Finantele au publicat in Monitorul Oficial un ordin care modifica scopul Declaratiei 012, mentinand insa formatul formularului. Incepand cu 1 ianuarie 2014, societatile afiliate unor persoane juridice straine care opteaza pentru un an fiscal diferit decat exercitiul calendaristic pot opta pentru sistemul platilor anticipate egale la declararea si plata impozitului pe profit.

Utilizarea acestui sistem de plata a impozitului pe profit se va mentine minim 2 ani. Se recomanda utilizarea sistemului de catre contribuabilii ce estimeaza o crestere a profitului impozabil. Sistemul nu poate fi utilizat de contribuabilii ce au inregistrat pierdere fiscala in anul precedent, contribuabilii nou infiintati, contribuabilii aflati in inactivitate temporara.

Actul normativ nu modifica formatul declaratiei ci modifica scopul declaratiei. Ca regula generala, contribuabilii platitori de impozit pe profit incepand cu 1 ianuarie 2013 pot opta pentru plata impozitului pe profit cu plati anticipate egale efectuate trimestrial. Aceste plati vor porni de la impozitul pe profit al anului precedent, regasit in declaratia anuala de impozit pe profit 101 ce va fi actualizata cu indicele preturilor de consum. In anul urmator, pentru primele 3 trimestre se vor achita plati egale reprezentand o patrime pornind de la baza mai sus descrisa, urmand ca sa regularizeze impozitul pe profit pana pe 25 Martie, pentru intreg anul.

  • Optiunea pentru acest sistem se depune pana pe data de 31 ianuarie a anului urmator si este valabila minim 2 ani.
  • Se recomanda utilizarea sistemului de catre contribuabilii ce estimeaza o crestere a profitului impozabil.
  • Sistemul nu poate fi utilizat de contribuabilii ce au inregistrat pierdere fiscala in anul precedent, contribuabilii nou infiintati, contribuabilii aflati in inactivitate temporara.

De ce a fost necesara modificarea instructiunilor ?

Incepand cu 1 ianuarie 2014, societatile afiliate unor persoane juridice straine, ce au modificat perioada exercitiului financiar, altul decat exercitiul calendaristic, pot avea si an fiscal diferit decat exercitiul calendaristic.

Aceste persoane ce au optat pentru un an fiscal modificat pot opta pentru sistemul platilor anticipate egale la declararea si plata impozitului pe profit.

In acest sens, vor notifica autoritatile fiscale prin depunerea formularului 012. Formularul se poate depune in termen de 30 zile de la inceputul anului fiscal modificat.

Desigur, si in acest caz, utilizarea acestui sistem de plata a impozitului pe profit se va mentine minim 2 ani. (material realizat cu sprijinul consultantului fiscal Adrian Benta)