Luni, 7 septembrie, la ora 16:00 expira termenul prelungit de depunere a proiectelor in cadrul unor linii de finantare prin Programul Dezvoltarea Resurselor Umane, subiectul unei dezbateri intense lansate cu cateva zile de HotNews.ro. Cosmin Meleca, director in cadrul Autoritatii de Management a programului a declarat vineri, la The Money Channel, ca "intr-adevar timingul a fost un pic intarziat dar am asteptat sa vedem ce se intampla la aceasta depunere de proiecte". Acesta a mai spus ca anuntul a fost lansat in mod transparent cu 2 ore inainte de deadline-ul de luni, 31 august si ca nu se stie inca daca acest termen va fi inca o data prelungit.

La intrebarea "de ce a fost publicat anuntul cu doar 2 ore inainte", reprezentantul Ministerului Muncii a declarat:

"Acest aspect a fost decis si dintr-o practica a beneficiarilor care dupa cum bine cunoasteti lasa pe ultimele momente depunerea de proiecte, am asteptat sa vedem daca fondurile alocate vor putea fi acoperite de proiectele pe care le avem, in momentul in care s-a observat ca acest lucru nu este posibil s-a luat decizia prelungirii cu inca o saptamana a termenului tocmai pentru a da posibilitatea acoperirii acestor sume".

Acesta a mai spus ca la evaluarea de luni, 31 august, s-a constatat ca fondurile alocate erau acoperite in proportie de circa 50-60% si ca nu poate spune deocamdata daca va fi nevoie de inca o prelungire.