Una din mizele ofensivei militare ruse asupra Georgiei a fost si blocarea accesului direct al Europei la rezervele de petrol si gaze din Marea Caspica. Astfel, sansele pentru construirea gazoductului european Nabucco ce ar fi urmat sa transporte gaz caspic fiind astfel serios reduse, scrie Washington Post.

Washington Post trece in revista istoria conductei Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC) care traverseaza Georgia, aducand petrol din Azerbaidjan in Europa, via Turcia. Acordul privind construirea BTC a fost semnat in 1999, tocmai cand Putin venea la putere. Prin acest acord, Azerbaidjanul, care pana atunci depindea de conductele ce tranziteaza Rusia, a reusit sa exporte petrolul direct, via Georgia, catre portul turc Ceyhan aflat la Marea Mediterana.

"Controlul asupra retelei de conducte care leaga fostele republici sovietice de Occident i-a permis Rusiei sa preia o mare parte profiturile pe care aceste tari le obtineau din vanzarea de petrol si gaze. Dar odata cu aparitia BTC, sustinuta activ de guvernele eurpene si SUA, Rusia urma sa-si piarda controlul monopolist, deschizand calea companiilor occidentale de a face investitii de miliarde de dolari in statele caucaziene bogate in resurse energetice", explica Washington Post, citat de NewsIn.

Dupa ce BTC a fost data in functiune, oficialii occidentali au inceput sa faca tatonari pentru o conducta paralela, Nabucco, care ar fi adus in Europa gazul din Azerbaidjan, dar si din Turkmenistan, tara cu unele dintre cele mai mari rezerve de gaz din lume.

"Cu timpul, majoritatea eforturilor lor s-au concentrat pe un proiect in valoare de 12 miliarde de dolari cunoscut sub numele de Nabucco, care ar fi transportat gazul caspic via Georgia, Turcia, Bulgaria, Romania si Ungaria, ajungand la un terminal energetic in apropiere de Viena. Europa este deja dependenta energetic de Rusia, importand din aceasta tara o patrime din gazele naturale consumate, dependenta ce ar urma sa creasca in viitor prin construirea unei conducte directe prin Marea Baltica ce va lega Germania de Rusia", aminteste cotidianul american.

Putin a vazut in Nabucco o incercare de limitare a expansiunii imperiului sau energetic

Nabucco a devenit o prioritate si pentru Departamentul de Stat al administratiei Bush iar "Putin, in mod corect, a privit Nabucco ca facand parte dintr-o campanie mai ampla condusa de Washington de a izola Rusia si de a limita expansiunea imperiului sau energetic.

Prin Gazprom, monopolul de stat rus, Putin a lansat propria sa contraoferta numita South Stream, menita sa transporte gazul din Caucaz. Brusc, rusii au oferit Turkmenistanului si Azerbaidjanului un pret mult mai mare decat cel oferit pana atunci, cu scopul de a asigura contracte pe termen lung.

"Ni s-a amintit din nou ca Vladimir Putin nu are nici o retinere in a sacrifica statul de drept si parerea buna a celorlati pentru a proteja imperiul rus si monopolul sau energetic. Tehnicile folosite pentru a ingenunchea Georgia, chiar daca mult mai letale si distructive, sunt aceleasi cu cele utilizate de Putin pentru a reduce la tacere opozitia si pentru a expropria companiile energetice Yukos, Shell si BP", considera cotidianul american.

"Vladimir Putin crede ca a privit in sufletul Vestului si a descoperit ca avem nevoie mai mult de el decat are el de noi. Trebuie sa-l convingem de contrariu", incheie Washington Post.