În acest an au fost și sunt încasate dobânzile la depozite de anul trecut, unele fiind de 7-8%. Cum au fost introduse noi plafoane pentru plata contribuției la sănătate (CASS), mulți vor trebui să depună Declarația unică și să plătească.

Bani - bancnote lei Foto: Lupoianflaviu | Dreamstime.com

*Impozitul pe venit se reține la sursă, așa ca până acum

Vorbim despre persoanele care au depozite de peste 53.000 euro, în general.

*Nu e o noutate faptul că trebuie să plătești CASS la depozite, ci noul prag, ceea ce mărește baza de persoane care trebuie să plătească – adică la câștiguri mai mici. Detaliem mai jos.

De ce?

Anul trecut a fost adoptată o ordonanță (OG 16/2022) prin care s-a introdus un nou prag de 6 salarii minime la care trebuie plătit CASS.

La ce salariu minim te raportezi?

În acest an avem două salarii minime, de 3.000 lei și 3.300 lei. Conform informațiilor oficiale ale ANAF, va trebui să iei în considerare, când calculezi pragurile (plafoanele), salariul de 3.000 când calculezi contribuția pentru 2023.

Prin urmare, dacă ai venituri din depozite de peste 18.000 de lei în acest an (dar până în 36.000 lei), nu consuma toți banii. Va trebui să plătești până pe 25 mai 2024: 1.800 de lei. Prima dată depui Declarația unică, iar apoi să plătești.

Bineînțeles, dacă depășești 36.000 lei dar ai până la 72.000 lei, atunci este vorba despre 3.600 lei.

Dacă ai avut peste 72.000 lei, atunci 7.200 lei de plătit la stat.

Multă lume continuă să creadă că dacă sunt salariați și automat plătesc CASS (excepție sunt cei din construcții, agricultură și industria alimentară), nu ar mai trebui să depună Declarația unică pentru asta. Ei bine, este falsă teoria.

Conform Codului fiscal, CASS trebuie plătit în funcție de praguri: 6, 12 sau 24 de salarii.

Problema este că în România nu se cumulează toate veniturile (adică nu avem o globalizare a lor).

Pentru detalii despre asta vezi: Mai trebuie să plătesc CASS dacă sunt salariat dar am și alte venituri?

Dacă te-ai îndreptat către titluri de stat, acestea nu sunt taxate în niciun fel: nici impozit pe venit și nici CASS. Acesta poate fi și un motiv pentru care au devenit foarte atractive pentru mulți români, dacă ne uităm pe datele oficiale de la Ministerul Finanțelor.

Schimbă ceva Legea noilor taxe în privința veniturilor din dobânzi, dividende, chirii etc.?

Legea noilor taxe a Guvernului Ciolacu (L296/2023) nu are noutăți în privința plafoanelor. Deci pe aceste venituri se iau în considerare aceleași plafoane de 6, 12 și 24 de salarii minime.

Bineînțeles, pentru veniturile din 2024 veți plăti în 2025. Deci va trebui să vă raportați la salariul minim din 2024. Încă nu se știe cât va fi.

Totuși, dacă ai și activități independente, de exemplu lucrezi printr-un PFA, aici este o modificare în raport cu veniturile separate din dobânzi, chirii, dividende în privința CASS.

De exemplu, dacă ai venituri din activitatea de PFA, plătești CASS 10% la valoarea netă dintre 6 și 60 de salarii minime. La venituri ce depășesc cele 60 de salarii, rămâi la acel plafon maxim.

În același timp, dacă ai și venituri din dividende, chirii etc., pentru ele plătești separat la 6, 12 și 24 de salarii minime. Adică nu se adună toate veniturile la un loc. Nu se face o globalizare a lor.

Deci vei plăti între 6-60 din activitatea de PFA și 6-12-24 separat pentru celelalte venituri menționate.

Asta este una dintre noutățile Legii noilor taxe.

Pentru mai multe detalii citește: Modificări la PFA, PFI ori profesii liberale din 2024: ai sau nu venituri, plătești CASS / Ai și venituri din dividende? Atunci plătești separat pentru ele

Sursă foto: Dreamstime.com