2016- Annus horribilis pentru BNR. Darea in plata, legea conversiei, retinerea unui viceguvernator in functie, publicarea salariilor conducerii si a minutelor discutiilor din CA- lucruri pe care bancherii centrali ar fi vrut sa le ocoleasca (sinteza)

de Dan Popa     HotNews.ro
Luni, 5 decembrie 2016, 12:05 Economie | Finanţe & Bănci

Mugur Isarescu, guvernatorul BNR
Foto: Hotnews
Daca anul 2016 ar fi o femeie, nu cred ca s-ar inghesui sa-i ofere flori multi angajati din Banca Nationala. Acest an a fost anul in care conducerea BNR, in frunte cu Guvernatorul Mugur Isarescu , a decis sa-si publice veniturile, apoi sa publice o sinteza a discutiilor care au loc in sedintele de politica monetara ale Consiliului de Administratie. Tot in acest an au fost promulgate doua initiative legislative pe care BNR le voia consistent corectate- legea privind darea in plata si cea a conversiei la curs istoric a creditelor in franci elvetieni. Nemaipunand la socoteala retinerea unui viceguvernator in functie- Bogdan Olteanu, pentru presupuse fapte de coruptie comise, e drept, inainte ca acesta sa fie numit in boardul BNR. Vezi mai jos cele mai importante declaratii publice ale Guvernatorului BNR

Ianuarie
  • Politicienii trebuie sa dea cu prudenta in an electoral, pentru a nu se ajunge in situatia de a se lua, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, potrivit Agerpres. "Politic, tot timpul trebuie sa dai ceva si in niciun caz nu trebuie sa iei. Daca se da prea mult cine mai are curajul sa ia? Cine mai are curajul sa iasa ca trebuie luat, ca s-a dat prea mult? Ca sa nu ajungem intr-o situatie ca asta, pentru ca inseamna o ajustare de piata, ia piata, iar echilibrele se restabilesc in economie, este bine sa dea cate putin, cu prudenta, sa nu fim in situatia sa luam, mai ales intr-un an electoral, greu de luat. Greu de luat oricand", a mai spus guvernatorul BNR.
Februarie
  • Legea darii in plata, daca va fi aprobata in concordanta cu expunerea de motive, adica sa se refere la cei care au probleme reale, nu ar strica, insa aceeasi lege nu spune nimic despre garantia pe care statul o acorda prin programul "Prima casa", a declarat, vineri, intr-un briefing de presa, Mugur Isarescu, Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), citat de Agerpres.
  • "Anul 2016 va fi unul tumultos. Piata valutara nu mai e atat de emotionala. Si va vorbeste o persoana care urmareste piata valutara in fiecare dimineata. In Romania avem mai multe preturi care cresc decat preturi care scad. De aceea nu sunt de blamat cei care percep preturi in crestere, desi inflatia e in teritoriu negativ. Omul intra in magazin si are propria perceptie a preturilor", a explicat Guvernatorul BNR Mugur Isarescu cu ocazia prezentarii Raportului privind inflatia.
  • Productivitatea muncii in industrie nu sprijina dinamica salariilor iar o recuperare este necesara.
  • Banca Nationala ar putea inaspri politica monetara mai rapid decat se anticipa anterior, pe fondul revenirii inflatiei, dupa prima scadere a preturilor de consum de dupa perioada comunista. "Suntem pe cale sa reactionam mai repede, dar nu in ceea ce priveste dobanda de politica monetara", a afirmat guvernatorul BNR, adaugand ca primul pas ar fi ingustarea coridorului de dobanzi din jurul ratei de politica monetara, cel mai probabil in acest an. "Dupa ce vom misca coridorul, poate ca va urma dobanda de politica monetara", a explicat Mugur Isarescu pentru Bloomberg.
  • "Cand a aparut proiectul de lege a darii in plata, am instiintat conform legii Banca Centrala Europeana, cerandu-le sa isi dea cu parerea. Ajung la Frankfurt si un coleg mi se adreseaza:"Mai Mugure, ce-i cu legea asta?" Pai, ii spun, proiectul se discuta in Parlament si e ca si aprobat. "Dar voi nu aveti Cod Civil? Ca legea asta e o derogare de la Codul Civil", mi se spune. Da, zic, e o derogare. "Dar voi legi bancare nu aveti?", sunt iar intrebat. Ba da, zic, avem. "Pai legea darii in plata e in contradictie cu legile bancare!" E o derogare, zic. "Iar derogare? Dar spune-mi, cei care au promovat legea au dat vreodata vreun credit sau au lucrat vreudata in vreo banca?", sunt intrebat. Nu cred, nu stiu, nu-i cunosc. "Am inteles. Probabil ca nu au dat credite ci au luat credite si nu mai vor sa dea banii inapoi. Cam asta e e citirea in exterior a acestui proiect de lege.", a mai spun Isarescu.
Martie

  • "¬Gestul-total nefericit- de a arunca cu bani, cu moneda nationala, pe treptele BNR echivaleaza cu terfelirea tricolorului sau cu fluieratul atunci cand se canta imnul national. Eu nu stiu ce au gandit organizatorii acestui mars. A arunca cu bani inseamna risipa. Oare asta au vrut organizatorii sa spuna?" (reactia Guvernatorului la marsul organizat de un grup de consumatori care au aruncat cu monede pe treptele Bancii Centrale)
  • Personal nu am vazut niciodata pericole mai mari la adresa stabilitatii. Situatia macro excelenta nu se reflecta la nivelul populatiei. Realist privind si cu durere constatam ca nu avem o autostrada care sa treaca Carpatii. Jumatate dintre localitati nu au apa curenta. Toate aceste necesita investitii si cele mai multe publice. PIB-ul ar fi mai mare daca am avea o infrastructura imbunatatita. Ne confruntam cu riscul de a pierde o parte din progresele atat de greu obtinute.
  • Punand in balanta argumentele economico-financiare, geostrategice, psihologice etc., optiunea continuarii integrarii europene pare, in continuare, mai atractiva pentru Romania decat optiunea unui drum separat.  Daca asa stau lucrurile, atunci ar fi indicat ca Romania sa semnalizeze in mod clar organismelor europene dorinta sa de continuare a integrarii, inclusiv prin adoptarea la un moment dat a monedei euro, chiar daca starea eurozonei nu este actualmente dintre cele mai bune. ( Raportul privind stabilitatea financiara
MAI
  • Si in 2007 si 2008 ne preocupa sa avem crestere economica rapida fara sa ne gandim la durabilitatea, la sustenabilitatea ei. Si atunci, ca si acum, aceste cuvinte suna putin pasareste. Corectiile dureaza cateva cicluri electorale. Nu cred ca societatea romaneasca s-a pregatit suficient pentru a intelege substanta acestei dezbateri. O crestere economica nesustenabila, mai devreme sau mai tarziu va fi corectata. Ori de catre piata-prin mecanisme brutale- ori de inversari de politici. Sunt urmate de reprosuri care nu se termina intr-un singur ciclu electoral.
  • Am fost nevoiti sa refacem proiectiile privind inflatia ca urmare a intrarii in vigoare a legii darii in plata. Pentru ca in Romania legile trebuie sa se aplice asa cum sunt. Noi ne mentinem opinia cu privire la aceasta lege repetand ca legea induce incertitudine. Iar asta inseamna descurajarea creditului. Ca urmare si cresterea economica va fi atenuata.
August
  • Intrebat joi cum s-ar putea evita un al doilea caz "Olteanu", Mugur Isarescu a admis  ca episodul retinerii lui Olteanu "este un eveniment total neplacut pentru Banca dar ca "BNR este in mana politicului! Nu noi hotaram componenta Consiliului de Administratie! Asa se intampla peste tot in lume. In unele tari numirile se fac de catre Presedintele tarii, in alte tari de catre ministrul de finante. Conducerea Bancii Nationale nu pica din cer, este aleasa dupa anumite criterii. Noi consideram ca faptele -petrecandu-se inainte de numirea d-lui Bogdan Olteanu- sunt legate de ceva ce nu s-a intamplat in BNR. Dar nu putem nega ca impactul exista.Maximul pe care il putem face- a mai precizat Guvernatorul-  este sa prezentam public sistemele de numire in bancile centrale. Niciunul dintre aceste sisteme nu este perfect si va spune asta un veteran. Pana a urma Si bancile sunt creatii umane.
  • Adevarul e ca noi nu am fost pregatiti sa intram in Uniunea Europeana in 2007. Am liberalizat contul de capital, in conditiile de inflatie mai mare, dar daca nu intram in 2007 nu stiu daca mai intram si pentru asta imi asum toata responsabilitatea, ca eu am negociat, ca premier (in 2000 - n.r.), anul 2007 cu Romano Prodi (presedintele Comisiei Europene in 2000 - n.r.) si m-a avertizat, de atatea ori, ca nu suntem pregatiti (...) sa intram in Uniunea Europeana", a afirmat guvernatorul BNR.
Septembrie
  • BNR publica veniturile Guvernatorului Mugur Isarescu din perioada 2009-2015. Ca urmare a unui calcul, veniturile medii lunare au fost de de 12.163 euro in 2009, 11.814 euro in 2010, 15.216 euro in 2011, 15.125 euro in 2012, 15.664 euro in 2013, 18.209 euro in 2014 si 21.472 euro in 2015. Veniturile au fost calculate la paritatea medie euro/leu din anul respectiv.
  • In cazul veniturilor incasate de Guvernatorul BNR Mugur Isarescu, variatia a fost determinata de reducerea salariilor nete cu 25% in 2010, de cresterea veniturilor nete prin plafonarea CAS in 2011, dar si de indexari salariale in linie cu rata inflatiei (anii 2009-2014), de acordarea participatiei la profit (exceptie facand anii 2009 si 2014) si de incasarea indemnizatiei de pensionare (o transa in 2014, doua in 2015).
Octombrie
  • BNR publica in premiera minuta sedintei Consiliului de administratie al BNR din 30 septembrie 2016, demers istoric in comunicarea Bancii Nationale
Noiembrie
  • "Semnificatia alegerilor din SUA e mai degraba legata de incheierea unei forme de globalizare asa cum am inteles-o in ultimii 20-25 de ani , si asta cel putin din partea a doua tari- Marea Britanie si SUA", a spus joi Mugur Israescu, la conferinta in cadrul careia a prezentat Raportul privind inflatia.
  • "Nu putem detalia efectele promisiunilor privind cresterile salariale pana nu vedem ce configuratie bugetara va avea bugetul pe anul viitor. Personal pot sa spun ca bugetul pe anul viitor se va construi destul de greu cu toate aceste propuneri. Mai mult nu am ce sa comentez intrucat nu dispunem de aceste cifre", a explicat joi guvernatorul BNR, intr-o conferinta de presa.
  • Ne-am grabit sa stimulam consumul si mai degraba am creat locuri de munca in alte tari. Importurile cresc mult mai rapid decat exporturile, iar cererea aceasta de se duce in importuri desi ar fi fost mai bine daca era stimulata prin cresterea productiei interne. Si stimularea asta nu se face doar prin vorbe, a mai spus Isarescu

Citeste aici o analiza a lui Sorin Dinu, publicata in Economistul: "Banca Nationala a Romaniei de la populism la responsabilitate"


Citeste mai multe despre   












VIDEO Economistii-sefi ai primelor 3 banci comerciale, despre evolutia economiei romanesti. Ce proiecte mari de investitii finanteaza bancile la ora actuala?

Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, Horia Braun (BCR), Florian Libocor (BRD-GSG) si Andrei Radulescu (BT) au discutat luni dimineata, in cadrul unei mesei rotunde organizate de HotNews.ro si Startup Cafe, despre investitiile bancilor in economie romaneasca si starea actuala a economiei, precum si despre fluctuatiile care au tinut prima pagina in ultima perioada.
  • A. Radulescu: Daca statul nu investeste, atunci de ce sa isi asume sectorul privat riscuri?
  • F. Libocor: Banii se duc acolo unde exista certitudini, predictibilitate, stabilitate. Lipsa acestor caracteristici loveste in mai multe zone, cu precadere in investitii.
  • H. Braun: Speram la o dinamica pozitiva, insa trebuie sa puna umarulul statul,bancile, si managementul companiilor.

3404 vizualizari

  • +5 (9 voturi)    
    Anul 2016 (Luni, 5 decembrie 2016, 13:00)

    DanielMelinte [anonim]

    Anul ce tocmai se incheie, nu este unul dramatic pentru banci. Uitati-va la profiturile declarate. Sa fie aceste profituri imense, ca urmare a repatrierii creditelor in CHF? Toate aceste legi date de parlament, par a fi in totala opozitie cu declaratiile dlui Isarescu, ca economia s-ar prabusi. Nici pe departe. Populatia a cam inceput sa se prinda de toate iesirile in mass-media a sefului de la BNR si a valului de amenintari. Apa de ploaie.
    • -5 (9 voturi)    
      uriase comparat cu ce? (Luni, 5 decembrie 2016, 15:31)

      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui DanielMelinte

      Pe ce te bazezi cind declari profiturile bancilor uriase? Cu ce compari aceste profituri? Cu veniturile familiei tale?
  • +4 (6 voturi)    
    Da.. (Luni, 5 decembrie 2016, 13:54)

    Petre Cusuru zis si Barba Trista [utilizator]

    Legenda spune ca Isaila asta inca are bagajul pregatit pentru Beciul Domnesc.
  • +2 (6 voturi)    
    Si Mega-Leafa lui Muguras, intacta. (Luni, 5 decembrie 2016, 14:15)

    Toni_Romania [utilizator]

    Nu?
  • +8 (8 voturi)    
    lucruri de bun simt sunt"horribilis" pentru banci (Luni, 5 decembrie 2016, 14:50)

    jackalphonse [utilizator]

    Transparenta, echitate client-banca, responsabilizare bancarara etc.
    Asta arata modul feudalist in care Isarescu a condus sistemul bancar pana acum.
  • +1 (1 vot)    
    declaratia anului (Luni, 5 decembrie 2016, 19:46)

    ..13 [utilizator]

    "daca nu intram in 2007 nu stiu daca mai intram si pentru asta imi asum toata responsabilitatea, ca eu am negociat, ca premier (in 2000 - n.r.), anul 2007 cu Romano Prodi (presedintele Comisiei Europene in 2000 - n.r.) si m-a avertizat, de atatea ori, ca nu suntem pregatiti (...) sa intram in Uniunea Europeana"...

    Daca nu eram in NATO si UE eram de mult sub papucul mujicului...

    .
    • -1 (1 vot)    
      papucul (Marţi, 6 decembrie 2016, 10:26)

      Toni_Romania [utilizator] i-a raspuns lui ..13

      Da, azi suntem sub papucul multinationalelor. Chestie care pt. tine pare ok.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi