Peste 1.000 de protestatari, clienti cu credite in franci elvetieni, au protestat in Piata Victoriei cerand adoptarea Legii conversiei

de Red. Stiri     HotNews.ro
Duminică, 14 iunie 2015, 17:37 Economie | Finanţe & Bănci

Peste 1.000 de persoane, clienti cu credite in franci elvetieni contractate in bancile comerciale din Romania, protesteaza, la aceasta ora, in Piata Victoriei si solicita autoritatilor adoptarea Legii conversiei pentru acordarea de facilitati si discounturi celor imprumutati, informeaza Agerpres.

'Din 15 ianuarie, am încercat, pe căi amiabile, legale, normale, să discutăm și să ne spunem ofurile, dorințele de a avea o viață normală și liniștită. Am încercat inclusiv negocierile cu băncile. Suntem și în acest moment în negocieri cu băncile și încercăm să rezolvăm tot pe cale amiabilă, pentru că așa nu se mai poate. Am ajuns într-un impas din care nu mai putem să scăpăm. Avem nevoie de Legea conversiei, avem nevoie de o viață liniștită și vrem ca bancherii vinovați să fie cercetați pentru ceea ce au făcut. ', a afirmat, duminică, Cătălin Voivozeanu, membru al Grupului Clienților cu Credite în CHF /GCCC/.

Din informațiile Jardarmeriei, la eveniment sunt prezente în jur de 1.000 de persoane.

Protestatarii scandează sloganuri la adresa băncilor și afișează pancarte cu mesaje, precum: 'Nu vrem banii de la stat, Vrem sistem reglementat', 'BNR reglementează, doar băncile dictează!' sau 'Banca = Cămătar legalizat de BNR și de stat'.

Prin Legea conversiei se solicită calcularea unui curs inițial plus 20%, iar o altă propunere aparținând deputatei Ana Birchall face referire la stabilirea unui curs mediu lunar, de la momentul încheierii contractului de credit și până în prezent. Legea conversiei face referire la creditele contractate în toate monedele, nu doar în franci elvețieni.













[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
2121 vizualizari
  • +12 (12 voturi)    
    Nu vin si cei cu credite in dolari? (Duminică, 14 iunie 2015, 17:40)

    Romania, tara pomanagiilor [utilizator]

    Si dolarul a crescut mult, nu sunt indreptatiti si ceilalti sa protesteze?

    Daca tot e sa fie tratament preferential, sa fie pentru toata lumea.
    • +7 (13 voturi)    
      Cei cu credite in Franci (Duminică, 14 iunie 2015, 18:36)

      V. Veroiu [utilizator] i-a raspuns lui Romania, tara pomanagiilor

      Au o circumstanta atenuanta, anume ca bancile le-au vandut un produs cu risc mare fara sa ii informeze adecvat. Bancile au speculat momentul cum se spune.

      Dar atat. Nici una din solutiile extreme (nici o masura SAU conversia la cursul de atunci) nu mi se pare justa. In plus o astfel de masura fara sa existe o amenda data bancii (deci fara sa existe o constatare in instanta ca banca a incalcat vreo lege) e periculoasa. Tocmai pentru ca maine poate vor vrea cei cu credite in Ruble poate o conversie.
      • +1 (5 voturi)    
        De acord (Duminică, 14 iunie 2015, 23:19)

        Moka [anonim] i-a raspuns lui V. Veroiu

        In plus, se prea poate ca si cei cu credite in lei sa protesteze peste vreo cativa ani. Doamne fereste de o inflatie maricica, caci atunci sa vezi cat se face rata. Deci, atentie ce va doriti, caci s-ar putea sa vi se indeplineasca.
  • -6 (14 voturi)    
    Dreptul la viata (Duminică, 14 iunie 2015, 18:20)

    cetatean [anonim]

    Art. 22: Dreptul la viata si la integritate fizica si psihica

    (1) Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate.
    • +1 (1 vot)    
      Nu inteleg (Luni, 15 iunie 2015, 20:41)

      V. Veroiu [utilizator] i-a raspuns lui cetatean

      Ce treaba are asta cu creditele. Au fost oamenii fortati sa le ia? Au fost psihologic sau fizic amenintati?
  • +9 (19 voturi)    
    Pai ce, asa merge? (Duminică, 14 iunie 2015, 18:23)

    Tomanecre din Ciosul [anonim]

    Oameni buni, de ce sa acopere voua statul, din banii contribuabilior, paguba personala? Data viitoare cind contractati imprumuturi, cititi cu atentie documentele aferente...
  • -9 (17 voturi)    
    DREPTUL LA VIATA CICA GARANTAT (Duminică, 14 iunie 2015, 18:46)

    curios [anonim]

    DE CONSTITUTIA ROMANIEI - poate in alta tara nu la noi

    Art. 22: Dreptul la viata si la integritate fizica si psihica

    (1) Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate.
  • +7 (19 voturi)    
    De ce conversie? (Duminică, 14 iunie 2015, 18:48)

    George [anonim]

    Tovaraseilor, v-a obligat cineva sa luati credite imobiliare in franci elvetieni?
  • +1 (5 voturi)    
    Nu am credit in franci (Duminică, 14 iunie 2015, 20:57)

    Romanul [anonim]

    Dar nu pot sa nu observ ca dragostea romanului pentru grec e la fel de mare ca dragostea pentru roman.
  • +4 (12 voturi)    
    Alba-neagra (Duminică, 14 iunie 2015, 21:29)

    HP [utilizator]

    Pai si victimele escrocheriilor ? Dar cei care pierd bani la cazino ? Ei nu primesc nimic din banii mei ?
    • +7 (11 voturi)    
      . (Duminică, 14 iunie 2015, 23:45)

      I [utilizator] i-a raspuns lui HP

      dar cei care si-au luat credite in lei si au platit dobanzi mai mari si nu au umblat dupa caini cu covrigi in coada? oricum... e clar ca vina este impartita intre banci si clienti si perderile trebuiesc impartite.
      • 0 (2 voturi)    
        Nu (Luni, 15 iunie 2015, 19:42)

        HP [utilizator] i-a raspuns lui I

        Bancile nu au de ce sa plateasca, pentru ca nu au mintit cu nimic in contracte. Vina e a celor care au semnat fara sa citeasca cu atentie conditiile.
  • +5 (5 voturi)    
    CC (Luni, 15 iunie 2015, 8:06)

    Corect [anonim]

    Este corect ca toti cei care au fuarat si cei care i-au ajutat sa fure sa intre in puscarii. Inclusiv postacii.
  • +1 (7 voturi)    
    Dosare penale (Luni, 15 iunie 2015, 8:19)

    Vali [anonim]

    Isarescu DEMISIA!
    Ponta DEMISIA!
    Iohannis DEMISIA!
    Procuratura sa-si faca datoria!
  • +1 (7 voturi)    
    Contractul (Luni, 15 iunie 2015, 8:33)

    coco04 [utilizator]

    este legea partilor.
    Prin urmare alta lege nu se poate substitui contractului.
    Altfel ar fi afectata libertatea de a contracta.
    • +6 (8 voturi)    
      Adevarat...DAR (Luni, 15 iunie 2015, 9:30)

      scosmin [utilizator] i-a raspuns lui coco04

      Un contract trebuie respectat doar daca este intocmit conform legii.
      NU orice contrat semnat este si LEGAL.
      Sunt deja destule sentinte, unele definitive care contata clauzele abuzive din aceste contracte.
  • +6 (8 voturi)    
    Nu prea stiti despre ce e vorba... (Luni, 15 iunie 2015, 9:14)

    scosmin [utilizator]

    ... si comentati aiurea.

    Protestatarii acestia NU vor banii statului, vor ca bancile sa elimine clauzele abuzive din contractele de credit.
    Aceste contracte de credit au clauze abuzive legate de comisioane si modul de calcul al dobanzilor pe baza carora bancile fura clientii luna de luna.
    Clauzele abuzive sunt prezente in toate contractele de credit din perioada 2007-2010, nu doar cele in CHF.

    Acesti oameni se lupta pentru ca sistemul bancar sa recunoasca greselile facute si sa si le asume.

    Daca sunteti de buna credinta informativa mai intai si apoi comentati.
  • +2 (4 voturi)    
    Pana cand (Luni, 15 iunie 2015, 9:49)

    Pana cand [anonim]

    In 2 luni de zile BNR, parlamnet, gvern si banci au nenorocit 1.000 de familii. Comform datelor BNR acum sunt 65.000 de credite in franci.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă