a intrat in cotidianul nesfârșitelor conferințe si seminarii pe teme energetice din Romania.
In vreme ce experții din domeniul energetic vehiculează si coagulează diverse elemente ale conceptului de securitate energetica, in sfera factorilor politici de decizie din Romania inca se vehiculează, din păcate, concepte perimate, ce produc confuzie. A vehicula concepte ce nu corespund realității actuale este categoric contraproductiv in orice demers de cristalizare conceptuala si strategica. Un astfel de concept ar fi cel de “independenta energetica” (promovat prima data de Richard Nixon in contextul crizei petroliere din 1973). Înțelegem ca accepțiunea in care acest concept este folosit de guvernanții romani este strict aceea de atingere a unui grad de asigurare a necesarului energetic, 100% din resurse interne, respectiv, de a nu mai fi dependenți de importuri.
Nimic mai greșit (oare dezbaterea politica româneasca chiar se afla cu 40 de ani in urma?)! Desigur, este de dorit ca o tara sa dispună de resurse proprii pentru satisfacerea intr-un grad cat mai ridicat a necesarului intern. Ce se întâmpla însa in caz de disfuncționalitati critice de aprovizionare datorate, de pilda, unui act terorist, a unei catastrofe naturale sau unei crize economice acute si ești nevoit sa apelezi la importuri? Ideea este ca, in asemenea situații, respectivele importuri sa fie imediat disponibile, iar costul lor sa fie rezonabil, acceptabil.
Astfel ca, astăzi, securitatea energetica trebuie privita din perspectiva globala, regionala si naționala, iar, in ultimul caz, astfel cum remarca si Prof.Univ.Dr. Radu Dudau (prezentare la Conferința Energy Trillema, Bucuresti, 25 aprilie, 2013), întâlnim o dubla fațeta, si anume cea interna si externa.
Deși atunci când se vorbește de securitate energetica tendința este de a o considera strict prin prisma asigurării resurselor, securitatea energetica ca un concept cu perspectiva globala/regionala, presupune atât securitatea cererii, cat si a ofertei. Orice dezechilibru in aceasta ecuație este de natura sa provoace securitatea importatorilor sau a exportatorilor.
Cel puțin din perspectiva acestei realitati, este clar ca “independenta energetica” a devenit un concept desuet intr-o lume globala, care, o putem spune, nu are nimic de a face cu securitatea energetica, chiar si la nivel național.
Tratând problematica securității energetice, Daniel Yergin (“Ensuring Energy Security”-Foreign Affairs No. 2, volume 85) stabileste 4 componente ale conceptului de securitate energetica: (1) diversificarea resurselor/surselor de aprovizionare (principiu lansat de Winston Churchill), (2) asigurarea unui “security margin” sau “resilience” (a face fata prin resurse de tip “buffer” șocurilor ce întrerup aprovizionarea), (3) recunoașterea integrării intr-o piața energetica globala si (4) importanta informației de înalta calitate. Sebastian Mallaby (Council on Foreign Relations) mai adăuga un element (legat de cel al interdependentelor globale recunoscut de Yergin) si anume, al stabilității pieței energetice globale pentru toți participanții.
Cu alte cuvinte, si Romania trebuie sa inteleaga (probabil ca o facem intuitiv, însa trebuie sa si conceptualizam) ceea ce susține si S. Mallaby, ca “securitatea energetica a unui stat este o parte integranta a securității energetice a altor state”.
De exemplu, ca ipoteza de exercițiu, in măsura in care Romania intarzie in exploatarea unor noi resurse de hidrocarburi, iar producția interna si cea regionala vor scade, fiind expuși importurilor si afectându-se astfel balanța de plăti, in conditiile in care principalul furnizor de gaze, F. Rusa, isi reorientează prioritățile de furnizare către zona asiatica, ne putem confrunta atât cu o penurie de resurse, cat si cu o balanța de plăti care sa nu ne permită sa ne aprovizionam din alte zone. Sau, daca ne asiguram așa numita “independenta energetica”, iar F. Rusia (principalul furnizor pentru Europa) se confrunta cu o piața globala satisfăcuta energetic (marje mai mici), nu exista riscul (in condițiile in care veniturile din exporturi de hidrocarburi reprezintă 50% din bugetul Federației) dezvoltării unui arc de instabilitate la frontiera estica a UE si NATO, cu implicații dificil de estimat, inclusiv pentru Romania?
Acest cumul extrem de complex de factori, provocări, incertitudini, necesita o abordare serioasa, pluridisciplinara, in orice exercițiu de elaborare a unei strategii de securitate energetica.
Ce fac altii?
Ne uitam cu invidie la jucătorii energetici globali. Ne place sa țesem conspirații in jurul lor. Dar atunci când se pune problema ca prin prezenta lor activa in Romania sa poată contribui la asigurarea securității energetice (nu atât a “independentei”), resortam, fie voit, indus sau din ignoranta, la mesaje si practici complet detașate de contextul realităților si provocărilor globale actuale.
SUA, de pilda, au realizat necesitatea cristalizării unei strategii energetice naționale integrate, atat mediul politic, cat si cel academic si societatea civila, impulsionând administrația Obama in demararea acestui proces. Spațiul nu îmi permite sa dezvolt, însa rezultatul nu a întârziat, fiind create deja (in 2010) așa numitele “Energy Innovation Hubs”, reunind oameni de știința, specialiști din mediul academic, industrial, guvern si societate civila. La nivelul Casei Albe circula deja diverse variante de planuri de strategie energetica.
Federația Rusa dispune deja de o strategie energetica integrata (inclusiv o definiție, in clar, a “securității energetice”) si cu caracter normativ, inca din anul 2009, cu proiectare pana in 2030. Documentul este remarcabil ca anvergura si metodologie. Plecând de la fundamentul „interacțiunii dintre economie si sectorul energetic” (i.e. având la baza „Conceptul de dezvoltare socio-economica pe termen lung cu tinta 2020-adoptat prin Decret 1662/2008), sintetizând munca unor „grupuri de lucru interdepartamentale” formate din „oameni de știința si specialiști de prim rang”, Strategia energetica a F. Ruse nu se dorește a fi „un document de acțiune directa, ci un document pentru documente”. Documentul demonstrează o metodologie de analiza si redactare interesanta (e.g., follow-up la ce s-a realizat deja in baza Strategiei naționale din 2003, stabilirea unor faze specifice de implementare – i.e. 3 faze -, identificarea problemelor sectoriale specifice, urmata de stabilirea unor scopuri/ținte si apoi mecanisme si factori responsabili de implementare si monitorizare) ce permite tratarea exhaustiva si inovatoare a problematicii energetice din F. Rusa si a modului de racordare a acesteia in ecuația globala. Obiective strategice (enunțam limitat câteva din cele cuprinse in planul „Politicii energetice externe”) precum: „obținerea celor mai ridicate rate de profitabilitate pentru economia naționala”, „relații stabile cu consumatorii tradiționali”, „asigurarea securității energetice globale in concordanta cu interesul național”, „dezvoltarea de noi proiecte de infrastructura in scopul diversificării piețelor de export”, „sporirea prezentei companiilor energetice rusești pe piețe externe”, „sincronizarea activității statului cu aceea a companiilor energetice rusești”, „crearea zonei energetice unitare Europa-Rusia-Asia”, – au scopul bine stabilit de a asigura trecerea economiei ruse in etapa „dezvoltării inovatoare si a eficientei energetice”. Iar obiectivul ce prevede „adoptarea de acte normative menite sa asigure implementarea Strategiei energetice”, conferă, cert, valente realiste si pragmatice acestui document.
Iar F. Rusa a dovedit pana acum, cu prisos, ca este determinata sa implementeze aceasta strategie….
In orice caz, o lectura interesanta, ce poate fi de folos. Rusia ne demonstrează astfel ca in absenta unui demers normativ (a se citi, reglementare prin lege), orice strategie nu ramane decât mândria autorului si, probabil, platforma de discurs speculativ al politicianului.
Ce facem noi?
După cum am arătat la început, ne aflam in plin proces de elaborare a unei „noi” strategii energetice. Din informațiile de care dispunem, acest proces nu a presupus un „inventar” al gradului de implementare a strategiei existente (din 2007) si nici premiza existentei unei Strategii Naționale de Dezvoltare Economica si Sociala a României pe termen mediu si lung (un exercițiu extrem de complex, de mare anvergura, care trebuie sa identifice variantele de evoluție ale României din perspectiva unui summum de factori, probabil, pana in cele mai varii domenii – antropologie, sociologie, stiinte, urbanism, economie, finanțe, alimentație, evoluția natalității, mortalității, migrație, evoluția tipologiei consumatorului casnic si industrial roman, iar lista continua, desigur), altfel spus, unde vrem sa ajungem in următoarele decenii in contextul provocărilor globale si ce rol trebuie sa joace resursele energetice in acest proces?
Lansarea unor documente intitulate atractiv „Strategie”, fara un exercițiu academic serios ca fundament, risca, din nou, sa ne plaseze in cutuma strategiilor pentru următoarele „48 de ore”.
Chiar daca am dispune de o „Strategie” fundamentata, atâta timp cat nu sunt prevăzuți factori responsabili cu implementarea si termene de implementare si follow-up, iarăși, se poate pune sub semnul întrebării rațiunea oricărui demers in acest sens.
Iarăși, predictibilitatea deplânsa îndelung de mediul de afaceri din Romania reclama supunerea acestei strategii unor comandamente general acceptate: condiții clare si limitate in care strategia poate fi modificata si forța normativa si programatica a acestor documente.
In ceea ce privește revizuirea Strategiei energetice, consideram ca este necesar sa existe un capitol care sa stabilească clar in ce cazuri strategia poate fi modificata, actualizata, si care sa fie procedura, in scopul evitării “prelucrării” strategiei la fiecare ciclu electoral.
In al doilea rând, o strategie energetica lipsita de putere normativa permite ca aceasta sa devina ușor victima fluctuațiilor politice. Consideram un progres faptul ca elaborarea unei strategii energetice a fost impusa prin Legea nr. 123/2012 – pachetul 3 -, însa apreciem ca era imperios ca, tot prin lege, sa se stabilească si metodologia de elaborare a acestei strategii si, ce este cel mai important, modul de monitorizare a implementării, partile responsabile si, condițiile in care aceasta poate fi modificata (atenție!: in condițiile in care cazurile de modificare a strategiei nu sunt stabilite prin lege, strategia energetica consfințita doar prin hotărâre de guvern, poate fi, in opinia mea, cel mult, un act de guvernare cu relevanta atâta timp cat respectivul guvern este la putere, si nu o strategie cu aplicabilitate pe termen lung). Cu titlu de exemplu in ceea ce privește lacunele legislative, Constituția romana (depășita conceptual in materie de securitate naționala, in general), rezerva domenii destul de ciudate pentru secolul 21 care trebuie sa facă obiectul legilor organice (de pilda, “sigiliul de stat”), neglijând complet aspectele ce țin de securitatea naționala si, implicit, de cea energetica. La fel si pachetul de proiect al legilor securității naționale, care nici măcar nu menționează cuvântul “energie”. Noua lege a energiei (pachetul 3) conține vagi elemente de securitate energetica, fara însa a oferi consacrări conceptuale integrate. Consider ca, înainte de a se trece la elaborarea de strategii, trebuie definit, asumat politic (transpartinic) si legislativ, conceptul de securitate energetica, ca baza a oricărei strategii. Romania nu se poate baza in problemele energetice exclusiv pe poziții guvernamentale sporadice sau pe strategii elaborate la nivel de CSAT sau alte organisme ale administrației (organisme care ar trebui sa dezvolte tactici subsumate strategiilor, si nu strategii per se).
