Mitroi, PwC: Ministerul Finantelor lucreaza la un proiect de schimbare a taxarii proprietatii luand in calcul destinatia acesteia/ Daca vrem sa vedem ce ne asteapta in materie de fiscalitate, trebuie doar sa ne uitam la UE

de Dan Popa     HotNews.ro
Luni, 27 mai 2013, 13:18 Economie | Finanţe & Bănci

Mihaela Mitroi, partener PwC
Foto: Hotnews
"Din informatiile pe care le am, MFP lucreaza la un proiect prin care doreste schimbarea modului de taxare al proprietatii luand in calcul destinatia acestuia, a declarat Mihaela Mitroi , partener PwC Romania in cadrul intalnirii online cu cititorii HotNew.ro. In opinia sa, mecanismul  TVA la incasare creeaza probleme atata timp cat este obligatoriu. "Tarile din UE care au decis introducerea acestui sistem au facut-o aplicand sistemul optional. Problemele generate sunt legate de administrarea groaie a acestui sistem si nemultumirea celor care nu fac parte din sistemul TVA la incasare dar care au de-a face cu companii din sistem intrucat li se limiteaza dreptul de deducere si le afecteaza lichiditatile pe termen scurt ale acestor companii. Noi am sustinut pastrarea sistemului, dar optional", a mai spus Mitroi.


Partenerul PwC s-a mai referit la urgenta adoptarii legislatiei holdingurilor, Romania putand sa profite de acest moment complicat la nivelul UE. "Cred ca acum este momentul oportun, avand in vedere situatia economica si financiara a tarilor cu traditie a tarilor cu traditie in aceasta materie, cum ar fi Ciprul. In primul rand trebuie sa stiti ca sunt multe tari in UE care au o asemenea legislatie (pe langa Cipru, Olanda, Luxemburg, Belgia, UK, Malta sau, incepand de la 1 ianuarie 2013, Letonia). Prevederile fiscale care incurajeaza stabilirea companiilor de tip holding intr-o tara sustin neimpozitarea dividendelor intre filiale si holding si neimpozitarea castigurilor de capital daca firma holding isi vinde actiunile detinute in filiala. Avand in vedere ca Cipru poate nu va mai fi la fel de atractiv ca locatie de tip holding, ar fi benefic daca Romania ar introduce aceste prevederi fiscale pentru a atrage in tara companiile stabilite in respectiva locatie. In principiu, avand in vedere ca noi nu avem acest regim fiscal, daca firmele straine vor veni in Romania ar trebui sa avem de castigat si nu de pierdut. Castigul este si dezvoltarea pe orizontala a altor industrii: serviciile profesionale, institutiile financiare, turismul, transportul etc", explica Mitroi.

Ea spune ca nu este dificil de intuit incotro se indreapta Romania in materie de fiscalitate. "Trebuie sa ne uitam la ce se intampla in UE si in lume", spune Mitroi. In ultimele luni au fost o serie de evenimente extrem de importante care indica ce se va intampla la nivel international si in UE. "Schimbarile vor fi majore. Astfel, am avut in Dec. 2012 recomandarea CE cu privire la planificarea fiscala agresiva, document in care s-a mentionat introducerea in legislatiile nationale ale tarilor membre a unei clauze anti-abuz cu privire la tranzactiile artificiale. Ceea ce Romania a facut in anul urmator, incepand cu februarie 2013. Am avut apoi in februarie 2013 Raportul OECD cu privire la erodarea bazei impozabile si migrarea profiturilor, un raport in care OECD nu face recomandari dar atrage atentia asupra unor chestiuni care tin de dreptul statelor de a-si pastra profiturile si asupra unor scheme fiscale care erodeaza baza impozabila (structuri hibride). Mai mult decat atat, se mentioneaza despre schimbul de informatii care trebuie sa se faca automat si nu la cerere (schimbul de informatii intre state cu privire la contribuabili). Se asteapta ca recomandarile OECD in baza acestui raport sa fie publicate in a doua jumatate a lui 2013. In aprilie a fost intalnirea G20 in care s-a ridicat problema aplicarii modelului american FATCA la nivelul UE. FATCA inseamna ca, in cadrul UE, institutiile financiare sa fie obligate sa isi raporteze una alteia conturile nerezidentilor. Sunt deja 5 state membre care sunt de acord cu aceasta propunere, printre care si Romania. La inceputul lunii mai, Parlamentul Marii Britanii a iesit cu un act in care a solicitat simplificarea sistemului fiscal britanic si cresterea transparentei cu privire la structurile fiscale folosite de companii. Recent, acum o saptamana, la Consiliul European s-a discutat despre schimbul de informatii si combaterea evaziunii", explica ea.

In concluzie, adauga partenerul PwC Romania, trebuie sa ne asteptam la:
- cresterea transparentei fiscale prin schimb de informatii care va fi efectuat intre state mult mai rapid, probabil in mod automat, pentru a afla in timp real despre practicile contribuabililor
-cresterea conformarii, insotita de mai multe raportari. Spre exemplu, in unele state ca UK, Portugalia, Irlanda, Canada, autoritatile fiscale au dreptul ca pe langa declaratiile de impunere sa solicite si informatii aditionale pentru a identifica acele scheme de planificare fiscala agresive.
- cresterea importantei substantei economice a unei tranzactii, astfel incat tranzactiile sa nu aiba ca scop fiscal unic reducerea impozitelor si taxelor.


Citeste mai multe despre   










3019 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi