Disputa premier-presedinte pe tema certificatelor verzi: Ponta spune ca presedintele are interesul sa creasca preturile la energie. Purtatorul de cuvant al presedintiei afirma ca Ponta dezinformeaza

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Miercuri, 12 martie 2014, 18:24 Economie | Energie

Energia verde creeaza probleme la Electrica Furnizare
Foto: AGERPRES
Premierul Victor Ponta sustine ca presedintele Traian Basescu nu doreste sa promulge legea privind reesalonarea acordarii certificatelor verzi deoarece are interes sa sprijine producatorii de energie regenerabila prin cresterea facturii la energie. In replica, purtatorul de cuvant al presedintiei, Bogdan Oprea, spune ca "afirmațiile domnului prim-ministru Victor-Viorel Ponta sunt voit mincinoase și urmăresc dezinformarea vădită a cetățenilor". La inceputul sedintei de Guvern, Ponta a spus ca prin nepromulgarea Legii, factura energiei va creste cu 50%. Ulterior a revenit si a spus ca aceasta crestere va fi doar pe componenta de energie regenerabila din factura. Potrivit unor surse din piata, impactul este in jur de 1% asupra facturii. Si producatorii de energie regenerabila il acuza pe premier de dezinformare.

Vezi in text ce spun toate partile implicate.


  • Ponta este nemultumit de prevederile dintr-o ordonanta aprobata in 2013 de Guvernul pe care il conduce

Ponta sustine ca prin neaplicarea prevederilor din Legea blocata de presedinte, cota obligatorie a certificatelor verzi va creste de la 11% din consum cat era in 2013 la 15%. In momentul de fata este in aplicare Ordonanta de Urgenta 57/2013 privind reesalonarea acordarii certificatelor verzi, iar aceasta prevede cresterea cotei obligatorii. In Legea de aprobare a Ordonantei de Urgenta a fost trecut un amendament care permite mentinerea cotei la nivelul lui 2013. Important de precizat este ca prevederile din Ordonanta de Urgenta care starneste nemultumirea lui Ponta au fost aprobate anul trecut de Guvernul pe care il conduce. Reactiile premierului au aparut dupa presiunile si amenintarile cu proteste venite din partea marilor consumatori industriali, in special Alro si ArcelorMittal.

"Prin proiectul de lege pe care Guvernul l-a transmis Parlamentului şi a fost votat de Parlament, de două ori chiar, se menţine pentru anul 2014 această cotă de piaţă de 11,1% la care se acordă certificate verzi şi nu se aplică creşterea la 15% aşa cum era prevăzut în legea 220 din 2008. Reconsiderarea cotei din anul 2014 la valoarea realizată în 2013 de 11,1% va asigura păstrarea preţului actual. Proiectul de lege din Parlament privind energia regenerabilă menţine la 11% cota din consumul total de electricitate pentru care sunt acordate certificate verzi, iar în lipsa acestei legi acest nivel va creşte, din aprilie, la 15%, generând şi creşterea facturii", a declarat premierul Victor Ponta. Acesta a precizat ca in cazul in care presedintele nu promulga Legea, Guvernul va veni cu o alta Ordonanta de Urgenta care sa prevada ce era introdus in lege. Adica sa "repare" ceea ce Guvernul a aprobat anul trecut prin actuala Ordonanta de Urgenta.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a stabilit recent printr-un ordin pentru anul trecut o cotă obligatorie de 0,224 de certificate verzi/MWh fata de 0,1188 certificate verzi/MWh din anul anterior. Impactul ar fi de circa 1% in factura finala.

  • Marea miza

Insa marea miza a Legii este o schema de sprijin pentru marii consumatori industriali de energie, schema care presupune reducerea cu pana la 85% a numarului de certificate verzi. Marii consumatori de energie, precum ArcelorMittal si Alro, fac de mai multa vreme presiuni pentru scutirea lor de la plata certificatelor verzi. Guvernul a cedat acestor presiuni si s-a gandit sa le acorde un astfel de ajutor de stat inca din vara anului trecut cand a fost elaborata Ordonanata de Urgenta privind reesalonarea acordarii de certificate verzi catre producatorii de energie regenerabila. Ordonanta a fost aprobata de Parlament prin lege.

 Legea in cauza prevede ca marii consumatori vor fi exceptati de la plata certificatelor verzi pentru un procent din cantitatea de energie electrica achizitionata, insa doar dupa notificarea Comisiei Europene si dupa obtinerea unei decizii de autorizare din partea acesteia. Potrivit legii, conditiile de calificare pentru mecanismul de exceptare, precum si cantitatea exceptata, ar urma sa fie aprobate prin Hotarare de Guvern.

Premierul a mai spus ca nu sunt reale afirmaţiile preşedintelui conform cărora Guvernul nu ar fi notificat Comisia Europeană cu privire la aceste proceduri. "Este total neadevărat că nu am prenotificat şi notificat, urmat toate procedurile pe care orice ţară a Uniunii Europene le urmează atunci când este vorba de ajutor de stat", a mai spus Ponta. Acesta a precizat ca va face publice documentele care sa demonstreze acest lucru.

  • DG Energy a cerut informatii si calcule precise legate de impactul pe piata, iar Departamentul pentru Energie i-a trimis textul legii si un comentariu

Intr-adevar, Guvernul a transmis presei niste documente insa acestea nu demonstreaza in niciun fel ca Executivul ar fi notificat Comisia Europeana. Sunt doua scrisori, una transmisa in luna august 2013 de catre Departamentul pentru Energie catre presedintele Consiliului Concurentei prin care il informeaza ca ataseaza documente de prenotificare, iar a doua este o scrisoare din ianuarie 2014 a fostului ministru delegat pentru Energie, Constantin Nita, catre DG Competition prin care multumeste pentru invitatia de notificare. Prin cea de-a doua scrisoare, Departamentul pentru Energie informeaza asupra faptului ca a fost aprobata in Parlament Legea privind certificatele verzi si ca remite anexat textul acesteia si un comentariu asupra masurilor care urmeaza sa fie luate. "Ramane la dispozitie pentru clarificari suplimentare", se mai arata in scrisoarea catre DG Energy. Insa prin aceasta scrisoare nu raspunde solicitarilor adresate in toamna anului trecut de DG Energy autoritatilor romane. DG Energy a cerut o serie de clarificari, precum date legate de impactul asupra pietei. Informatiile suplimentare cerute de Comisie se refera la motivele care stau la baza modificarii schemei de sprijin si la impactul pe care il va avea fiecare amendament. Intrebat miercuri daca autoritatile au trimis aceste informatii suplimentare, premierul Victor Ponta a refuzat sa raspunda.
  • HotNews.ro a prezentat scrisoarea Comisiei din 3 octombrie in care se arata ca au trimis o prenotificare, dar care nu este suficienta pentru adoptarea unei decizii. Comisia considera ca proiectul de notificare este insuficient, motiv pentru care solicita autoritatilor romane informatii suplimentare. In aceste conditii, Comisia solicita notificarea formala a masurii prin care sa transmita informatiile suplimentare solicitate.

Vezi aici mai multe detalii despre Scandalul certificatelor verzi din energie: Ce a transmis Comisia Europeana Romaniei



  • Purtatorul de cuvant al presedintiei il acuza pe Ponta ca face declaratii voit mincinoase

Purtatorul de cuvant al presedintiei, Bogdan Oprea, a afirmat ca "Legea de aprobare a OUG nr. 57/2013 a făcut obiectul unei sesizări de neconstituţionalitate înaintată Curţii Constituţionale de către preşedintele României". "Sesizarea de neconsituționalitate nu suspendă aplicarea OUG nr. 57/2013, care este în vigoare din data de 1 iulie 2013 și care a produs și produce în continuare efecte, ceea ce dovedește că afirmațiile domnului prim-ministru Victor-Viorel Ponta sunt voit mincinoase și urmăresc dezinformarea vădită a cetățenilor. Menționăm, totodată, că singurul care doreşte să majoreze preţurile în România este domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta, care, prin introducerea accizei la benzină şi motorină, va determina scumpirea tuturor produselor şi serviciilor", a mai spus Bogdan Oprea.

  • Producatorii de energie regenerabila il acuza pe Ponta de dezinformare

La randul lor, producatorii din domeniul energiei il acuza pe premier de dezinformare. Asociatia Industriei Fotovoltaice din Romania considera ca premierul Victor Ponta se afla intr-o grava eroare, iar declaratiile acestuia nu corespund realitatii in privinta intentiei Guvernului de a reduce numarul de certificate verzi. Producatorii sustin ca certificatele verzi nu stau la baza scumpirii energiei, mai ales ca preturile au scazut foarte mult pe piata libera.

Asociatia Romana pentru Energie Eoliana isi exprima "stupoarea" fata de ultimele evolutii in analizarea legii regenerabilelor, potrivit unui comunicat al Asociatiei.  De asemenea, mai arata ca nu exista o notificare a comisiei, ci doar o pre-notificare. "Consideram ca actuala Ordonanta 57/2013, care modifica legea 220/2008 si legea de aprobare a OUG 57 a parlamentulu Romaniei sunt grevate de absenta unui dialog in oglinda cu Uniunea Europeana. Avizul  UE din 2011 are caracterul unui acord cu statul roman, iar modificarea sa trebuie convenita in prealabil de ambele parti. Traseul normal a unei astfel de negocieri este Pre-notificarea intentiilor de modificare a legii de catre Romania, Notificarea propriu-zisa, iar apoi Avizul Uniunii. La capatul acestui drum Romania poate schimba intelegerea initiala, respectiv legea regenerabileor. Pana acum avem doar o Pre-notificare (trimisa Comisiei la doua luni dupa ce OUG 57/2013 a fost deja publicata, ceea ce neaga sensul logic al notiunii de Pre-notifcare).

Nici o Notificare si mai putin un Aviz al Comisiei. Daca aceste elemente ar fi existat, dl Ponta le putea prezenta astazi si discutia era incheiata", se arata in comunicatul Asociatiei Romane pentru Energie Eoliana.

Aceasta mai considera ca este un lucru grav amenintarea cu emiterea unei noi ordonante daca Curtea Constitutionala nu emite rapid o rezolutie conforma cu dorinta guvernului. "La fel de grav este ca sindicatele sunt trimise sa preseze la randul lor asupra Curtii Constitutionale, incalcandu-si in mod evident atributiunile date de lege acestora (salarii, conditii decente pentru angajati, evitarea somajului)", se mai arata in comunicat.

Potrivit acestuia, aceea parte a industriei axata pe eficienta si criterii economice profita de faptul ca pretul energiei in Romania, care insumeaza pret electricitate+ certificate verzi+ taxa de cogenerare+certificate de emisie, este intre cele mai scazute din Uniunea Europeana, asigurand o competitivitate ridicata din acest punct de vedere economiei in ansamblul sau. Romania a avut in 2013 o scadere a pretului electricitatii cu 25%, in buna masura datorita energiei regenerabile, ceea ce compenseaza plusul de certificate verzi pe piata. Industria eoliana a investit pana in prezent 4 miliarde euro si ca utilizeaza cea mai moderna tehnologie de generare a energiei, se mai arata in comunicat.

Presedintele Traian Basescu a trimis pe 26 februarie, la Curtea Constitutionala, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind reesalonarea acordarii de certificate verzi catre producatorii de energie regenerabila. Sesizarea a fost facuta dupa ce Parlamentul a respins o cerere a presedintelui de reexaminare a acestei legi. Ca si in cazul cererii de reexaminare, motivul sesizarii este incalcarea unui articol din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, nefiind respectate procedurile de notificare a Comisiei Europene in privinta modificarii unei scheme de sprijin.


"Putem observa faptul că, în opinia Comisiei Europene, procedura de notificare şi prenotificare, impusă de Articolul 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, nu a fost respectată, fapt ce poate atrage declanşarea unei proceduri de infringement împotriva României", se arata in sesizarea presedintelui. In sesizare este citata o scrisoare a Comisiei Europene din octombrie 2013 prin care se solicita autoritatilor romane o notificare oficiala in privinta intentiei de modificare a schemei de sprijin in domeniul energiei regenerabile. In aceeasi scrisoare, Comisia Europeana informa ca primit o serie de plangeri legate de aceasta intentie a autoritatilor romane. HotNews.ro a prezentat inca de la inceputul lunii ianuarie continutul acestei scrisori. Vezi aici scrisoarea.
  • Sesizarea presedintelui:

"Legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, PL-x nr. 227/2013, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, în data de 17 decembrie 2013 şi transmisă spre promulgare preşedintelui României în data de 19 decembrie 2013.

În data de 10 ianuarie 2014, am solicitat reexaminarea legii. Cererea de reexaminare a fost respinsă, atât de Senat, în calitate de primă cameră sesizată, cât şi de Camera Deputaţilor, care, în calitate de cameră decizională, a adoptat legea în forma iniţială în data de 11 februarie 2014, iar, în data de 19 februarie 2014, a transmis-o spre promulgare.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013, aprobată prin legea transmisă spre promulgare, modifică schema de ajutor de stat SA 33134 2011/N-RO. Potrivit Articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene „Comisia este informată în timp util pentru a-şi prezenta observaţiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele”.
Guvernul României a emis această ordonanţă de urgenţă în data de 4 iunie 2013, ea fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea nr. 335 din data de 7 iunie 2013, cu intrare în vigoare la data de 1 iulie 2013. Drept urmare, în data de 24 iunie 2013 Comisia Europeană a transmis o scrisoare către Reprezentanţa Permanentă a Comisiei Europene, prin care precizează faptul că nu a fost transmisă nicio prenotificare, în sensul alineatului (3) al Articolului 108 din Tratat, privind modificarea schemei de ajutor de stat.

Ca urmare a acestei scrisori, în data de 2 august 2013, la aproape două luni de la emiterea actului normativ, Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei a transmis Comisiei o scrisoare de prenotificare, înregistrată în SANI (State Aid Notification Interactive System) sub indicativul SA 37177 2013/PN - Modificări aduse schemei de sprijin prin certificate verzi.

Comisia a răspuns acestei scrisori în data de 3 octombrie 2013, reclamând că: „În urma unei examinări preliminarii și pentru aplicarea punctului 15 al Comunicării privind Procedura Simplificată, dorim să vă informăm că această Comunicare privind Procedura Simplificată s-a dovedit a fi neaplicabilă pe măsura prenotificată deoarece există mai multe amendamente ale schemei inițiale de sprijin care trebuie analizate, iar Comisia a primit deja mai multe plângeri cu privire la această măsură faţă de care trebuie adoptată o poziție. Prin urmare, măsura prenotificată nu pare a se califica pentru a fi tratată în conformitate cu aceasta Comunicare. Astfel, măsura prenotificată, odată notificată, va fi tratată în conformitate cu procedurile normale prevăzute în Regulamentul 659/199” şi că „procedura de notificare s-a dovedit a fi incompletă (…) pentru a permite Comisiei să adopte o decizie cât mai curând posibil, sugerăm ca autorităţile române să notifice în mod formal măsura şi să includă toate informațiile suplimentare solicitate în cadrul notificării”.

Totodată, în cadrul aceleiași comunicări din data de 3 octombrie 2013 sunt enumerate măsurile pentru care se face invitația de notificare: amânarea temporară a unor certificate verzi până în 2017 - 2018; modificări ale mecanismului de ajustare (la supracompensare), limitarea acreditărilor la nivelurile stabilite în Planul Naţional de Acţiune în Domeniul Energiei din Surse Regenerabile (PNAER); posibilitatea de a solicita garanții financiare la racordare, tranzacționarea certificatelor verzi numai pe piața centralizată, anularea suportului pentru instalații fotovoltaice pe terenuri agricole, anularea suportului pentru energia livrată peste notificările orare şi preluarea energiei cu certificate verzi pe bază de contracte ferme.

În concluzie, putem observa faptul că, în opinia Comisiei Europene, procedura de notificare şi prenotificare, impusă de Articolul 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, nu a fost respectată, fapt ce poate atrage declanşarea unei proceduri de infringement împotriva României.

Având în vedere argumentele de mai sus, ţinând cont de încălcarea prevederilor Articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, atât în procesul de emitere a Ordonanţei de Urgenţă, cât şi în cel de aprobare a sa de către Parlament, nefiind respectată procedura impusă de Tratat pentru iniţierea ori modificarea schemelor de ajutor de stat, învederăm că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, transmisă președintelui României spre promulgare, este neconstituţională deoarece contravine dispoziţiilor Art. 148 alin. (4) din Constituţia României, potrivit cărora „Parlamentul, preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene”.

România ca stat membru al Uniunii Europene trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile ce decurg din această calitate, iar alineatul (4) al Articolului 148 din Legea Fundamentală este o garanţie de ordin instituţional a bunei funcţionări a statului român în cadrul Uniunii Europene, a îndeplinirii de către acesta a obligaţiilor ce rezultă din întreaga ordine normativă europeană. O astfel de garanţie instituţională, precum cea instituită prin alineatul (4) al Articolului 148 din Constituție, vizează toate puterile statului, participarea în cadrul organizaţiei supranaţionale implicând în primul rând aplicarea normelor din ordinea juridică a Uniunii Europene, toate autorităţile publice fiind obligate să contribuie, în limita competenţelor lor constituţionale, la respectarea şi punerea în aplicare a prevederilor din sistemul normativ european. Cu atât mai mult această obligaţie incumbă autorităţii legislative şi autorităţii executive, ca principală autoritate publică aflată în legătură permanentă cu instituţiile Uniunii Europene.
Având în vedere cele expuse, vă solicităm să constataţi neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie".

Reamintim ca Traian Basescu a cerut la inceputul lui ianuarie reexaminarea Legii privind amanarea acordarii unui numar de certificate verzi pentru producatorii de energie regenerabila. Motivul cererii era incalcarea unui articol din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, potrivit caruia Comisia Europeana "este informata in timp util pentru a-si prezenta observatiile cu privire la proiectele care urmaresc sa instituie sau sa modifice ajutoarele". In schimb, Departamentul pentru Energie a considerat ca in cererea presedintelui Traian Basescu de reexaminare a Legii privind certificatele verzi sunt "informatii eronate".

  • Potrivit presedintelui, Comisia Europeana a trimis o scrisoare autoritatilor romane, pe 3 octombrie, prin care sublinia necesitatea prenotificarii, obligatie neindeplinita pana in prezent de catre Guvernul Romaniei.
  • A doua zi, Departamentul pentru Energie a dat o replica presedintelui spunand ca in cererea de reexaminare exista "informatii eronate" deoarece Comisia a fost prenotificata. Insa nu s-a ajuns la notificare deoarece urma ca OUG privind reesalonarea certificatelor verzi sa fie modificata in Parlament.  "Pentru a nu oferi Comisiei spre evaluare masuri contradictorii care sa conduca la reluarea procedurii, notificarea a fost amanata pana la finalizarea dezbaterilor din Parlament si adoptarea legii", a explicat Departamentul pentru Energie motivul pentru care nu a trimis notificare oficiala.
  • HotNews.ro a obtinut scrisoarea Comisiei in care se arata ca intr-adevar a fost trimisa o prenotificare, insa nu este suficienta pentru adoptarea unei decizii. Comisia considera ca proiectul de notificare este insuficient, motiv pentru care solicita autoritatilor romane informatii suplimentare. In aceste conditii, Comisia solicita notificarea formala a masurii prin care sa transmita informatiile suplimentare solicitate.

Legea blocata de presedinte este de aprobare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului care  prevede amanarea subventiilor acordate prin certificate verzi pentru producatorii de energie "verde", subventii care valoreaza conform estimarilor zeci de milioane de euro. Legea prevede amanarea temporara, incepand cu 1 iulie 2013, a acordarii unui numar de certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs de centrale electrice  hidro noi cu puteri electrice instalate mai mici sau egale cu 10 MW (un certificat verde) de centrale eoliene (un certificat verde), respectiv de centrale  electrice solare (doua certificate verzi). Inainte de modificare, legislatia (Legea 220/2008) prevede ca centralele eoliene  primesc 2 certificate verzi pana in 2017, respectiv 1 certificate verde dupa 2018. Pentru centralele fotovoltaice erau prevazute 6 certificate, iar in cazul microhidrocentralelor noi cu putere instalata de el mult 10 MW 3 certificate si 2 certificate daca microidrocentralele sunt retehnologizate.



Citeste mai multe despre   






















6135 vizualizari

  • +27 (33 voturi)    
    Tare! (Miercuri, 12 martie 2014, 18:40)

    Sani [utilizator]

    Adica nu-i 50% ci probabil 1%....mda, cam atat este si diferenta dintre promisiuni si realizari la guvernele:
    USL_Ponta_1 + USL_Ponta_2 + PUP_UDMR_Ponta_3

    Bai romani, 40% votati PUPU?!
    Aaah, si 20 pe KKrau!
    ...
    hohoho...
    viitor de aur tara noastra are...
    pe neuroni calare!
    • +4 (6 voturi)    
      da, tare (Joi, 13 martie 2014, 8:53)

      Ed___ [utilizator] i-a raspuns lui Sani

      si tare RAU pentru noi, romanii toti.

      dl Ponta minte intr-un mod uluitor !!!

      "reesalonarea acordarii certificatelor verzi" inseamna de fapt ca amana plata pentru urmatorul guvern !
      inseamna ca daca trebuie crescut pretul cu 30% (sa zicem ca ipoteza) azi, si facem o reesalonare, vom avea 15% redus o perioada, dupa care va trebui sa platim 45% cand o sa trebuiasca sa platim si restul reesalonarilor !!!

      mai bine platim 30% in mod continuu si gata.

      IDEEA este doar de a NU PLATI (acum), nu este nici-o reducere a pretului energiei de catre Ponta, ci o reducere prin neplata !!!

      De ce ?
      Pentru ca dl Ponta cu al sau PSD si PC, USL si USD nu fac decat sa cheltuie banii (in buzunarele proprii) si nu mai au sa dea si unde legal trebuiau si erau alocati sa dea.
      • +1 (3 voturi)    
        ideea e de ce sa platim! (Joi, 13 martie 2014, 13:23)

        misa2002_2006 [utilizator] i-a raspuns lui Ed___

        cine comanda platile astea halucinante si in interesul cui?????
        adica vrei sa iti faci afacere dar pe banii mei..super democratie!
        mai mare hotie nu stiu unde se mai intampla...
        sa imi enumere is mie cineva o tara din ue pretinsul acestei inventii, care ia bani d ela consumatori ca sa faca afacere pt unii...pai daca platesc certificate verzi.. sa beneficiez de ele...ori despre ce vorbim???
  • +24 (28 voturi)    
    Interesant (Miercuri, 12 martie 2014, 19:18)

    Bazil [utilizator]

    1 din 50 inseamna 2%. Prin urmare, din tot ce zice premierul nostru, 2% este adevar iar restul de 98% minciuna.
  • +12 (14 voturi)    
    Erata Hotnews (Miercuri, 12 martie 2014, 19:24)

    The Wisest Fool [utilizator]

    "In replica, purtatorul de cuvant al Guvernului, Bogdan Oprea"

    Cred ca se refera la purtatorul de cuvant al Presedentiei.
  • +25 (27 voturi)    
    premierul Pontaminte (Miercuri, 12 martie 2014, 20:24)

    ipolitic [utilizator]

    Marile minciuni nu se afla in declaratiile
    premierului. Astea's minciuni de serviciu.
    Decizii suspecte, OUG-uri si hotariri voit
    ambigue, incoerente, lipsa totala de viziune
    si strategii- slalomuri printre butucii neputintei
    si gropile intereselor de partid: Marea Minciuna Uselista. Sau mai nou, pupulista.
  • +8 (10 voturi)    
    OH (Joi, 13 martie 2014, 0:02)

    Iascrijan [utilizator]

    Cam ușor folosiți cuvântul „război” pe vremurile astea...
  • +6 (8 voturi)    
    Uluitoarea triplă lovitură lovitură a premierului. (Joi, 13 martie 2014, 8:12)

    VASCO [utilizator]

    Utilizând în mod ingenios limbajul lipsei de respect premierul loveşte cu un puternic "impact al creşterii facturii energiei cu 50 %" în ;
    -populaţia de milioane de consumatori de energie electrică, indiferent de apartenenţa Uselistă, băsistă anti -băsistă sau pur şi simplu fără de partid, ca persoane fizice şi persoanele juridice de toate tipurile,
    - sindicaliştii din ramură, şi
    -mediul de afaceri .
    Este adevărat că un om de rănd aflând din expunerea premierului de la masa guvernului că factura energiei va creşte pur şi simplu din "pofta preşedintelui" cu 50 % a suferit un puternic impact ingrijorat de viaţa de mâine.
    Un val de indignare cuprinde în faţa transmiterii televizate în direct la buletinul zilnic al premierului , pentru intregul popor, masa pensionarilor votanţii, supuşi de mâine, care văd în acest abuz prezidenţial o gravă diminuare a posibilităţii plăţii medicamentelor a alimentelor, etc. şi sunt gata să se indrepte spre Cotroceni.
    Sindicalişti din ramură au ales Curtea Constituţională, iar administratorii mediului de afaceri pregătesc adunării generale de urgenţă.
    Este adevărat că după circa 2-3 ore impactul creşterii facturii energiei a scăzut, prin confirmarea personală a premierului la cca. 1%, adică de 50 de ori.
    Analişti competenţi explică haosul naţional al momentului pe seama confuziei legate de expresia "creşterii facturii" punând în discuţie dacă această creştere se referă la suma de plata din factură, cum în mod tendenţios comenteză aliniaţii băsişti
    pentru a denigra politica şi competenţa guvernării sau se referă pur şi simplu "creşterea fizică" cu 50 % a imprimatului facturilor ce privesc decontarea serviciilor de energie, explicaţie greu de admis datorită inconvenientelor materiale şi tehnice de imprimare, fiind deasemenea neclar dacă diminuarea impactului cu 1 % a imprimatului, evident mai uşor de realizat va necesita o ordonanţă de urgenţă a guvernului pentru reglementarea în limitele constituţionalităţii a acestei creşteri..
  • 0 (6 voturi)    
    vede paiu da nu vede barna (Joi, 13 martie 2014, 8:45)

    Tritonul [utilizator]

    E adevarat ca Base are interese personale ca baietii cu MHC-urile sa-si umfle cat mai bine conturile dar si Ponta mitomanul are aceleasi interese, pentru ca mafia microhidrocentralelor cotizeaza din greu la partid. Altfel nu vad de ce ar fi sprijinit si el politica Rovanei, ce a impus practic pe fata APM-urilor si Garzii de Mediu sa fie complici si sa inchida ochii la sutele de proiecte de MHC-uri a caror implementare nu e altceva decat o suma de fapte penale (la fiecare). Am inteles ca nici tata socru n-ar fi strain de mafia MHC-urilor. Nici liberalii nu-s dragalasi, ca varga vroia sa le faca la mafiotii MHC o lege cu dedicatie. De-aia n-avem cu cine vota in tara asta, pentru ca toti sunt corupti! Pana si Cernea, care face pe verdele, e de fapt foarte gri si nu zice nici pas de exterminarea raurilor de munte.
    • +2 (2 voturi)    
      Imi pare rau de tine ca-l crezi pe cernea (Joi, 13 martie 2014, 16:51)

      Kecske [utilizator] i-a raspuns lui Tritonul

      verde. El nu este in nici un fel. Mai degraba nu este decit un mare nimic. Si nu uita ca s-a introdus in lumea politica prin psd, nu prin vre-un partid verde sau de alta culoare.
      • +1 (1 vot)    
        pai tocmai ca nu-l cred verde (Vineri, 14 martie 2014, 9:38)

        Tritonul [utilizator] i-a raspuns lui Kecske

        Am scris clar ca doar face pe verdele, deci este un impostor. Daca era verde cu adevarat reactiona, ca si parlamentar, la campania de exterminare a raurilor de munte. Eu chiar i-am scris un e-mail legat de distrugerea vaii Taia din situl ROSCI0087 si n-a avut nicio reactie. Ar fi trebuit sa-i pese cu atat mai mult cu cat sustine ca a copilarit in judetul Hunedoara.
  • +1 (3 voturi)    
    Sa fie clar NU SUNTEM PROSTI (Joi, 13 martie 2014, 9:13)

    Winston_John [utilizator]

    Batalia prietenilor Base si Ponta e pe voturile din bazinul Olteniei. Sacrificata va fi Hidroelectrica si de fapt tot prostovanu' care vom plati diferenta. Ponta tine un habarnist NITA peste energie / economie, si nici lui Base nu-i displace. Hidroelectrica va fi decapitata prin Borza. Buboiu MWh s-a copt, acum incearca sa-l sparga.
    In Hidroelectrica (vorbesc din interior) nimeni nu stie ca energia se poate vinde si prin SEAP.
    Sunt sute de "Institutii" de stat care au cumparat energie (au spalat bani) legal, de la firme COMUNALE prin SEAP.
    In Hidroelectrica vom fi iar concediati - la pachet, fara aparare si fara nici un interviu.
    Purtatorul de cuvant al lui Borza, dl Viorel de la sindicat, ne canta deja marsul funebru.
  • +4 (6 voturi)    
    certificatele verzi.... (Joi, 13 martie 2014, 9:44)

    Craciunitza [anonim]

    nu este razboi... neinspirata formulare ..stimata jurnalista ! nu cautati senzationalul .. este un impas in relatiile presedentie - guvern ..razboi...doamne fereste ..!! aceasta confruntare dintre cele doua institutii a existat si foarte bine ca a existat ca altfel o luam spre est direct.. este clar ca estul , prin diverse structuri a cumparat influenta in guvern , in antenele veninoase.. minciuna a fost arma lui pontache de cand a pornit campania electorala..si apoi in incercarea sa-l dea jos pe basescu !! de cand au debarcat guvernul mru , pontache , teleghidat de voiculescu dan felix , asta a facut .. a incercat sa-l debarce pe basescu! de guvernat nici vorba! minciuni si vorbe sforaitoare ..pe care, zau, nu le mai crede nimeni !!
  • -1 (3 voturi)    
    Deruta (Joi, 13 martie 2014, 10:33)

    Barlad [utilizator]

    Cei mai inalti demnitari ai statului roman transmit poporului, referitor la aceasi problema, doua raspunsuri(crucial diferite). Pentru o astfel de aberatie (judecand normal) pot intelege ca:
    - legile referitor la problema sunt atat de proaste incat se interpreteaza diferit -total dierit;
    - unul din cei doi furnizori de raspunsuri clarificari habar nu are despre ce este vorba si comunica punctul de vedere a unor consilieri incompetenti;
    - consilierii transmit corect raspunsul dar cel care il transmite poporului nu intelege problema si transmite ce intelege el;
    Ce e de facut intro astfel de situatie?
    Presa sa consulte URGENT persoane competente sa comunice raspunsul acestora si sa se afle cine MINTE SAU NU-L DUCE CAPUL. Exclud posibilitatea informarii mincinoase premeditate pentru cei doi furnizori de raspunsuri. Altfel cred ca ar fi penal ceea ce se intampla.
    Doamne in ce tara traim?
    • +1 (3 voturi)    
      disputa (Joi, 13 martie 2014, 11:31)

      consting [utilizator] i-a raspuns lui Barlad

      dute si pupal unde vrei pe ponta ca vad ca-l tii in brate ca pe un bebelus. -ce chiar este- in relatia de guvernare si comunicare cu ue l-a care se spune ca ar fi aderat si el.
  • +2 (4 voturi)    
    Demisia (Joi, 13 martie 2014, 10:46)

    Barlad [utilizator]

    Sa solicitam urgent DEMISIA celui care minte si /sau dezinformeaza.
    • +1 (1 vot)    
      Pai raminem fara guvern, ce (Joi, 13 martie 2014, 16:54)

      Kecske [utilizator] i-a raspuns lui Barlad

      mama masii de treaba.
  • +2 (4 voturi)    
    disputa (Joi, 13 martie 2014, 11:28)

    consting [utilizator]

    in stilul comunist al lui ponta si cabinetului sau minciunile guvernului au rang de adevar. acest personaj malefic pricepe oare ca va avea mari probleme cu credibilitatea in fata cancelariilor occidentale ? nu. nu pricepe. ca un eminent discipol, aplica cu sarg filozofia perdanta iliesciana, "spunem ca ei si facem ca noi". alo, cei ce ati votat un guv de comunisti pricepeti ce vi se intampla ? dlor seniori (pensionari) suntei multumiti de individul de inspiratie comunista campionul minciunilor, ponta ? pricepeti ca toate pomenile electorale s-au trasformat in inflatie si ce v-a dat ponta s-a dus pe apa inflatiei ? e timpul sa reflectati.
  • 0 (0 voturi)    
    de la 1 ianuarie 2014 (Joi, 13 martie 2014, 21:21)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    se plateste in plus cu 20% datorita includerii in factura de curent a CPC, asta pe linga cogenerare si certificate verzi !
    dividente cind primim ?


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version