Refugiatii care ajung in Europa ar trebui sa fie bineveniti, desi pe termen scurt presupun o cheltuiala pentru statele membre, intrucat pe termen lung s-ar putea dovedi utili pentru forta de munca, prin competentele si abilitatile lor, apreciaza viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, citat de Mediafax.

Bogdan OlteanuFoto: Agerpres

"Pe termen scurt vor fi niste cheltuieli, pe care cred ca un continent bogat si le poate permite, iar pe termen lung va fi o oportunitate puternica pe care un grup de tari bine administrate, cum se presupune ca suntem, o pot gestiona. Poate pe termen lung vom putea profita de abilitatile si competentele imigrantilor si ei pot devein parte a fortei de munca din Europa si din structura unei piete mai bune a muncii in viitor", considera Olteanu, care si-a exprimat opinia personala la conferinta "Romania Investor Days", dupa ce a fost intrebat care va fi impactul sosirii imigrantilor in Europa din perspectiva economica.

El a aratat ca multe dintre statele europene se confrunta cu o provocare demografica, iar pe termen scurt vor fi cheltuieli mai mari, chiar incurajate in anumite tari.

"Ganditi-va cate laude au fost aduse Germaniei ca au ridicat cheltuielile, sunt 10 miliarde euro, si nu neaparat pentru infrastructura, asa cum se astepta. (...) Mentionez ca nu exprim pozitia Bancii Nationale, ci o opinie personala. Refugiatii ar trebui sa fie bineveniti. Oricine este un refugiat si are acest statut ar trebui sa fie binevenit", a concluzionat Olteanu.

Romania ar urma sa primeasca 2.475 de refugiati din 66.000 de extracomunitari distribuiti din Italia si Grecia, conform sistemului provizoriu de cote aprobat marti de Consiliul JAI, numarul total de imigranti alocat pana in prezent Bucurestiului fiind de 4.837.