​Guvernul lui Mario Monti, care si-a fixat o prioritate in reforma profunda a cheltuielilor publice, solicita italienilor ajutorul prin semnalarea "risipei" administratiei pe site-ul sau de internet, relateaza AFP.

Toti cetatenii, prin intermediul formularului " Exprima-ti opinia", au posibilitatea de a face sugestii, de a semnala risipa de fonduri publice, ajutand astfel specialistii in munca lor de analiza si cercetare a cheltuielilor inutile, a precizat joi site-ul de internet al guvernului italian.

Guvernul condus de fostul comisar european Mario Monti, care a trebuit sa adopte in decembrie un nou plan de austeritate, a lansat o evaluare a cheltuielilor publice vizand eliminarea risipei si obtinerea resurselor care sa poata fi orientate apoi spre crestere economica.

Conform acestuia "rationalizarea si controlul costurilor administratiei sunt fundamentale pentru a se asigura atingerea obiectivelor in ceea ce priveste finantele publice, modernizarea statului si relansarea economiei."

Guvernul italian - care l-a numit luni pe fostul administrator extraordinar al gigantului agroalimentar falimentar Parmalat, Enrico Bondi, in postul de comisar extraordinar pentru rationalizarea cheltuielilor publice - a estimat ca pe termen scurt cheltuielile publice care pot fi revizuite se ridica la 80 de miliarde de euro si, pe termen lung, acestea pot ajunge la 295 de miliarde.

Pentru acest an, prin programul de evaluare a cheltuielilor publice, a fost fixat un obiectiv de reducere a cheltuielilor de 4,2 miliarde de euro, care va permite evitarea unei noi cresteri a cotei de TVA in luna octombrie.

Aceasta majorare de doua puncte a taxei pe valoare adaugata la 23%, dupa ce in septembrie anul trecut cota TVA a fost supusa unei cresteri de un procent, la 21%, a fost adoptata in decembrie 2011 in cadrul planului de austeritate, insa guvernul considera acum ca implementarea acestei masuri va agrava recesiunea.