Investitiile straine in titluri de stat au apreciat leul pana in apropierea nivelului de 4,40 in fata euro

de DP     HotNews.ro
Marţi, 8 ianuarie 2013, 11:16 Economie | Finanţe & Bănci

Moneda europeana se tranzactiona marti in jurul orei 11,15 la un curs de 4,40 in fata leului, dupa ce luni, pana in ultima parte a zilei, leul parea ca va ramane usor mai depreciat de 4,42/EUR. "Cu toate acestea, pe volume ridicate chiar inaintea inchiderii pietei locale, leul s-a apreciat pana la 4,40/EUR, fara a reusi insa sa se mentina la acel nivel. Aglomerarea tranzactiilor la final de sedinta locala, impreuna cu directia acestora, ar indica potentiale fluxuri straine catre titlurile vandute ieri de ministerul finantelor", se arata in raportul ING publicat marti dimineata.

Moneda locala a deschis marti in apropierea nivelului psihologic de 4,40/EUR, insa dat fiind ca nu a depasit inca acest nivel si luand in considerare si cererea naturala de valuta, vedem leul stagnand in intervalul 4,4-4,42/EUR astazi. O apreciare a leului dincolo de 4,40/EUR ar putea fi impulsionata de continuarea investitiilor straine in titluri de stat in lei la licitatia de joi pentru obligatiuni la trei ani, se mai arata in raport.

"Schimbarea de ton a bancii centrale dinspre o gestionare “ferma” a lichiditatii catre una “adecvata” ar putea fi motivul usoarei scaderi a ratelor de pe curba de randamente FX swap. Astfel, ratele ON se afla momentan sub
5,5%, in vreme ce segmentul 1M-1Y este in continuare inversat si a coborat cu circa 5pb pana la 5,25%-4,75%. Gestionarea “ferma” a lichiditatii a avut efect preponderent asupra ratelor pe termene scurte. Insa acesta a fost in general limitat, iar in opinia noastra, relaxarea conditiilor de lichiditate prin gestionare
“adecvata” ar reduce, pentru ratele intre 1M-3M, cu cel mult 20pb media de pe parcursul unei periode de mentinere a rezervelor minime – aceasta a fost cresterea suferita de ratele respective dupa adoptarea unui management “ferm” al lichiditatii de catre BNR.
Ministerul finantelor a vandut ieri doua titluri de stat in valoare de aproximativ 1,1 miliarde lei fiecare, depasind sumele planificate de 500 milioane lei in titluri la un an si 800 milioane lei in obligatiuni la un an si sase luni. Randamentele maxime au fost de 6,09% pentru titlurile la un an si de 6,14% pentru cele la un an si sase luni. Chiar daca ne asteptam la o cerere ridicata pentru cele doua instrumente, data fiind suma importanta scadenta in 9 ianuarie, randamentele platite de MF au depasit prognoza noastra de 6%, ajungand la nivelurile mai ridicate ale pietei secundare. Pretul titlurilor de stat la un an a avansat cu 0,3% de la alegerile din 9 decembrie, in vreme cel al obligatiunilor la 5 ani a crescut cu 2%, punctand catre interesul mai puternic catre acestea din urma. Asadar, nu privim licitatiile de ieri drept un semn al scaderii apetitului pentru titlurile pe termene lungi", mai noteaza autorii raportului citat


Citeste mai multe despre   












Intreb BT: Credite pentru IMM-uri, in 2018. Doi specialisti raspund intrebarilor cititorilor. Intalnirea online a inceput

Doi specialisti in credite pentru IMM de la Banca Transilvania raspund vineri, 15 decembrie 2017, de la ora 12.00 la intrebari puse de cititorii StartupCafe.ro si HotNews.ro, la o noua intalnire online "Intreb BT", pe tema creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii - IMM. Daniel Szekely si Marsela Petreus vor raspunde la intrebari pe teme precum planificarea creditarii, la inceputul unui nou an de business, tipuri de credite, in functie de nevoile afacerii, tipuri de garantii.
  • Pune intrebarile folosind formularul de comentarii de pe StartupCafe.ro

1381 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă