Erste: Romania ar putea iesi din nou pe pietele internationale in acest an

de R.M.     HotNews.ro
Vineri, 7 septembrie 2012, 20:54 Economie | Finanţe & Bănci

Romania s-ar putea imprumuta din nou de pe pietele financiare internationale in acest an, dupa succesul de la inceputul saptamanii, cand Ministerul de Finante a atras 750 milioane euro prin redeschiderea emisiunii de obligatiuni denominate in euro cu maturitatea in iunie 2018, apreciaza Erste, citata de Mediafax.

"Dupa succesul emisiunii de euobonduri din aceasta saptamana, suprasubscrisa puternic de investitori straini si prin care Romania a atras 750 de milioane de euro la un randament rezonabil de 5,1%, nu excludem ca Ministerul de Finante sa testeze din nou apele internationale mai tarziu in acest an", se arata intr-un raport al analistilor grupului austriac Erste.

Economistii bancii considera ca Ministerul de Finante a decis sa profite de climatul favorabil de dinaintea sedintei de politica monetara a Bancii Centrale Europene.

Oferta s-a situat la 3,6 miliarde de euro, din partea a 220 de investitori. Investitorii din Marea Britanie au cumparat 33% din obligatiuni, cei din Austria si Germania 22%, restul Europei 36%, iar din alte rgiuni 9%. Managerii de fond au preluat jumatate din totalul obligatiunilor, bancile si investitorii individuali 23%, companii de asigurari si fonduri de pensii 20%, in timp ce alti investitori au achizitiont 7%.

O anumita normalizare a climatului politic intern a jucat un rol important in succesul imprumutului pe pietele internationale, scriu analistii Erste.

Emisiunea are doua implicatii majore, se precizeaza in raportul bancii austriece. Dupa ce si-a acoperit 75% din necesarul de finantare pentru acest an si cu o noua emisiune de eurobonduri posibila in urmatoarele luni, Ministerul de Finante se va afla in pozitia de a reduce oferta de obligatiuni in lei pe piata locala.

"Presiunea asupra randamentelor va fi limitata, iar randamentele pe cinci ani ar putea ramane la 6,8% in decembrie", se mai arata in raport.

O a doua implicatie este capacitatea mai puternica a Bancii Nationale a Romaniei de a sustine leul, dupa majorarea rezervelor valutare. Rambursarile catre FMI, incepute in august (729 milioane de euro) si posibilele interventii in favoarea leului au condus la declinul rezervelor valutare ale BNR cu 1,2 miliarde de euro in august. In prezent, rezervele se situeaza la 30,9 miliarde de euro.

BNR trebuie sa plateasca inca 800 de milioane de euro catre FMI pana la sfarsitul anului, iar Ministerul de Finante are obligatii catre institutia financiara de 130 milioane de euro. In plus, ministerul ar trebui sa rascumpere in noiembrie obligatiuni pe trei ani de 794 milioane de euro.

Erste estimeaza un curs de 4,55 lei pe euro la sfarsitul anului, reflectand riscuri generate de alegerile parlamentare de la inceputul lunii decembrie.

Redeschiderea emisiunii a fost motivata de faptul ca o noua operatiune pe pietele externe ar presupune costuri mai mari. Romania a vandut in luna iunie 2008 euroobligatiuni pe termen de zece ani, prin care a obtinut fonduri de 750 de milioane de euro.

Pe langa imprumutul de 750 de milioane de euro de marti, Ministerul Finantelor a atras in acest an 39,86 miliarde lei piata locala. La aceasta suma se mai adauga imprumuturi de 2,25 miliarde dolari prin emisiuni de titluri pe piata SUA.

Ministerul Finantelor programase pentru acest an imprumuturi de pe pietele externe in valoare echivalenta a 2,5 miliarde de euro, nivel atins in urma emisiunii de eurobonduri de la inceputul acestei saptamani.


Citeste mai multe despre   










1292 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    este (Vineri, 7 septembrie 2012, 22:24)

    baronul stanganbuch [utilizator]

    cu pronosticul ei, io cu al meu, adica 4,68 la sfirsitul anului.
  • +3 (3 voturi)    
    Inteligenta oamenilor. (Sâmbătă, 8 septembrie 2012, 8:32)

    Jekyll [utilizator]

    Daca vine criza mare oamenii vor face foamea nu pentru ca nu vor avea ce manca ci pentru ca va fi prea complicat sa manaci din cauza legilor.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi