Pana se clarifica apele "Brexitului", leul ar putea fluctua in fata euro in intervalul 4.4-4.6
Referendumul din Marea Britanie este principalul eveniment al saptamanii. Sondajele si alte stiri cu privire la referendum ar trebui sa fie urmarite cu atentie si ar trebui sa indice directia a activelor locale. Inaintea votului de joi privind statutul de membru UE al Marii Britanii, EUR/RON s-a aflat sub presiuni crescute, fapt ce a trimis perechea aproape de maximele atinse in ianuarie. ING anticipeaza ca tara sa ramana in UE si se asteapta ca leul sa inchida saptamana langa 4,50/EUR. "In cazul in care are loc Brexitul, tot credem ca am putea vedea leul evoluand mai bine decat zlotul si forintul. Totusi, este posibil ca toate consecintele sa nu fie vizibile imediat si ca efectele acestui eveniment sa se faca simtit pe parcursul intregului an. In urma unui asemenea scenariu, EUR/RON ar putea testa la sfarsitul saptamanii maximele anului atinse in ianuarie, de 4,55-4,56, dar credem ca BNR ar putea interveni pentru a tempera aceste presiuni, ceea ce inseamna ca ar fi o evolutie tranzitorie", mai spun economistii bancii olandeze.
Citeste mai multe despre bnr curs valutar leu