Leul s-a depreciat constant in aceasta saptamana, cotatia de vineri fiind de 4,5809 unitati in fata euro, potrivit Bancii Centrale. Fata de dolarul SUA leul valora 3,5 unitati iar pentru un franc elvetian se obtineau la cursul BNR 3,7885 lei.

Dealerii se asteptau la asemenea evolutii ale monedei locale, sedinta de tranzactionare de vineri confirmandu-le asteptarile. Leul a inceput sedinta de azi la aceleasi nivel si ne asteptam ca o usoara depreciere sa continue, in ritmul sesiunilor din aceasta saptamana. Guvernatorul BNR a fost citat pronuntandu-se asupra limitarii lichiditatiii injectate in piata drept o cale de a actiona mai rapid si mai eficient decat prin modificarea ratei de politica monetara in sedintele regulate, adaugand si ca impactul asupra leului este mai important. Putem deduce din aceasta ca in viitorul apropiat nu vom vedea actiuni mai ferme de sustinere a leului. Cu toate acestea, ne asteptam ca rata cheie sa fie majorata in T1 13, data fiind persistenta inflatiei ridicate (in opinia noastra va ramane aproape de 7% pentru cea mai mare parte a primului semestru al anului viitor). In aceasta privinta, guvernatorul BNR a descris cresterea recenta a inflatiei drept tranzitorie, fapt ce sugereaza ca la urmatoarea sedinta de politica monetara pe 2 noiembrie nu vor aparea semnale in sensul cresterii ratei cheie. Totodata, raportul trimestrial asupra inflatiei va prognoza probabil o crestere a inflatiei doar pentru viitorul apropiat, semnaland probabil ca Banca isi va atinge tinta de 2,5% in 2013", se arata in Raportul zilnic pe care ING il trimite clientilor.

Ratele ON au scazut cu aprox. 75pb in ultimele trei sedinte pana la 4,75 azi si ne asteptam ca scaderile sa ontinue pe masura ce ne apropiem de sfarsitul acestei perioade de mentinere a rezervelor din 23 octombrie. In acelasi timp, segmentul 1M-3M al curbei de randamente swap este neschimbat la 5,3%. Ministerul finantelor a vandut ieri obligatiuni de stat la 2 ani pentru intreaga suma planificata de 300 milioane de lei, la un randament maxim de 6,35%, intrucatva in linie cu asteptarile noastre. Faptul ca randamentul maxim este egal cu cel mediu si nivelul relativ scazut al acestuia (la fel ca in cazul licitatiei de luni) ne sugereaza ca printre cumparatori s-au aflat cele trei banci locale, desi acest lucru nu este cunoscut deocamdata. Date recente arata ca detinerile de titluri de stat in lei ale nerezidentilor au ramas in jurul a 6% in august, in pofida unui climat extern pozitiv si al scaderii tensiunilor politice locale care a condus la aprecierea cu aprox. 4,5% a leului. Pentru perioada urmatoare este dificil de asteptat o crestere a apetitului investitoilor straini pentru titlurile de stat in lei la randamentele actuale, intrucat incertitudinile politice si ingrijorarile legate de inflatie vor persista, se mai arata in raportul citat