ArcelorMittal Galati a suspendat temporar operatiunile de laminare de la Laminorul de Tabla Groasa nr. 1 (LTG 1) din cauza scaderii volumului comenzilor, urmand ca acestea sa fie reluate dupa ce situatia economiei va permite, au transmis HotNews.ro oficiali ai companiei. "La fel ca toti producatorii de otel din regiune, si ArcelorMittal se confrunta cu o puternica reducere a volumului comenzilor, pe fondul continuarii scaderii activitatii economice in Europa combinata cu situatia de supra-capacitate. Aceasta stare de fapt nedorita afecteaza in mod special piata de table groase. In consecinta, compania noastra studiaza in prezent posibilitatea de a-si adapta - temporar - operatiunile pentru a reactiona la actuala situatie", spun oficialii ArcelorMittal.

"Operatiunile de laminare de la Laminorul de Tabla Groasa nr. 1 vor fi suspendate temporar. Productia va fi reluata imediat ce situatia din piata se va imbunatati. Aceasta decizie este in acord cu conceptul de flexibilizare a productiei pe care il implementam in prezent. ArcelorMittal Galati va continua sa isi protejeze forta de munca mai ales prin intermediul proceselor de redirectionare a lucrarilor contractorilor catre echipe interne. Exploram si alte optiuni insa nicio decizie in acest sens nu a fost luata", mai spun oficialii citati.

Oprit in toamna lui 2008, imediat dupa izbucnirea crizei economice, LTG 1 a fost repornit in luna iunie a acestui an, compania siderurgica facand atunci angajari pe perioada determinata din randul fostilor laminatori care parasisera platforma industriala prin schemele de plecari voluntare derulate in anii anteriori. Contractele acestora au expirat recent, iar muncitorii au parasit combinatul, scrie si ziarul local Viata Libera din Galati.