Brief financiar Ne asteptam ca negocierile pentru un nou acord cu FMI sa fie dificile/Evolutii bursiere/Cele mai importante evenimente de pe pietele din Europa, SUA si Asia

de     HotNews.ro
Miercuri, 17 iulie 2013, 10:39 Economie | Finanţe & Bănci

 documente
(17 Iul 2013) PDF, 428KB
"D-na Lagarde a pregatit deschiderea negocierilor pentru un nou acord de tip preventiv al Romaniei cu Fondul Monetar International. Reprezentanta FMI a mentionat ca Romania trebuie sa evolueze de la masuri de supravietuire la masuri care determina ameliorarea potentialului economic si cresterea economica durabila. Ne asteptam ca negocierile pentru un nou acord cu FMI sa fie dificile, dat fiind faptul ca d-na Lagarde s-a referit de mai multe ori la importanta reformelor structurale, cea mai mare parte a lor inca Cnefiind implementate", se arata intr-o nota  SSIF Broker. (vezi atasament)

In Conferinta sustinuta la Banca Nationala a Romaniei, Christine Lagarde (directoarea FMI) s-a referit la situatia economiei mondiale, a economiilor din Europa Centrala si de Est si a economiei interne. In ceea ce priveste economia mondiala, d-na Lagarde a atras atentia cu privire la riscurile (situatia economica a tarilor dezvoltate, cu implicatii pentru economiile emergete si in dezvoltare) si provocarile post-criza (ameliorarea si sustenabilitatea ritmului de evolutie). Referitor la Europa Centrala si de Est sefa FMI a considerat ca regiunea a depasit punctul culminant al Marii Recesiuni.

 Totodata, d-na Lagarde a subliniat schimbarile economice structurale cu care s-au confruntat tarile Est-Europene in ultimele doua decenii (inclusiv integrarea europeana), acestea determinand o triplare a veniturilor in regiune. Pe de alta parte, Lagarde a mentionat importanta intensificarii procesului de integrare europeana pentru cresterea economica durabila in regiune. In acest context, sefa FMI a recomandat acestor tari implementarea unor politici economice care sa vizeze stabilitatea macroeconomica, ameliorarea potentialului economic (puternic afectat de criza) si cresterea economica sustenabila.
In ceea ce priveste economia Romaniei, Lagarde a subliniat importanta capitalizarii potentialului economic (sustinut de resursele energetice, dar si de capitalul uman). In acest context, sefa FMI a recomandat implementarea unor noi reforme structurale pentru ameliorarea potentialului economic si a nivelului de trai: masuri pentru crearea de locuri de munca, pentru ameliorarea calitatii si eficientei in sectoarele energie si transport, imbunatatirea climatului investitional, etc.

Indicii bursieri interni s-au depreciat pe parcursul sedintei de tranzactionare de marti, evolutie in ton cu sentimentul din pietele europene. Indicele BET a scazut cu 0,51%, pana la 5 414,53 p., in timp ce indicele BET-C a pierdut 0,69%, pana la 2 886,25 p.. Indicele BET-FI a consemnat un declin de 0,69%, pana la 24 545,92 p.. Lichiditatea s-a deteriorat comparativ cu sedinta precedenta, la doar 2,6 mil. EUR (sustinuta in proportie de aproximativ 23% de tranzactiile de tip DEAL cu titlurile IMP si SIF3), expresie a intensificarii perceptiei de risc, in contextul evolutiei indicatorilor ZEW din Germania, dar si a unor declaratii ale Directorului FMI, aflat in vizita la Bucuresti (cu privire la conditionalitatile pentru un nou acord de finantare internationala).

Actiunile FP au scazut cu 1,09%, pana la 0,633 RON, in timp ce cotatiile SNP au pierdut 0,28%, pana la 0,4278 RON. Companiile din sectorul bancar s-au depreciat (cu exceptia BCC care a inchis in crestere cu 0,57%, la 0,0526 RON), cel mai intens ritm de declin fiind consemnat de titlurile EBS (-1,58%, pana la 93,4 RON). Scaderi au prezentat si companiile din sectorul utilitati: TEL (-1,08%, la 12,81 RON), TGN (-0,5%, la 189 RON). Nu in ultimul rand, actiunile BVB au scazut cu 1,05%, pana la 19,75 RON. Pe de alta parte, se remarca titlurile BIO (componenta a indicelui BET), care au crescut cu 1,81%, pana la 0,253 RON. In sfera SIF-urilor am asistat la o evolutie predominant nefavorabila (cu exceptia SIF4 si SIF5 care au inchis in stagnare la 0,685 RON, respectiv 1,46 RON), cel mai sever declin fiind consemnat de titlurile SIF1 (-1,16%, la 1,109 RON).

Citeste in atasament cele mai importante evenimente de pe pietele din Europa, SUA si Asia


Citeste mai multe despre   












Articol sustinut de Superbrands

JW Marriott, orasul din mijlocul orasului

Unul din cei mai mari jucatori de pe piata hoteliera locala, hotelul JW Marriott Bucharest Grand Hotel si-a castigat in cei 17 de existenta reputatia de un oras in mijlocul orasului datorita impresionantei desfasurari de produse si servicii: 402 camere si apartamente elegante, cele mai mari camere de 5 stele din zona, cu o suprafata medie de 36.8 mp, sase restaurante si lounge-uri, 12 sali de evenimente, dintre care doua ballroom-uri ce pot gazdui impreuna pana la 1.200 de persoane. Cladirea mai adaposteste un centru de fitness si spa, cu piscina interioara, o galerie de magazine de branduri internationale de lux ce acopera o suprafata de peste 2.700 mp, spatii de birouri de 11.000 mp si o parcare generoasa de 550 de locuri.

355 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi